Capitolul 2.1: Moise are o întâlnire cu Bunătatea și cu Adevărul
Moise a trăit cam pe la anul 1500 înainte de Cristos. Poporul evreu, din care făcea parte, erau sclavi ai egiptenilor și erau folosiți ca forță de muncă pentru marile construcții ale faraonilor. Printr-o întâmplare ciudată, pe care numai Dumnezeu putea să o regizeze, Moise a fost adoptat de mic copil de fiica lui Faraon și astfel a crescut la palatul regal și a trecut prin toate școlile de elită prin care treceau fiii regelui.
Probabil că de la mama lui, care i-a fost doică în primii ani ai copilăriei, Moise a aflat că el nu este egiptean, ci este evreu. Toată educația lui princiară nu i-a putut scoate din inimă atașamentul față de poporul de sclavi în care se născuse. Așa se face că la vârsta de 40 de ani a luat apărarea unui sclav evreu, care era bătut de un egiptean. În altercație l-a ucis pe egiptean și apoi, de frica represaliilor, a luat drumul exilului și și-a găsit refugiul în țara Madian, unde s-a căsătorit cu fiica unui preot de seamă. Acolo a trăit el alți 40 de ani, ocupându-se, probabil printre altele, cu îngrijirea oilor socrului său.
Într-o zi, aflându-se cu oile în pustia Sinai, a văzut cum arde un tufiș, dar focul nu consuma tufișul. A înțeles că acolo se petrece un miracol. S-a apropiat să vadă ce este și atunci s-a auzit chemat pe nume și i s-a cerut să-și scoată încălțămintea din picioare, fiindcă locul pe care stă este sfânt. Vocea din rugul aprins i-a spus atunci că El este Dumnezeul părinților lui, Avraam, Isaac și Iacov, și că a sosit vremea să-Și scoată poporul din robia egipteană și că îl trimite pe el, pe Moise, să-i spună lui Faraon să dea drumul poporului evreu să plece spre libertate și spre o țară în care curge lapte și miere.
Moise învățase la academia regală din Egipt despre sutele de zei ai acelei țări și știa că fiecare dintre ei are un nume, de aceea L-a întrebat pe Cel ce-i vorbea din foc care Îi este numele. Răspunsul este de o importanță colosală:
”Numele meu este ’Eu Sunt’. Adică, toți zeii de care ai învățat tu la școlile din Egipt nu sunt. Ei au fost creați de imaginația bolnavă a oamenilor, dar ei nu au existență. Eu sunt singurul care există, singurul care poate spune ’Eu Sunt’. Și vreau ca acesta să rămână numele Meu.”
În ebraică se scriau numai consoanele, nu și vocalele. Consoanele pentru ”Eu Sunt” erau acestea: i scurt, care era considerat consoană și hvh. Deci ihvh. Vocalele se puteau adăuga în două feluri: ori Iehova, ori Iahveh. Prin porunca dată mai târziu la Sinai, tetragrama (cele patru consoane) formau Numele Sfânt, pe care nu era voie să-l pronunți decât cu mare solemnitate, căci altfel ”Îl luai în deșert”. De aceea, mai târziu, când se citea Scriptura, cititorul, în loc să pronunțe Numele Sfânt, îl înlocuia cu Adonai (Domnul), sau pur și simplu spunea ”Numele”.
Moise a fost profund marcat de această revelație divină. Dintr-o dată, toate zeitățile Egiptului nu mai existau: pentru el exista numai Iehova, ”Eu Sunt” , singurul Dumnezeu real și adevărat! Nu mai trebuie să aibă nici o frică de zeii Egiptului, deoarece ei sunt, pur și simplu, inexistenți.
După anumite ezitări, Moise a plecat în Egipt, a obținut audiență la Faraon și i-a rostit celebrele cuvinte: ”Lasă pe poporul Meu să plece”.
Așa cum i-a promis, Dumnezeu a însoțit misiunea lui Moise cu minuni, apoi cu un șir de zece calamități care au lovit Egiptul. În cele din urmă, incredibilul s-a întâmplat: Faraon a lăsat un popor întreg să plece din țară! Este adevărat că apoi s-a răzgândit și a pornit cu armata să-i aducă înapoi. A urmat apoi minunea despicării Mării Roșii, minunea trecerea evreilor prin mare ca pe uscat, apoi minunea înecării armatei egiptene. În felul acesta, Iehova Și-a dovedit din plin atât realitatea cât și puterea!
