sâmbătă, 25 martie 2017

Adevărul.ro: Peste 3000 de oameni la Marşul pentru Viaţă de la Piteşti: "Este important ca şi tânăra generaţie să înţeleagă că avortul nu este o soluţie"


Sâmbătă, de Buna Vestire, peste 3.000 de argeşeni s-au strans în centrul Piteştiului pentru a lua parte la „Marşul pentru Viaţă“, un eveniment desfăşurat astăzi, în mai multe oraşe din ţară.

Participanţii s-au întâlnit pe platoul din faţa Teatrului Al. Davila, din Piteşti, după care au mărşăluit, în acorduri de fanfară, pe Strada Victoriei, până la Catedrala Sfântul Gheorghe, unde a avut loc o slujbă oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelelului, însoţit de preoţi din Sectorul Social, Filantropic şi de Misiune al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. 

“Este una dintre cele mai importante iniţiative care contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al lumii contemporane care în România, din 1958 până în 2014 a curmat peste 22 de milioane de vieţi, ţara noastră aflându-se pe locul doi în lume – nu vă spun cine este pe primul loc – în ceea ce priveşte numărul de avorturi raportat la populaţia totală. În legătură cu avorturile, bineînţeles, nu sunt vinovate doar femeile. Potrivit învăţăturii creştine, viaţa este darul lui Dumnezeu faţă de oameni, oameni care trebuie preţuiţi şi protejaţi. Avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe nevinovate, care nu se poate apăra.”, a declarat Î.P.S. Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la încheierea Marşului pentru Viaţă, organizat la Piteşti.

Citeste mai mult: adev.ro/ondklg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.