marți, 30 mai 2017

Evenimentul Zilei.ro: Adrian (Andy) Olariu, pastorul bisericii penticostale române "Ekklesia" din Peoria, Arizona are probleme acute cu Serviciul de Imigrări din SUA...

Olariu, cetăţean canadian, originar din Zalău, deţine funcţia de pastor al acestei biserici din anul 2014. În urmă cu aproximativ 15 luni acesta s-a deplasat la o nuntă în Kitchener, Canada, iar la întoarcere a avut surpriză neplăcută de-a nu mai fi lăsat de autorităţile americane să revină în Statele Unite.
Potrivit unor surse din interior, Andy Olariu este suspectat de fraudarea serviciilor de imigrare, acesta se presupune că ar fi făcut unele declaraţii false pentru a-şi ajusta statutul. În acest sens, Olariu ar fi raportat în dosar, contrar realităţii, faptul că domnia sa nu este angajat şi nu are un salariu în SUA ci trăieşte din "donaţii ocazionale". Pe site-ul bisericii Ekklesia, funcţia sa a fost recent modificată de la “pastor senior” la “pastor senior voluntar”, pentru a da credibilitate afirmaţiilor din dosar.
În al doilea rând, enoriaşii declară faptul că pastorul Andy Olariu ar fi povestit în biserica locală dialogul pe care l-a avut cu lucrătorii de la serviciul de imigrări de la vamă, care l-au chestionat privind mobila şi lucrurile personale pe care le avea în camion când s-a mutat în Arizona, iar acesta le-a spus că e vorba de “obiecte pentru donaţie”.
Continuarea pe www.evz.ro

  • NewsNet Creştin a solicitat deja un punct de vedere pastorului Andy Olariu cu privire la articolul publicat astăzi de către Evenimentul Zilei.ro. Vom reveni cu noi detalii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.