miercuri, 5 aprilie 2017

Omul care îl respinge pe Dumnezeu se face pe sine însuși dumnezeu. De obicei, unul nemilos și tiranic (gânduri despre un medic cunoscut și „avortul terapeutic”)

În ciuda titlului bombastic n-am de gând să scriu vreun lucru savant, ci doar să încadrez în text o concluzie trasă după nenumărate experiențe cu cei care-și spun „atei”: ateism, de fapt, nu există; există respingerea și renegarea Creatorului în favoarea venerării creației, însoțită, adesea, de erijarea omului „ateu” într-un mic dumnezeu care, cel mai adesea, sfârșește prin a deveni un tiran.
Doctorița Monica Pop, șefa de la Spitalul de Ochi din București, nu face excepție de la regulă. O veche ne-prietenă a Bisericii, dr. Pop s-a găsit, ironic și paradoxal, în situația de a prelua din vocabularul și din atribuțiile acesteia atunci când a decretat, la o recentă emisiune TV, că „e păcat” să fie lăsați să vină pe lume copiii care se vor naște cu dizabilități sau copiii ai căror părinți nu sunt pregătiți să-i primească. Alexandra scrie ceva pe tema asta, după ce a fost invitată în platou împreună cu deputatul Daniel Gheorghe, actor de nevoie în drama „Ultimii liberali sting lumina în PNL”, și cu Ionuț Mavrichi, ginerele părintelui „năzdrăvan” Nicolae Tănase de la Valea Plopului.
Eu nu m-am uitat la emisiune, dar nici nu e nevoie. Ca tată de copil cu handicap (dizabilitate înseamnă ALTCEVA, dizabilitatea poate fi urmarea unui handicap, dar există handicapuri care nu produc dizabilități) am auzit acest discurs de nenumărate ori și mereu la fel, înflorit cu aceleași poncife și rostit pe același ton oscilând între compătimitor și agresiv. Fie ni se explică de ce avortarea unui copil suferind este un act „de milă”, fie se aduce în discuție „impactul negativ” pe care bietul omuleț transformat în cifre de vreun nenorocit de contabil l-ar cauza bugetului care trebuie musai direcționat spre un „bine public” mereu confuz și morganatic, concluzia e aceeași: e păcat să se nască – iar unii mai îndrăzneți merg chiar mai departe: e păcat să nu-l omori chiar și după ce s-a născut.
De la înălțimea poziției sale de medic cunoscut și de manager, Monica Pop NU „pune în discuție” și nici măcar nu „are opinii”. Ea dă verdicte și aplică ștampile morale care vor fi transformate automat în judecăți de valoare în mințile multor viitori părinți. Cazul clasic de formator de opinie – sau, mai degrabă, de-formator de opinie.
Continuarea pe www.culturavietii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.