Capitolul 11: Apostolul Ioan și dragostea lui Dumnezeu
Continuăm această expunere a materialului biblic despre bunătatea lui Dumnezeu și despre planul Lui de a face din toți oamenii fii ai Lui care sunt buni așa cum este Tatăl lor, adăugând contribuția apostolului Ioan la această temă.
Când tânărul Ioan a intrat în școala lui Isus, era iute la mânie și răzbunător: a vrut să trăsnească satul de samariteni care nu le-au permis să petreacă o noapte în satul lor. De aceea, lui și fratelui lui mai mare, Iacov, li s-a dat porecla de „fii ai tunetului”. Dar, treptat, treptat, Ioan s-a transformat și a ajuns să fie numit „apostolul Iubirii”. Mai mult, iubirea a devenit subiectul predominant al epistolelor lui!
Aici trebuie să facem o observație importantă. În Vechiul Testament, la Moise, la David și la proorocii reformiști, discuția a fost despre bunătate. Observăm că scriitorii Noului Testament continuă să vorbească despre bunătate exact ca în Vechiul Testament, dar ei folosesc alături de bunătate și conceptul de iubire.
În primul rând, lucrul acesta îl face Isus, care vorbind despre iubirea vrăjmașilor, o justifică prin bunătatea lui Dumnezeu: Iubiți-vă dușmanii, fiindcă Tatăl vostru cel ceresc este bun!
Tot Isus este Cel care ne revelează dragostea lui Dumnezeu pentru omenire în ceea ce credincioșii numesc „versetul de aur al Bibliei”:
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16).
