Am stat de vorbă cu doi oameni care reprezintă Coaliția pentru Familie la Botoșani, în încercarea de a lămuri și de a înțelege demersul legal al Comitetului National de Initiativă Cetățenească privind căsătoria.
Nicicând familia nu a fost mai aprig disecată, mărunțită, siluită sub lupa intransigentă a cetățeanului. Un demers al Comitetului National de Initiativă Cetățenească, susținut de Coaliția pentru Familie, de modificare a unui articol din Constituția României, în sensul copierii în actul constituțional a definiției căsătoriei - definiție deja existentă de câțiva ani în Codul civil - a provocat o dezbatere în toate mediile civile, politice, iar termenii dezbaterii și ai controverselor nu au rămas întotdeauna în spațiul strict juridic sau civic.
În fapt, este vorba despre un demers juridic care privește căsătoria, nu familia, așa cum apare cel mai adesea în spațiul public. Mai exact, potrivit art. 48 alin. 1 din Constituția în vigoare, căsătoria este definită prin consimțământul liber "între soți", în timp ce în dispozițiile art. 259 alin. 1 Cod Civil, terminologia folosită raportat la căsătorie ne spune că uniunea liber consimțită ce stă la baza familiei este aceea "între un bărbat și o femeie".
Așadar, este vorba despre o translatare a definiției căsătoriei din Codul Civil în Constituție.Inițiativa privind această modificare a primit avizul constituțional prin Decizia 580/20.07.2016 și prevede că, "prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului". Tot Curtea Constituțională precizează că "în anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepțiunea sa tradițională de uniune între un bărbat și o femeie".
-Alexandra Calistru, grafician, și Adrian Boțan, profesor de matematică. Doi oameni care reprezintă Coaliția pentru Familie la Botoșani și cu care stăm de vorbă în încercarea de a lămuri și de a înțelege demersul legal al Comitetului National de Initiativă Cetățenească privind căsătoria. O acțiune civică democratică, dar care, iată, a stârnit un interes aproape fără precedent în societatea postdecembristă, mai ales din partea celor care nu susțin modificarea Constituției. Așadar, cum percepe Coaliția semnalele venite din societatea civilă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.