Vezi și:
- Ce spune Biblia despre ”râsul sfânt”?
- Toronto Blessing: Kathryn Kuhlman, Benny Hinn și John Wimber
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea credinței
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Mișcarea The Latter Rain (Ploaia Târzie)
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Rodney Howard-Browne
- Toronto Blessing: Rădăcinile – Randy Clark
- Toronto Blessing: Mărturii
- Toronto Blessing: Manifestările
- Toronto Blessing: La cârciuma lui Ioel
- Toronto Blessing: Trezirea lumii prin râs, sau o trezire de râsul lumii?
Analizată mai atent, mișcarea declanșată la Toronto este caracterizată prin câteva manifestări bizare ale celor peste care ‘‘vine Duhul’‘ sau primesc ‘‘ungerea’‘. Fără îndoială că ‘‘beția în Duhul’‘ este nu numai una din cele mai bizare, dar se pare că ea este de fapt cea de bază, de la care derivă toate celelalte. Cu alte cuvinte, ‘‘turmentatul’‘ în felul acesta, râde isteric, se aruncă pe jos tăvălindu-se, fuge fără țintă, țopăie, tremură convulsionat, rage ca un leu sau imită alte patrupede, manifestă spasme ca în sala de nașteri, ba chiar pretinde (în cazul unor femei) că are orgasme repetate. Cauza ‘‘terestră’‘ a manifestărilor este tocmai starea de beție a omului. La beție se pot petrece orice alte lucruri. Omul scăpat de sub controlul minții limpezi se pretează la comportamente bizare.
Liderii bisericilor care au îmbrățișat ‘‘beția sfântă’‘ spun mereu că nu trebuie să te îngrijorezi de manifestări și că de fapt ei nu le încurajează, dar sunt gata să discute timp de ore întregi despre ele, să aducă în fața publicului zeci de persoane care fac mărturisiri despre manifestările lor, după care strâng scaunele ca să facă loc celor care vor cădea pe jos de beți ce vor fi. Pastorii spun oamenilor să nu caute manifestări, dar se roagă pentru ca ei să le primească. Se pare că lucrul care-i caracterizează pe liderii acestei mișcări nu este altceva decât convingerea că dacă un serviciu bisericesc nu se termină în totală dezordine, larmă și haos, iar sala nu rămâne răvășită la punctul de a nu mai fi recunoscută, Dumnezeu n-a fost prezent în cele ce s-au petrecut.
Propovăduitorii ‘‘trezirii râsului’‘ motivează izbucnirile isterice precum și comportamentul bizar al celor ce participă la întrunirile lor, ca o manifestare a ‘‘beției în Duhul’‘. ‘‘Beția în Duhul’‘ de care fac dovadă cei ‘‘binecuvântați’‘ este explicată prin textul biblic din Faptele apostolilor capitolul 2. La Cincizecime, spun ei, uceniii au fost plini de Duhul Sfânt, și comportamentul lor i-a făcut pe oamenii din jur să-i considere beți. Cu alte cuvinte, cei care au experimentat primii ‘‘beția în Duhul’‘ au fost cei 120 din odaia de sus. Prezența Duhului Sfânt are asupra creerului uman efectul alcoolului, ucenicii comportându-se ca niște întoxicați după experiența Cuncizecimii.
Potrivit acestui mod de gândire, participanților li se sugerează mereu să ‘‘bea, să bea din Duhul’‘, până vor ajunge beți de-a binelea. Fearon, de exemplu, se referă la creștinii ‘‘beți în duhul’‘ ca fiind ‘‘secerați, fără picioare’‘ atât de împiedicați fiind în umbletul lor, ‘‘afumați de-a binelea’‘ sau ‘‘trăgând la măsea din Duhul Sfânt’‘, beți din ‘‘100% concentrație de Duh Sfânt’‘. Nu se poate să nu te doară când citești expresii ca aceea că ‘‘Duhul Sfânt nu vine doar ca oamenii să se urineze pe ei ca niște salamandre’‘, ci ca ei să devină ‘‘morți de beți în Duhul’‘. Rapoartele spun că oamenii turmetați astfel, nu pot umbla pe picioare, cad și nu mai pot conduce mașinile la terminarea serviciului religios.
