"Acum nouăzeci şi şase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naţionalităţilor şi religiilor şi proteja libertatea presei, libertatea de asociere şi libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari şi îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăţi fundamentale, să consolideze democraţia şi să celebreze diversitatea din România" Acestea sunt cuvintele cu care diplomatul american Dean Thompson, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA, şef al misiunii americane in România, ii saluta pe toti romanii de 1 Decembrie din partea secretarului de stat si a președintelui Americii.
Reprezentanții diplomatiilor străine saluta cu entuziasm România de ziua sa naționala. Insa cum stau lucrurile cu proprii noștri cetățeni? Exista o bucurie reala in jurul acestui eveniment? Ii mai incearca pe romani o emoție aparte gândind la "ziua când s-a împlinit un program întreg stabilit încă de la 1848 de revoluţionarii, care au visat la o Românie aşa cum s-a creat ea în 1918" precizează in cotidianul Gândul istoricul Dinu C. Giurescu?
Se pare ca istoricii de azi nu mai depistează urmele de bucurie destul de evidente in sufletul romanilor cand vine vorba de ziua lor naționala:
"E clar că nu avem o cultură a ceremoniei, a împărtăşirii bucuriei şi emoţiei acestui moment în societate. De vină sunt şcoala, mediul social pauper abrutizat de conflicte sociale şi extravaganţă mediatică, mediul politic respingător ş.a.m.d", spune istoricul Andrei Muraru pentru ziarul Gândul.
Acelasi istoric isi exprima in continuare părerea nu tocmai optimista despre percepția romanilor vis a vis de 1 Decembrie:
"Nu cred că românul interiorizează această sărbătoare aşa cum s-ar cuveni, pentru că nu se simte reprezentat în niciun fel în ea: nu prea ştie ce sărbătoreşte, de ce şi mai ales nu ştie cum să facă [...] Nimic din ce ar fi putut fi un ceremonial decent şi preţios nu a fost: mesele date de 'baronii' locali, la care se înghesuie persoanele defavorizate, şi paradele militare, prea puţin îndrăgite de români, reprezintă singurele evenimente care aduc culoare acestei zile."
Un alt istoric, Georgeta Filitti, vorbind tot pentru cotidianul Gandul, consideră că în prezent Ziua Naţională a României este percepută de către români "cu indiferenţă":
"Este o anume indiferenţă, care nu e proprie numai românilor. E proprie foarte multor europeni, care sunt foarte grăbiţi şi care îşi uită prea lesne istoria. Şi de faptul acesta cred că suntem vinovaţi cu toţii"
Oare chiar nu ne știm bucura de cea mai importantă zi a națiunii noastre? Sa se fi pierdut de-a lungul vremii ceva esențial sărbătorii si sa nu ne fi dat seama? A fost oare chiar prea scurta bucuria unirii, iar apoi s-a risipit?
Istoricul Andrei Muraru aduce o precizare cutremurătoare: "dacă vom încerca să 'disecăm' fenomenul vom sesiza un detaliu uluitor: proiectul 'României Mari' (în forma lui 1918) a rezistat doar 22 de ani (până în 1940, când visul s-a destrămat la fel de brusc cum s-a ţesut), deci mai puţin cât s-a scurs de la Revoluţie până azi."
Cu toate acestea, povestea unirii rămâne una de succes si este intr-adevăr una miraculoasa si victorioasa in contextul social, politic, administeativ, educational, academic, diplomatic al vremii. Realitatea unirii a continuat sa fie sărbătorită in ciuda diverselor șocuri si a loviturilor încasate.
Se poate ca bucuria ce ar trebui reactivata cu mai mult zel dupa 96 de ani, sa se fi pierdut pe fondul ignorantei fata se acele realități istorice. Un istoric evreu afirma ca un popor care nu-si cunoaște trecutul, nu are nici viitor. Dumnezeu a dat identitate popoarelor lumii de-a lungul istoriei, o identitate ce merita sărbătorită și-n cazul nostru...cu BUCURIE. Pe langa identitatea naționala si culturală pe care poporul roman si-a format-o, bucuria cea mai mare ar trebui sa tasnesaca din adevarul scris - Biblia - de care Dumnezeu i-a facut parte.
Ovidiu Petric - pastor Biserica BUCURIA Lugoj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.