După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 5 iulie 2016

✉ Scrisoare misionară: Zsolt Nagy, Peru

Iubiți frați și surori,

         Mulțumesc Domnului meu că din nou pot să vă scriu câteva rânduri și vă mulțumesc dumneavoastră, tuturor, că sunteți alături de mine în rugaciune. Mulțumesc pentru statornicia dumneavoastră și pentru cuvintele de încurajare pe care mi le trimiteți. Pe mulți dintre voi nici nu v-am cunoscut înainte să vin în Peru, dar iată că Tatăl nostru ne-a făcut frați și surori prin Fiul Său. Rămân uimit până în ziua de azi, când un frate sau o soră necunoscută mie îmi trimite câteva cuvinte de încurajare și îmi spune că e alături de mine în rugăciune. Mulțumesc Domnului că El se folosește de dumneavoastră pentru a mă încuraja și pentru a-mi arăta, la fel ca în vremea lui Elisei, că „sunt mai mulți cu noi decât împotriva noastră”.
         De fiecare dată mi se umple inima de bucurie când Dumnezeu răspunde la rugăciunile înălțate înaintea Lui. E un har deosebit să putem vedea cum rugăciunile noastre ajung înaintea tronului de har ca un buchet frumos, și cum răspunde Dumnezeu la ele, de multe ori mai mult decât ne așteptăm.
         Un astfel de răspuns este că Dumnezeu m-a pazit și în luna iunie și mi-a dat sănătate și putere în trup pentru tot ce am avut de făcut. Sănătea este mereu un motiv de rugăciune, pentru că fără sănătate e greu, câteodată chiar imposibil să înaintăm cu spor.
         După cum știți, am petrecut luna iunie în Pucallpa, alături de familia Dumitru. Câțiva dintre voi m-ați întrebat ce am făcut acolo sau în ce lucrare am fost implicat. După cum spuneam și în scrisoarea anterioară, această lună a trecut lucrând la casa familiei de misionari Dumitru. Încercăm să terminăm lucrările cât mai repede posibil, ca ei să se poată muta în casa lor cât mai repede. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat sănătate și spor la lucru și am putut înainta bine cu lucrarea. Eu m-am întors în Lima vineri seară, după o lună de zile în Pucallpa. Slavă Domnului, am călătorit cu bine, fără evenimente neplăcute. La aeroport m-a așteptat fratele Oskar cu vestea bună că între 8-10 iulie trebuie să se finalizeze procedura cu actele mele și să primesc viza și carnetul de rezidență. Sunt recunoscator Domnului pentru că ne-a ascultat rugăciunile și dumneavoastră că v-ați rugat împreună cu mine pentru acest lucru.
        În continuare sunt în așteptare. Cum probabil ați citit și dumneavoastră scrisoarea de la familia Acatrinei, ei anul acesta nu se mai întorc în Atalaya. Pentru că ei nu se mai întorc deocamdată, eu va trebui să mă duc în altă parte pentru acest timp, cât voi sta în Peru.
       Cu ajutorul lui Dumnezeu aș vrea să stau măcar un an, dedicând acest timp învățării, în special învățării limbii spaniole. Lucrarea, în trib, necesită o pregătire în detaliu, așa că probabil acest an în totalitate va fi dedicat pregătirii și învățării. Doresc să fiu un lucrător pregătit, un lucrător de folos în mâna lui Dumnezeu și doresc foarte mult să învăț să rămân în dependență totală de El, să fiu călăuzit zilnic de Duhul Sfânt.
         Lucrarea într-un trib diferă foarte mult de lucrarea de evanghelizare sau plantare de biserici din Romania. Metodele sunt diferite, necesită multă răbdare, timp, pregătire și statornicie. Este o luptă împotriva celui rău, împotriva duhurilor și avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră ca să putem înainta în această luptă. Rugăciunea deschide uși și aduce lumină în colțurile întunecate ale lumii. Dacă și Domnul Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, a avut nevoie să se roage Tatălui, cu atât mai mult noi.     
       De aceea aș vrea să vă invit să vă rugați împreună cu mine pentru următoarele motive:
    - ca Dumnezeu să mă călăuzească în continuare încotro mă vrea până familia Acatrinei se va întoarce în Atalaya;
    - să pot rămâne în dependență totală de El, chiar și atunci când nu înțeleg;
     - să valorific la maxim timpul, pentru a mă pregăti și pentru a învăța, să pot deveni un lucrător eficient și binecuvântat în mâna Lui.

            Mulțumesc în același timp:
  - pentru fiecare dintre voi care sunteți alături de mine și vă rugați pentru mine;
    - pentru că Domnul a ascultat rugăciunea noastră pentru viza mea;
    - pentru protecție și pentru timpul petrecut în Pucallpa.
         
     Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze în continuare, să vă ocrotească și să vă răsplăteasca pentru toate.

            Cu recunoștință,
            robul lui Hristos, Zsolti


Zsolt Nagy este membru în Biserica Creştină după Evanghelie de limba maghiară, din Crasna, judeţul Sălaj.

Contact: Tel: 0752145116, e-mail: nzsolty_22@yahoo.com

Pentru susţinerea financiară este deschis următorul cont:
RO83BRDE320SV20936253200

Vezi şi prima:

✉ Scrisoare misionară: Zsolt Nagy


Vezi şi alte scrisori misionare în pagina:

Puls misionar român

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.