După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 21 februarie 2018

✉ Scrisoare misionară: Daniel Olteanu, India

Pace,
        Domnul Isus are autoritatea supremă. Ce deschide El pentru noi rămâne deschis și nimeni nu poate închide (Apocalipsa 3:7). El este de fapt ușa „oilor”. Pentru a putea intra prin El, noi trebuie să fim oaia Lui, iar El trebuie să fie Păstorul nostru. Deasemenea, trebuie să ne lepădăm de ce al nostru, pentru a putea primi adevărul și sfințenia care sunt în El. Intrarea în împărăția lui Dumnezeu depinde de Cuvântul și Numele Domnului Isus. Noi trebuie să le primim și să le păstrăm pentru totdeauna. Prin Numele și Cuvântul Domnului Isus suntem păziți și mântuiți (Apocalipsa 3:10). Prin ele Dumnezeu ne face cuceritori de suflete (Apocalipsa 3:9).

Iată câteva motive de mulțumire:
1. Doi frați din Romania ne-au vizitat, aceasta fiind o binecuvântare pentru noi.
2. Chiar dacă amândouă cardurile de bancomat din Romania ne-au fost blocate în India, am reușit totuși să folosim unul în Nepal (cardul pe numele meu) și am putut scoate ceva bani. Celălalt card l-am putut trimite înapoi în România.
3. Am avut două campanii de evanghelizare în Sariam (lângă Talma) și în Haldibari. Rugați-vă pentru roada spre slava lui Dumnezeu.
4. Sora Estherei, Harani, a născut azi (16 februarie), un băiețel. Rugați-vă pentru binecuvântare și ocrotire.

Alte motive de rugăciune:
1. Băieți necredinciosi continuă să le urmărească pe fetele noastre. Noi i-am întâlnit și am încercat să vorbim cu ei, dar ei îi amenință pe băieții cei mai mari ai noștri. Rugați-vă ca Dumnezeu să lucreze la inimile lor. Rugați-vă ca fetele noastre să ia în serios viețile lor de credință.
2. Fratele Sarojei, Udeep, a avut o ceartă cu fratele David.Rugați-vă ca ei să facă pace și să se ierte unul pe altul.
3. Am vizitat satul părinților Sarojei, cu gândul de a ne muta acolo din cauza dificultăților noastre financiare crescânde. Pe de altă parte, am realizat importanța de a fi prezenți în Jalpaiguri, în contextul lucrării pe care Dumnezeu ne-a dat-o aici. Rugați-vă ca Dumnezeu să ne ajute să luăm hotărârea potrivită.

          Tată, îți multumesc pentru comoara cerului, Numele și Cuvântul Domnului Isus. Ajută-ne să ne lepădăm de tot ce e lumesc, pentru a putea păstra și proclama neîncetat Numele și Cuvântul Domnului Isus!

Daniel

Împreună cu o echipă de fraţi indieni, Daniel este implicat în lucrări ca: plantare de biserici în West Bengal, păstorire, ucenicizare, evanghelizare personală, evanghelizare de stradă, evanghelizare prin film, distribuire de tractate, traducere şi scriere de tractate, afişe cu versete, cercul literar, lucrarea cu femeile, lucrarea cu copiii. Daniel este şi profesor la All Nations Theological Seminary (ANTS).

 Pentru a susţine şi financiar lucrarea în care este implicat Daniel, sunt deschise următoarele conturi:

RON RO35BRDE340SV25437653400
EUR RO31BRDE340SV25437733400

BRD, Sucursala Suceava cu specificația:  Donaţie pentru familia Olteanu   

Adresa de contact: danielolteanu@yahoo.co.uk

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.