După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 24 iulie 2014

Elim Harmony Band - Turneu USA 2014


Nicolae Geantă: Senzualitatea – viața cu bulină roșie

Senzualitatea este o înclinare spre plăcerile trupești. O atracție spre sensibilitate senzorială. Grecii o numeau hedonism. Latinii o numeau erotism. Românii o strigă sexualism…
Societatea modernă e sugrumată de senzualitate. Trăim o cultură care se mândrește cu obsesia pentru sex, pentru atracții de intimitate. Priviți numai în jur: televiziunile, internetul, presa, reclamele. Sunt sugrumate de senzualitate. Cel mai accesat cuvânt pe Google (pornografia) face referire la senzualitate. Vremea nu poate fi prezentată decât senzual, Gazeta Sporturilor la fel. Până și pe chibrituri apare hedonismul ca stil de viață. În pictură, în sculptură, nudurile sunt cap de afiș, în muzică e musai și ceva limbaj obscen, pe stradă se vorbește vulgar, în școli viaţa fără perdea e la ea acasă, la emisiuni cu vedete se debitează trivialități (!) … 
Taman în acest iureș al promovării senzualității (până și poeți de anvergură ca Eminescu, Brumaru, Geo Bogza sau Cărtărescu sunt promotorii erotismului!) trăiesc tinerii noștri. Această generație a căror viață ar trebui, zi cu zi, marcată cu bulină roșie! Agresați de imoralitate, invitați să guste din ea, creștinii trebuie s-o condamne, să înfiereze fanteziile hedoniste. Apoi să le arunce la lada de gunoi…
Uneori senzualitatea este declanșată de curiozitate. Nu-i lucru păcătos curiozitatea în sine, dar ea stârnește pofte. Și pofta naște păcat. Iar păcatul e moarte spirituală. Senzualitatea stârnește simțurile fără nici o promisiune… Ea lasă emoțiile, simțurile, gândurile confuze, spune Josh McDowell. Fanteziile hedoniste măresc dorința unei persoane de a fi stimulate în acest fel, până ajunge dependent de fascinația respectivă. Sau la renunțare.
În predica de pe munte Hristos a atacat la baionetă senzualitatea: „Aţi auzit că s-a zis în vechime: să nu preacurveşti. Dar Eu vă spun, că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:27-28)
Băieții declanșează senzorii prin privit. O singură privire e de ajuns să ai jăratic sub tălpi. Apoi se declanșează hipotalamusul în corp, și orice înger poate deveni un demon! Fetele măresc gradul de risc prin modă. Vestimentația sumară, mulată, decolteurile cât văile dintre munți, sprâncenele smulse, buzele îngroșate, botoxul, încălțămintea cu toc (întărește piciorul) sunt trendy, dar… creează victime! Ucid involuntar de cele mai multe ori. Nu și nevinovat.
Dumnezeu se chinuie să ne îmbrace și diavolul să ne dezbrace, spunea fratele Vladimir Pustan. Noi de cine ascultăm?
“Fugi de poftele tinereţii Timotee”, a strigat bătrânul Pavel din spatele gratiilor spre sfântul convertit din copilăriile. Pentru că te depărtează de Dumnezeu. Senzualitatea e atac diavolesc. Este mecanismul prin care cade cineva. Fie el și sfânt! Vasile cel Mare a strigat odată: “femeie n-am avut, dar fecior nu mai sunt!” Senzualitatea este linia subțire care împinge spre alte păcate extreme: pornografie, autosatisfacere, relații intime premaritale, adulter, homosexualitate…
E goană teribilă după senzualitate. După pavoazarea exteriorului. “Să arătăm bine!” Paradoxal am văzut mulţi oameni frumoşi în coşciuge! Iadul e plin de oameni ferchezuiţi…
Nicolae Geantă  www.ciresarii.ro

Festivalul "Deschide-ți inima" la Brătășanca, jud. Prahova


Amenințare pentru evanghelicii din Sri Lanka



Un grup de extremişti budişti a început o campanie împotriva bisericilor evanghelice dintr-un oraș din Sri Lanka. Evangheliştii au fost avertizaţi să înceteze activitățile lor religioase, care se desfăşoară în majoritatea satelor budiste. Conform declaraţiei lui Ittekande Saddhatissa Thero, secretarul general al Ravana Balaya, această organizație naționalist-budistă sinhaleză a întrerupt mai mult de 20 de servicii de rugăciune evanghelice în perioada 15-19 iulie în Polonnaruwa și a comunicat pastorilor să înceteze serviciile pe care le ţin și să nu mai încerce să convertească budiști și hinduși.


   „Am primit sute de plângeri din partea budiștilor și hindușilor, în care se arăta că păstorii evanghelici convertesc budiști la religia lor și le oferă cadouri și bani pentru acest lucru. În cazul în care bisericile evanghelice nu reușesc să oprească misiunea lor, vom lua măsuri legale împotriva centrelor de rugăciune.”

   Saddhatissa Thero a spus că 20 de călugări și câţiva preoți hinduși au participat la această campanie. „Unii dintre păstori au fost de acord să elimine centrele lor de rugăciune din satele budiste, dar unii s-au opus sugestiei”, a spus el.

