În România există comunităţi de evrei care cred că Iisus Hristos este Mesia însă ei îşi păstrează identitatea iudaică. Aceştia se numesc evrei mesianici şi, asemenea apostolilor Mântuitorului, doresc să vestească Evanghelia tuturor oamenilor. Pentru mai multe informaţii m-am adresat domnului Rabin David Nagy – Comunitatea Evreilor Mesianici, România, şi, prin amabilitatea sa, am realizat un interviu despre acest subiect.
Lucreţia Berzintu: Stimate Domnule David Nagy, mai întâi, vă rog să vă prezentaţi pentru cititorii noştri.
David Nagy: Mă numesc David Nagy, m-am născut la Oradea, din mamă evreică şi am trecut de vârstă de 40 ani. La momentul actual sunt primul şi singurul rabin mesianic, angajat în această funcţie în condiţiile legii, în România. Lucrarea pe care o conduc cuprinde comunitatea evreiască mesianică din România cu o extindere în Republica Moldova şi cu influenţa până în Ungaria. De mai mulţi ani sunt în colaborare cu alţi lideri şi comunităţi evreieşti mesianice din lume, în mod deosebit, Israel şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, fac parte din executivul pe Europa a unei organizaţii de anvergură internaţională, de reconciliere dintre evreii mesianici şi diferitele denominaţiuni ale creştinismului. Această organizaţie de reconciliere este reprezentată şi cunoscută începând din Statele Unite ale Americii, America de Sud, Europa, Israel, Africa chiar şi până în Coreea şi Japonia.
Lucreţia Berzintu: Ce este iudaismul mesianic?
David Nagy: Iudaismul mesianic este acel crez care a fost practicat de către primii credincioşi (ucenicii, apostolii şi enoriaşii de rând) ca şi o continuare a iudaismului mozaic, la care se adăugă credinţa personală şi colectivă în Salvatorul lui Israel, adică în Yeshua HaMashiach (Iisus Christos). Practic, este prima formă religioasă lăsată de Salvatorul lui Israel şi a întregii lumi care a existat sub această formă, până şi după apariţia creştinismului. În cadrul iudaismului mesianic se restaurează şi se trăieşte în mod practic identitatea evreiască a credinciosului care este compusă din crez, limbă, cultură şi istorie. De aceea, în cadrul iudaismului mesianic avem comunităţi şi congregaţii evreieşti mesianice ca formă de organizare, iar clădirile pentru desfăşurarea serviciului religios sunt sinagogi şi nu biserici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.