După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 4 mai 2016

Viorel Iuga – Ce am eu cu tine, Norvegia?

Recent, într-o emisiune televizată, cineva îmi atrăgea atenţia că trebuie să facem deosebire între Barnevernet şi Norvegia. Nu pot şi nici nu cred că este onest. Norvegia nu se poate spăla aşa de uşor pe mâini. Instituţia aceasta este acreditată de statul norvegian şi, în consecinţă, el răspunde de tot ce se întâmplă în ea. Deci, aşa cum am spus-o de la primul meu discurs, eu am probleme mari şi cu Barnevernet, dar şi cu Norvegia. 
S-ar putea totuşi ca greşeala să fie la mine. Probabil că nu am fost suficent de clar. Nu m-ar mira ca Norvegia, dacă mă bagă în seamă, să se întrebe şi acum: ce am eu cu ea?

Dacă aşa stau lucrurile, ascultă-mă bine şi voi încerca să fiu mai clar. Apreciez lucrurile frumoase la tine. I-am spus aceasta şi ambasadorului tău la Bucureşti. Cred că ţi-a spus. I-am spus însă şi îţi spun ţie mai direct şi mai clar ce mă deranjează la tine. În primul rând, mă deranjează înstrăinarea de Dumnezeu. Tu ai fost o ţară cu valori creştine. Ce s-a întâmplat cu tine? Cum ai putut ajunge în halul acesta? Apoi, mă deranjează tare de tot, legiferarea păcatelor. Tu eşti una dintre ţările în care aproape orice păcat se simte bine, în siguranţă şi ocrotit. Ai legiferat multe rele şi văd că nu îţi propui să te opreşti. Chiar crezi că pot sta nepăsător? Nu pot să ascund că mă deranjează tare şi persecutarea creştinilor autentici. Eu mă bucur şi mulţumesc lui Dumnezeu că mai sunt şi creştini autentici. Spre fericirea ta, unii sunt pe meleagurile tale frumoase. Numai că tu nu îi doreşti, nu îi respecţi şi nu îi iubeşti. Se pare că ei te încurcă în planurile tale. Precum Domnul Isus Cristos, ei sunt lumina care îţi expun faptele rele şi te deranjează. Ştiu că nu este o persecuţie directă, dar chiar crezi că toţi suntem orbi, surzi, ignoranţi şi infantili? Chiar crezi că nu îţi pricepem planurile de viitor?

Ce mă deranjează aşa de tare la tine? Dacă nu te-ai prins şi nu ai reţinut, atunci îţi repet că mă derenjează puternic lupta ta împotriva familiei. Cum poţi să redefineşti familia aşa de urât? Cum poţi să iei copiii de la părinţii lor şi să îi dai altora? Cum poţi să scoţi copiii tăi la parada sodomiţilor? Cum poţi să le umpli mintea şi sufletul de astfel de aberaţii şi anormalităţi? Ai întrebat specialiştii ce se întâmplă cu mintea şi cu sufletul lor în astfel de situaţii şi de locuri? Ştii ce te poate aştepta pe viitor? Sau tocmai aceasta doreşti? Vrei să îmi spui că o faci în mod conştient şi voit? Atunci, ascută-mă bine, Norvegia. Mie îmi pasă şi de cetăţenii tăi, dar şi de ai noştri. Omeneşte vorbind, dacă ei, cetăţienii tăi, aleg să înghită şi să tacă, atunci îşi merită soarta. Creştineşte însă, lucrurile stau altfel. Nouă ne pasă şi de cei de aproape şi de cei de departe. Chiar dacă te crezi imună la multe, să ştii că nu ai dreptul să faci ce vrei nici cu copiii tăi şi nici cu ai noştri. Copiii voştri şi ai noştri nu sunt de vânzare şi nici nu au nevoie de „emanciparea” propusă de tine.
Zâmbeşti? Nu-ţi pasă că mă deranjează? Ar trebui! Nu pentru că sunt eu cineva, ci pentru că aici chiar am dreptate şi te avertizez pentru binele tău. Dacă nu mi-ar displăcea doar mie, dacă m-ar deranja doar pe mine ar fi ok. Aspectele menţionate însă Îl derenjeză puternic pe Dumnezeu. Ţine minte bine: cine luptă împotriva Lui nu iese învingător niciodată.
Nu vei fi excepţie!
Viorel Iuga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.