În ultimă instanță, se pare că sursa tuturor celorlalte manifestări bizare este ‘‘beția’‘ sfântă, lipsa de control asupra tuturor capacităților și abilităților creștinului. ‘‘Turmentatul’‘ cade pe jos ‘‘înjunghiat în duhul’‘, râde isteric și fără motiv, scoate sunete stranii de animale sălbatice sau domestice, tremură, fuge sau sare în sus ca o minge. Convinși de cei care conduc întrunirea să ‘‘tragă o dușcă’‘ din ‘‘vinul cel nou’‘, ca să se ‘‘îmbete în duhul’‘, oamenii încep să se comporte ca într-o stare avansată de ebrietate. Probabil că evaluarea spiritualității, și a plinătății cercetării divine este proporțională cu starea de “beție”. Dorind să arate cât de ‘‘sub putere’‘ se află, oamenii se comportă din ce în ce mai bizar și mai ieșit din comun. Aceasta numai dacă am accepta doar o explicație a aportului uman la toate manifestările.
Dar să revenim la pretenția că la Rusalii ucenicii erau ‘‘beți de Duhul’‘ incident relatat de Faptele 2:4-15. Cei care s-au adunat imediat după revărsarea Duhului Sfânt, atrași pesemne de vâjâitul ca de vânt puternic, ‘‘mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau și se minunau…” (v. 6, 7), ‘‘toți erau uimiți, nu știau ce să creadă,…’‘ (v. 12), pentru că îi auzeau vorbind în limbile lor, ‘‘lucrurile minunate ale lui Dumnezeu’‘ (v. 11). Dar, printre cei care se minunau de intervenția miraculoasă a lui Dumnzezeu, nu lipseau nici batjocoritorii: ‘‘Dar alții își băteau joc, și ziceau; ‘‘Sunt plini de must!’‘ (v. 13).
Ei bine, cuvintele batjocoritorilor sunt luate de bune de către apologeții lui Toronto Blessing, și ei sunt deacord că ucenicii se comportau sub ‘‘influența unei concetrații de 100% Duh Sfânt’‘. Pentru ei nu contează riposta apostolului Petru care spune tuturor că ‘‘Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi…’‘ (v. 15). Nu are nicio valoare faptul că apostolii se comportă normal, în sensul că nu bolborosesc vorbe incoerente de bețivi scăpați de sub control, ci vorbesc ‘‘lucrurile minunate ale lui Dumnezeu’‘, nici faptul că imediat după umplerea de la Cincizecime, Petru, care trebuia să fie și el la fel de ‘‘beat’‘ de Duhul, a ținut una din cele mai frumoase cuvântări în urma căreia aproape 3000 de suflete au primit mesajul Evangheliei, pocăindu-se de păcatele lor.
Faimosul comentator biblic, Matthew Henry, spune în comantariul acestui pasaj: ‘‘batjocoritorii erau probabil din Iudeea și din Ierusalim, poate scribii și fariseii și marii preoți, care întotdeauna s-au opus Duhului Sfânt: ei au spus: “Oamenii aceștia sunt plini de must!, de vin nou; au băut prea mult la sărbătoarea aceasta (v. 13). Și, dacă ei l-au numit pe Stăpânul casei un băutor de vin, nu e de mirare să spună aceleași lucruri de cei din casa Sa.’‘ (Matthey Henry’s Commentary – Acts to Revelation, Hoddef and Stoughton, 1975, pagina 9).
Apostolul nu putea ca să țină o predică inspirată de Duhul Sfânt dacă starea sa era a unui turmentat, care-și pieduse controlul, așa cum sunt cei ‘‘plini de mustul Duhului Sfânt’‘ cum pretind cei de la Toronto. Să observăm că ori de câte ori, apostolii sunt umpluți de Duhul Sfânt, imediat ei vorbes, sau depun mărturie.
‘‘Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis…’‘ (Fapte 4:8).
‘‘…toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală’‘ (Fapte 4:31).
‘‘Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țință la el, și i-a zis…’‘ (Fapte 13:9, 10).
