Iosif Ţon – Homosexualitatea şi alte primejdii

Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite a decis recent că homosexualii şi lesbienele au dreptul să se căsătorească între ei. Deciziile acestui forum juridic au forță de lege şi împotriva lor nu se poate face recurs.  Chiar dacă Bisericile nu sunt obligate să facă astfel de căsătorii, totuși decizia de a face astfel de căsătorii legale are alte consecinţe şi homosexualii, prin avocații lor, crează deja probleme de conștiință pentru mulți pastori.

In Uniunea Europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este organul juridic prin care se vor introduce şi la noi reguli noi  şi restricții în modul de funcționare a libertății religioase. Prin urmare, lupta pentru drepturile noastre se va da în justiție, în tribunale. Şi de aceea avem nevoie de juriști pricepuți, care știu să ne apere drepturile.

Întrebarea mare este cum să ştim noi care sunt metodele prin care ni se îngustează libertatea şi cum să ne opunem erodării libertăților noastre.

Eu văd o paralelă între ce se întâmplă astăzi şi ce s-a întâmplat cu drepturile noastre sub comunism. În 1955, s-a cerut conducătorilor de atunci ai Cultului Baptist să reducă activitățile bisericilor la o adunare sâmbăta seara şi o alta duminica dimineața. Şi s-a cerut conducătorilor să spună Bisericilor că ei iau această decizie. Președintele de atunci, Ioan Dan, a refuzat categoric să semneze o asemenea scrisoare către Biserici. Imediat, Departamentul Cultelor i-a retras recunoașterea ca președinte şi s-a cerut Cultului să organizeze un congres şi să aleagă alt președinte, pe care l-au indicat ei. Acest președinte colaborator a fost practic impus prin acest congres şi apoi el a scris bisericilor că se reduc serviciile in Biserici la sâmbăta seara şi duminica dimineața. Majoritatea Bisericilor au acceptat cu supunere noua „reglementare”, cum a fost ea numită. Singurul pastor care s-a opus a fost Simion Cure de la Reșița, împreună cu pastorii din Comunitatea lui. Securitatea l-a urmărit o vreme, până când au găsit „motive” şi au găsit informatorul necesar şi în 1959 i-au făcut lui Cure proces, la care a fost condamnat la șapte ani de închisoare. A făcut cinci ani, timp în care a fost pus să lucreze la tăiat stuf în Delta Dunării (a fost eliberat în amnistia din 1964). Ceilalţi pastori din Comunitatea Reșița s-au speriat şi… au acceptat reglementarea!

Apoi, tot prin conducerea Uniunii Baptiste s-au introdus următoarele noi restricții: Să nu mai fie nici un fel de lucrare cu copiii şi cu tineretul; să nu mai fie botezați decât membri ai familiilor baptiste; să nu se mai facă evanghelizări; pastorul să nu mai circule pe la alte biserici, ci să predice numai de la amvonul pentru care a fost autorizat; în comitetul bisericii să fie aleși numai oameni care au fost aprobați mai dinainte de inspectorul local de culte.

Dacă un pastor încălca una dintre aceste interdicții, era imediat scos din funcția de pastor de către conducerea Cultului!

Este clar că aceste interdicții sufocau viaţa bisericilor!

În anul 1973, am primit de la Domnul călăuzirea să scriu o lucrare despre situația creată şi să chem pastorii la a avea curajul să respingă toate aceste interdicții, chiar şi cu riscul de a-şi pierde viaţa. Știam că dacă voi scrie aşa ceva, în primul rând eu voi fi acela care își va pierde viaţa. Cuvântul de la Dumnezeu era însă foarte clar şi în vara acelui an am scris această lucrare de 40 de pagini (o puteți citi în întregime în cartea mea „Confruntări” de la pagina 27 la  77).

Voi cita mai jos două fragmente din încheierea acestei lucrări:

„Ceea ce vrem să spunem Bisericilor baptiste din România este că prin reglementările şi prin instrucțiunile nescrise lansate din 1955 încoace ele au fost împinse într-o situație neconstituțională, nestatutară şi nebiblică! A fost mai întâi vina conducătorilor cultului că au acceptat  să se impună Bisericilor principii şi reguli noi, când ei nu aveau nici un drept de a impune ceva Bisericilor. Este vina pastorilor că au acceptat aceste principii şi este vina Bisericilor că nu au văzut că rând pe rând li se răpesc elementele vitale şi esențiale şi că sunt împinse pe o pantă nebiblică, într-o situație în care au stins Duhul şi în care au renunțat la autoritatea unică şi exclusivă a lui Isus Cristos asupra vieții lor. Este, deci, vina noastră a tuturor, şi numai a noastră, că nu ne-am păstrat crezul şi fiinţa nealterate şi nu am fost în stare să spunem autorităților de stat că noi preferăm să rămânem ai lui Cristos şi să murim cu El decât să renunțăm la autoritatea Lui şi să o acceptăm pe aceea a unor oameni.” (Pag.75)

Şi iată încheierea acestei lucrări:

„Biblia ne învaţă să prețuim patria în care trăim şi să stimăm autoritățile ei şi să le dăm tot ceea ce le aparține acestora. Dar Biblia ne mai învaţă că Stăpânul nostru suprem este Dumnezeu şi pentru noi autoritatea Lui este cea care ne cere angajare necondiționată şi absolută. Când aceasta este afectată, noi preferăm să renunțăm la viaţa aceasta pământească, deoarece noi credem în viaţa eternă cu Dumnezeu, Creatorul nostru, şi cu Isus Cristos, Mântuitorul nostru.

„Rugăm autoritățile de stat să înțeleagă că noi avem două seturi de loialități, unul faţă de stat şi celălalt faţă de Dumnezeu, şi să nu ne mai pună în faţa unui conflict al loialității, căci noi vom fi obligați întotdeauna – să-i dăm prioritate setului de loialități faţă de Dumnezeu.” (Pag.77)

Imediat după ce am răspândit această lucrare, cincizeci de pastori au semnat o scrisoare către autorități în care arătau că tot ce am scris eu reprezintă doleanțele lor şi că ei stau alături de mine. Aceasta mi-a salvat atunci viaţa! Trei luni mai târziu, această lucrare a ajuns la Washington şi când s-a dus Ceaușescu acolo pentru a încheia un tratat comercial, a fost confruntat cu lucrarea mea şi cu scrisoarea celor 50, şi i s-a cerut să rezolve aceste probleme, drept condiţie pentru semnarea tratatului. El a acceptat şi la scurtă vreme după aceea, acele restricții au fost anulate.

Aceasta ne arată cum Dumnezeu cinstește pe cei ce-L cinstesc pe El (1 Samuel 2:30).

Am spus că există similarități între ceea ce s-a întâmplat sub comunism şi ceea ce se întâmplă astăzi. Vom sta oare cu mâinile în sân până când ne vom trezi din nou cu drepturile noastre anulate şi gemând sub jugul unei noi robii? Dar câți au capacitatea de a discerne din bună vreme cum ni se pune un nou jug pe umeri? Şi mai ales, câți vom fi gata să spunem „Nu” şi să preferăm moartea în loc de a renunța la libertate?

www.iosifton.ro