Câţi dintre noi nu am citit sau recitit, în anii fragezi ai existenţei noastre, opera ,,Amintiri din copilărie”, scrisă de genialul scriitor Ion Creangă? Peripeţiile lui Nică, obrăzniciile fiului Smarandei din Humuleştii Neamţului ne-au înfrumuseţat copilăria, trezind în sufletul fiecăruia dintre noi un respect profund pentru lumea satului moldovean de altădată, în care buna rânduială şi bunul-simţ se aflau la loc de cinste, fiind cultivate în familie încă din primii ani de viaţă. Pentru că nostalgia autorului nu cuprinde doar copilăria sa fericită, ci şi întregul univers familial în care s-a născut şi a crescut scriitorul Ion Creangă.
Mi-am ales acest exemplu în încercarea mea de apărare a acestei instituţii vechi şi sacre a familiei, deoarece exprimă perfect ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru mulţi dintre români familia ca formă tradiţională de convieţuire dintre bărbat şi femeie, având ca scop, printre altele, şi acela al procreării, ca prelungire a dragostei conjugale. Cred că astăzi se impune şi mai mult revenirea la unele forme tradiţionale de convieţuire între semeni, într-o societate modernă în care se caută alternative pentru orice, chiar şi pentru familie. Mă refer la o familie tradiţională, puternică, echilibrată, ancorată atât în spaţiul bisericesc, cât şi în cel şcolar şi social. Societatea postmodernă în care trăim a erodat de zeci de ani raporturile fireşti între cei trei piloni ai educaţiei: Familie - Şcoală - Biserică, cea mai şifonată dintre toate fiind familia, celula de bază a societăţii. Iar dintre membrii familiei, cei mai mult sunt afectaţi copiii, care au o fragilitate emoţională datorată vârstei şi nu numai.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: www.monitorulsv.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.