Dacă Biserica primară din Fapte 2, ar fi fost o biserică amețită de beția duhului, râzând isteric, nu ar fi pornit imediat la evanghelizare, ci ar fi rămas tăvălindu-se pe pământ, așa cum face azi mulțimea care, cuprinsă de frenezia râsului, ori întrerupe predicarea evangheliei, ori o asfixiază prin decibelii zgomotelor ciudate, sau pune pe fugă ce căutătorul sincer prin absurdul unei comportament indecent și patologic.
Un alt argument împotriva unei acestei presupuse stări de ‘‘beție în Duhul’‘ a ucenicilor, este că Duhul Sfânt dă putere creștinului în manifestarea roadei Duhului care este auto-controlul, sau stăpânirea de sine (1 Petru 5:8), lucru care ne dă putere să ne opunem celui rău. Fără auto-control nu avem mijloace de apărare împotriva uneltirilor sale. Presupunearea că la Rusalii ucenicii s-au purtat ca niște bețivi, râzând necontrolat este ofensatoare la adresa unenicilor lui Christos și neadevărată în același timp. Ea este încă un exemplu de distorsionare a Scripturilor pentru a suna conform doctrinelor elaborate de noi mișcări în căutarea lor disperată de a se legifera.
Dacă ar fi să dăm crezare batjocoritorilor care au scos vorbele acestea împotriva ucenicilor, atunci probabil că ar trebui să credem și pe ceilalți batjocoritori care au spus aceleași lucruri despre Domnul Isus Christos: ‘‘Când a venit Ioan, nici mâncând, nici băând, și ei zic: ‘‘Are drac!’ A venit Fiul Omului mâncând și băând, și ei zic: ‘‘Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și păcătoșilor!’ Totuși Înțelepciunea a fost îndreptățită din lucrările ei.’‘ (Matei 11:18, 19). Își poate imagina cineva pe Domnul Isus, care era mai plin de Duhul Sfânt decât ucenicii la Cincizecime, umblând împleticindu-se și bâlbâindu-se de ‘‘intoxicația de Duh Sfânt’‘, sau tăvălindu-se pe jos de râs necontrolat? Ar fi o cumplită blasfemie.
Un alte verset mult citat de către apologeții lui Toronto Blessing este cel din Efeseni 5:18: ‘‘Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh.’‘
Expresia apostolului Pavel: ‘‘nu vă îmbătați de vin’‘ (kai me methuskesthe oino) exprimă dezacordul cu intoxicația alcoolului, obicei curent al timpului de celel mai multe ori asociat cu cultul lui Bachus, poruncind, așa cum spune o altă traducere: ‘‘Încetați să vă mai îmbătați de vin!’‘, sau cum traduce atât de sugestiv, Noul Testament de la Alba Iulia: ‘‘Și nu vă îmbătareți de vin, întru care iaste curvie, ce vă împleți de Duhul’‘ (Noul Testament, tipărit pentru prima dată în limba română la 1948 de către Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române, a Alba Iuliei, 1988, pagina 490).
Intoxicația alcoolului, este ‘‘destrăbălare’‘ sau așa cum bine traduce Testamantul de la Alba Iulia: ‘‘curvie’‘, adulter spiritual cu alt dumnezeu decât cel adevărat. Dimpotrivă, (alla), spune Pavel, ‘‘fiți plini de Duhul Sfânt’‘ (alla plerousthe en pneumati). Conjuncția alla este una din favoritele lui Pavel în epistolele sale. Ea exprimă contrastul sau restricționează sensul afirmațiilor, de cele mai multe ori scoțând în evidență contrastul dintre pozitiv și negativ. Pavel avertizează pe credincioși că umplerea lor fizică de alcool duce la destrăbălare, la excese, de aceea oferă soluția, ca dimpotrivă, să fie umpluți de Duhul Sfânt. Nu credem că Pavel dorește să ofere o alternativă beției fizice printr-o beție duhovnicească. Dimpotrivă. Pavel oferă alternativa sobrietății plinătății Duhului, în locul destrăbălării plinătății alcoolului. Porunca sa o exprimă printr-un verb pasiv imperativ prezent, tradus corect de Cornilescu: ‘‘Fiți plini de Duh’‘ (Fiți umpluți cu Duhul Sfânt –plerousthe en pneumati).