   Până în prezent, în 2014 aproximativ 60 de biserici și centre de rugăciune evanghelice au fost vizate de atacuri, în timp ce în 2013 au fost atacate 120 de biserici, conform Alianței Naționale Creștine Evanghelice (NCCA).

    „Mulți pastori au fost bătuţi și amenințaţi pentru a opri întâlnirile lor de rugăciune”, a spus Godfrey Yogarajah, Secretar General al NCCA. „Enoriaşii au făcut nenumărate plângeri în secțiile de poliție, dar sunt foarte rare cazurile în care vinovaţii sunt identificaţi”, a spus el.

    Conform declaraţiei lui Yogarajah, mulți dintre mafioţii care au atacat adunările de rugăciune au fost conduşi de călugări budiști, care nu s-au confruntat cu nicio consecință juridică pentru aceste acte de violență. Guvernul a creat o unitate specială de poliție în luna aprilie ca o consecinţă directă a creșterii tensiunilor religioase dintre creștini, musulmani și majoritatea budistă din regiune.

  Pastor O. S. Fernando, preşedinte al Pastors’ Fellowship Group din Polonnruwa, a negat acuzațiile că grupuri evanghelice au oferit bani sau cadouri pentru convertiți sau potențiali convertiți.

   „În timp ce un pastor ridica o casă nouă, călugării budiști au crezut că ridică un nou centru de rugăciune și au depus plângeri la poliţie”, a spus el. „Peste 150 de oameni au venit însoţiţi de călugării budiști pentru a opri construcția noii clădiri.”

    „Acum, pastorul a fost dat pe mâna poliției”, a spus el, şi a adăugat că, după acest incident, „mulți pastori se tem să lucreze în acea zonă.”


    Surse: 
www.persecution.org & www.ucanews.com    via Agentia Kairos

Botez la Biserica Penticostală din Luncasprie, jud. Bihor

Duminică, 27 iulie 2014, de la ora 09:00, la Biserica Penticostală din localitatea LUNCASPRIE, jud. Bihor, va avea loc un serviciu special de botez nou testamental. 

Prin cântare va sluji grupul GLORIA de la Biserica Penticostală MARANATA Oradea iar cuvântul Scripturii va fi propovăduit de fraţii păstori LUCA SANDU şi BOGDAN IOAN.

Noutate editorială: “Când încolţește speranța” - de Kim Vogel Sawyer

"Sawyer le ofera cititorilor povesti emotionante si pline de farmec". - Revista Romantic Times 

Amy Knackstedt nadajduieste ca un nou inceput in Weaverly, Kansas, o va ajuta sa treaca peste durerea de a-si fi pierdut sotul si ca le va oferi un viitor mai bun celor trei copii ai ei. Dar noul sau vecin, Tim Roper, nu e deloc incantat ca o familie din vechiul ordin al menonitilor va locui langa livada lui cu mere. Tim a parasit credinta menonita cu ani n urma si cu niciun chip nu doreste sa-si aminteasca de vechea lui viata.
Si, totusi, cand circumstantele ii aduc impreuna pe Amy si pe Tim, intre ei se leaga o prietenie care ii surprinde pe amandoi. Oare suferintele trecutului vor fi mereu o bariera intre ei, sau aceasta prietenie a lor se va infiripa in ceva mai mult?

Mai multe detalii: AICI

Ovidiu Liteanu la Biserica "Betel" Rebrişoara, jud. Bistrița-Năsăud


Aniversare la Biserica Baptistă din Mărţihaz, jud. Bihor

Duminică, 27 iulie 2014, de la ora 09:00, la Biserica Creştină Baptistă din localitatea MĂRŢIHAZ, jud. Bihor, va avea loc sărbătoarea anuală a bisericii dar şi aniversarea a 105 ani de mărturie baptistă pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

Tabăra “Fii curajos” la Surduc, jud. Timiș

Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Timisoara, in colaborare cu One Heart Baptist Church din Norcross, Georgia, organizează in perioada 4-9 august 2014 tabăra “Fii curajos!”

 Evenimentul, la care vor participa 180 de tineri, va avea loc la Centrul de Studii Biblice al Asociației “Precept Ministries” de pe malul lacului Surduc. 

Vor predica Evanghelia pastorii: Gearl Spicer, Ionel Tutac si Samuel Tutac, iar grupurile Vasile Micula Band si Grace Singers vor cânta spre slava lui Dumnezeu.

Vezi şi alte locaţii în Pagina TABERE

Ştefan Crinişor la Biserica Agape Peoria, Arizona

www.agapearizona.com/agape

✡ Poza și gândul zilei

Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. (Psalmii 139:9-10)

NewsNet Creştin işi propune să vă amintească zilnic că Biserica trebuie să se roage pentru binecuvântarea, trezirea spirituală şi mântuirea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Prin urmare, împreună cu un gând biblic,  postăm zilnic o imagine din Israel, convinşi că şi prin acest mod inimile multor creştini pot fi (re)aprinse pentru susţinerea spirituală a aceastei naţiuni pe care Dumnezeu nu a lepădat-o nici o clipă...

Pozele sunt preluate cu aprobare din pagina de Facebook a misiunii Creştin ProIsrael.

Cu un singur click pe imagine sunteţi direcţionaţi spre poza cu dimensiunea iniţială. Pentru vizualizarea intregului album, click aiciSă vă fie cu folos!