În urma înmulţirii articolelor, emisiunilor şi interviurilor care tratează Coaliţia pentru Familie în mod partizan, tendenţios şi incorect facem următoarele precizări:
Initiaţiva Coaliţiei pentru familie respectă drepturile fundamentale ale omului, prevăzute de Organizaţia Naţiunilor Unite în Carta Universală a Drepturilor Omului. Iniţiativa este nediscriminatorie, primind avizul de constituţionalitate al Curţii Constitutionale a României. Discursul public al reprezentanţilor Coaliţiei pentru Familie este unul responsabil şi tolerant, axat exclusiv pe conservarea valorilor umane fundamentale şi a unui model ce stă la baza societăţii umane universale: căsătoria dintre un bărbat şi o femeie şi familia fondată pe această uniune.
Conform cu onestitatea şi responsabilitatea ce trebuie să caracterizeze fiecare fiinţă umană, cu principiile deontologice şi legile României, toți furnizorii de servicii media audiovizuale şi moderatorii acestora au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului, să respecte principiul imparțialității, al echilibrului şi, prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, să favorizeze libera formare a opiniilor. Anumite posturi de televiziune, radio, cotidiane online şi presa scrisă formulează acuzații nefondate, creează ştiri manipulatoare, prezintă informaţii nereale, profund distorsionate despre Coaliția pentru Familie şi initiaţiva de modificare a Constituţiei României. În cele mai multe cazuri moderatorii emisiunilor radio şi tv nu au solicitat invitaţilor să probeze acuzațiile. Toate aceste derapaje majore vor ajunge probabil în manuale, ca probe ale unei deprecieri fără precedent a activității jurnalistice. Niciodată, cu excepţia „Pieţii Universităţii” din 1990, nu a fost pusă în mişcare o campanie de presă atât de agresivă împotrivă unui demers civic, perfect legal şi constituţional. Niciodată propaganda negativă şi falsitatea nu au fost atât de prezente în mass media.
Facem totodată un apel la profesionalismul dumneavoastră, al oamenilor din mass media, care vă supuneţi în activitatea desfăşurată principiilor morale şi codului deontologic al jurnalismului. Acest moment, al dezbaterilor pe o temă atât de importantă pentru poporul român, aceea a căsătoriei şi familiei, este unic în istoria Romaniei: 3.000.000 de români s-au mobilizat în mod direct, solicitând conservarea unei profunde realități umane și juridice: căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, ca unul din fundamentele familiei.
Timpul va trece peste noi toţi. Aceasta initiativă are o miză ce transcende generaţia noastră. Aceasta iniţiativă se referă la viitorul copiilor din această ţară. Noi toţi va trebui să ne prezentăm la vot, în cazul convocării unui referendum, şi să alegem modelul de viaţă şi convieţuire pe care îl vom pune în faţa generaţiilor viitoare de copii și tineri români! Modul cum dumneavoastră veţi reflecta realitatea va modifica opinii şi conştiinţe şi va produce efecte profunde în istoria României. Să lăsăm poporului român dreptul inalienabil de a se exprima în cunoştinţă de cauză asupra acestui subiect, scutit fiind de de acuzaţii, de caracterizări jignitoare, de dezinformări.
Coaliția pentru Familie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.