Pavel dorește să spună: Fiți treji (nu beți de vin) și plini de Duhul Sfânt. Nu putem înțelege altfel acest verset, decât în contextul altor texte care îndeamnă exact la același lucru, la evitarea oricărui fel de intoxicație, la sobrietate. Celelalte instrucțiuni pe care ni le dă Pavel în același capitol, cum ar fi: comunicare și părtășia frățească, intonarea psalmilor și a cântărilor duhovnicești împreună, lauda adusă lui Dumnezeu, mulțumirea în orice situație, supunearea reciprocă, relațiile armonioase în familie, etc (versetele 19-22), sunt toate acțiuni pe care nu le putem face fără o minte clară, limpede, fără nicio influență a unor substațe toxice. La această idee putem cita o serie de versete biblice în care suntem sfătuiți să ne ferim de orice intoxicație, să fim ‘‘treji’‘ în sensul lipsei oricărui agent care tulbură mintea (1 Tes. 5:6; 5:8; Tit 2:4; 2:6; 1 Petru 1:13; 4:7; 5:8; 1 Tim. 3:2; 3:11 etc). O persoană într-o stare de transă sau intoxicație, când mintea nu-i funcționează la toți parametrii, este o țintă ușoară a celui rău.
Termenul ‘‘plini’‘ – plerousthe, vine de la verbul pleroo, care poartă ideea atingerii unui standard de măsură sau atingerea unui punct de saturație sau nivel de satisfacție. El conține ideea întotdeauna prezentă a unei umpleri totale, a umple ceva până la epuizarea întregii capacități. De exemplu când Petru se adresează lui Anania, el întreabă: ‘‘pentru ce ți-a umplut Satana inima…?” (Fapte 5:3), el spune că în inima lui Anania nu mai era loc pentru nimic altceva decât înfluența celui rău. Apoi, se spune despre ucenici că ‘‘erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt’‘ (Fapte 13:52), la fel, măsura, capacitatea lor era pe deplin satisfăcută de prezența divină, și această plinătate le definea întreaga viață.
Un alt pasaj folosit adesea de apologeții ‘‘beției în Duhul’‘ este cel din Ieremia 23:9-11: ‘‘Asupra prorocilor. “Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om amețit de vin, din pricina Domnului și din pricina sfintelor Lui cuvinte. Căci țara este plină de preacurvii, și țara se jelește din pricina jurămintelor; câmpiile pustiei sunt uscate” Toată alergătura lor țintește numai rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire! Prorocii și preoții sunt stricați: “le-am găsit răutatea chiar și în Casa Mea, zice Domnul.’‘
Profetul Ieremia este îngrozit de judecata lui Dumnezeu împotriva prorocilor care nu mai atenționează pe poporul de consecințele păcatului din viața lui. ‘‘Beția’‘ de care vorbște profetul este simbolul judecății divine care va veni peste acești proroci, și nicidecum o stare de ‘‘intoxicație cu Duhul Sfânt’‘ cum vor să ne lase să credem apologeții de la Toronto Blessing. Versetele 30 la 34, scot în evidență tocmai judecata care va veni peste prorocii care se fac vinovați de folosirea incorectă a darului lor.
De mai multe ori în Scriptură, o stare ca de beție este asociată mai degrabă cu pedeapsa divină decât cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Iată ce spune Isaia: ‘‘Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, și le-am vărsat sângele pe pământ’‘ (Isaia 63:6).
Apocalipsa vorbește despre ‘‘vinul mâniei lui Dumnezeu’‘ (Apoc 15:10). Apoi Psalmul 75:8, ne spune că: ‘‘În mâna Domnului este un potir în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toți cei răi de pe pământ îl sug, îl sorb până la fund!’‘ Citatele ar putea continua.
(Pentru a aprofunda studiul textelor care se referă la beție, sau la consumul de alcool, se pot consulta: Deut. 32:42; 1 Sam. 1:13, 14; Ps. 107:27; Eccles. 10:17; Isaia 29:9; 34:5; 49:26; 63:6; Ier. 13:13; 23:9; 25:27; 51:7; Ezec. 23:33; Zah. 9:15; Luca 21:34; Fapte 2:15; Rom. 13:13; Gal. 5:21; Efes. 5:18; 1 Tim. 3:3; Tit 1:7; 1:7; 1 Petru 4:3, Apoc. 17:6).
Biblia vorbește mai degrabă de o întoxicare a celor răi, ca urmare a pedepsei și judecății divine, decât despre o binecuvântare exteriorizată printr-o stare ieșită din normal sau controlul rațiunii.
Descriind vremurile rele ale sfârșitului, Pavel atenționează că oamenii vor fi:‘‘iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu’‘ (2 Tim. 3:4). Lumea devine tot mai religioasă și religia tot mai lumească. Auto-gratificațiile încep să devină semnul distinctiv al multor creștini. În unele biserici creștinii se închină mai degrabă închinării, decât Creatorului adevăratei închinări. În întrunirile ‘‘mișcării râsului’‘ participanții își exaltă și excită emoțiile pănă când ele culminează cu plânsete, râs isteric, căderi pe jos, sunete de animale, etc, în loc să-L înalțe și glorifice pe Dumnezeu. Dragostea de plăceri a pătruns în Casa lui Dumnezeu. Când plăcerile devin ținta căutărilor noastre, ne deschidem poarta sufletului larg pentru cel rău. ‘‘Beția în duhul’‘ este o asemenea poartă.
Beția este o auto-indulgență și auto-gratificație ce provine din alcool. Beția în duhul ete o formă de auto-indulgență și auto-gratificație care provine de la duhuri rele.
În concluzie, putem spune că:
- Biblia, atunci când se referă la beție, de obicei condamnă și interzice credincioșilor s-o practice. Prin implicație și ‘‘întoxicarea’‘ sau aparența ei (Rom. 13:13).
– Ca metaforă, Biblia vorbește de beție descriind efectele mâniei lui Dumnezeu împotriva celor răi.
– Când Ana s-a rugat, singura evidență de beție pe care a văzut-o preotul Eli era că ea își mișca doar buzele fără să scoată niciun sunet, din pricina necazului și amărăciunii sufletului ei. Confruntată de Eli ea refuză critica, vehement.
– În Ieremia 23:9 nu ni se oferă un model de urmat ci aici avem experiența lui Ieremia în contextul revelației care i s-a prezentat de către Dumnezeu.
– Textul din Faptele apostolilor care descrie Rusaliile nu se referă la nici o intoxicație a ucenicilor, ci avem consemnate cuvintele batjocoritorilor lor. Petru s-a ridicat ca să contrazică imediat o asemenea acuzație.
– Biblia ne învață să ne purtăm cu decență în mijlocul oamenilor (Romani 13:13; Luca 21:34).
– Umplerea cu Duhul este pusă în contrast cu starea de beție (Efeseni 5:22, 23), pentru că una din primele roade ale Duhului este auto-controlul, sau înfrânarea poftelor (Galateni 5:22, 23).
– Nu găsim nicăieri în Scriptură vreo dovadă că biserica primară se închina lui Dumnezeu folosindu-se de manifestări similare celor pretinse de Toronto Blessing, în special ‘‘beția în duhul’‘.
Urmărind cu atenție toate închinările publice ale bisericii primare, menționate în Noul Terstamet nu putem găsi nici măcar cea mai mică aluzie la râs sau la ‘‘beția în duhul’‘. Dacă nici apostolii și creștinii bisericii primare nu erau plini de Duhul Sfânt, atunci cine mai este? Comportamentul lor este decent, normal, demn, sobru, deschis, sincer, pasionat. În niciun caz straniu sau indecent. Chiar dacă cei din Corint au făcut la un moment dat abuz de unul din darurile Duhului, cel al limbilor, Pavel intervine cerând creștinilor să păstreze ordinea și disciplina în biserică, lucru mult mai important pantru ca nimeni să nu vorbeacă de rău Biserica lui Christos, și nimeni să nu zică ‘‘că sunteți nebuni’‘ (1 Cor. 14:23). Ce ar zice același apostol de comportamentul unor creștini de azi? Ușor de imaginat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.