Când au ajuns la poalele Muntelui Sinai (sau Horeb), Dumnezeu le-a propus evreilor un contract de asociere (numit în Biblie ”legământ”). În acest tratat de alianță, Dumnezeu se obligă să-i ocrotească și să-i ducă în țara Canaan. El se mai obligă să vină și să locuiască în mijlocul lor, într-un cort special, pe care urma să-l confecționeze ei. Poporul, la rândul lui, se obliga înainte de toate să aparțină în exclusivitate lui Iehova și aceasta însemna ca ei să nu-și facă idoli cărora să li se închine: aceasta ar fi însemnat înaltă trădare, care se pedepsește cu moartea. Evreii se mai obligau să trăiască după poruncile și legile dictate de Dumnezeu și scrise de Moise în ”Cartea legământului”.
Poporul a acceptat, Moise a scris cartea legământului și apoi legământul a fost încheiat printr-o ceremonie solemnă în cadrul căreia sângele unor tauri a fost stropit jumătate peste popor și jumătate peste altarul care-L reprezenta pe Iehova.
Moise a fost chemat de Dumnezeu să urce pe Munte, unde a stat patruzeci de zile și unde a primit tablele pe care erau scrise cele zece porunci fundamentale. Șederea aceasta îndelungată a lui Moise pe Munte, i-a făcut pe evrei să-și piardă răbdarea și, grozăvia grozăviilor (!), și-au făcut un vițel de aur și au început să danseze în jurul lui, zicând că acesta este dumnezeul care i-a scos din Egipt!
Moise s-a înfuriat și, în mânia lui dezlănțuită, a chemat garda lui de tineri fideli și împreună au măcelărit trei mii de oameni! Adevărata criză, însă, abia acum a început: Dumnezeu i-a spus lui Moise că poporul a comis înaltă trădare și deci, conform legământului încheiat, El are să-i nimicească, iar din Moise și din familia lui va începe un alt popor. Aici se arată măreția lui Moise: el îi spune lui Dumnezeu că nu acceptă acest lucru și preferă ca Dumnezeu să înceapă cu el, să-l omoare întâi pe el, apoi pe restul poporului. Dumnezeu cedează mijlocirii lui Moise și acceptă să nu ucidă poporul, dar îi spune lui Moise că El nu va mai merge cu poporul acesta și-i spune lui Moise să conducă el poporul spre Canaan.
Abia ajunși la acest punct începe adevărata criză a lui Moise. Iehova Se obligase prin legământ solemn că va pedepsi idolatria cu moartea. Acum, însă, la mijlocirea făcută de Moise, Iehova declară că nu-i va mai pedepsi. Dar aceasta însemna că Iehova își calcă cuvântul dat! Ce fel de Dumnezeu este El? Ce caracter are El? Te poți baza pe un Dumnezeu care își calcă așa de ușor legământul făcut atât de solemn?
Criza lui Moise consta în faptul că el nu știa până acum decât două lucruri despre Iehova: întâi, că îl cheamă ”Eu Sunt” și al doilea că este extrem de puternic și poate face tot ce a promis că va face; dar nu știa ce caracter are acest Dumnezeu! Cum este El în ființa Lui, în alcătuirea Lui morală? Moise simțea acum că trebuie să-L cunoască pe Iehova în felul Lui de a fi, în interiorul Lui și apoi în comportamentul Lui. El le pune toate în această cerere: ”Arată-mi căile Tale: atunci te voi cunoaște” (Exod 33:13). În jargon evreiesc ”căile” cuiva înseamnă atât modul lui de a se comporta în toate situațiile, cât și caracterul manifestat prin acest comportament. Ca să fie și mai clar, Moise reformulează cererea lui astfel: ”Arată-mi slava Ta!” (v.18).
Dumnezeu îi spune lui Moise că este dispus să-i satisfacă cererea. Este foarte semnificativ faptul că Dumnezeu își definește de la început răspunsul prin aceste cuvinte: ”Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea.” (v.19).
Aici întâmpinăm o problemă de traducere. Dacă citim textul în traducerea în românește a lui Cornilescu, găsim textul așa cum tocmai l-am redat aici. Dacă-l citim în traducerile în limba engleză, descoperim că în loc de ”frumusețea” se spune ”bunătatea”. Misterul acestei mari deosebiri de traducere îl descoperim dacă ne uităm la textul în original, în limba ebraică. Cuvântul în ebraică este ”tob” (pronunțat în românește ”tov”) și el înseamnă două lucruri: ”frumusețe” și ”bunătate”. Fiindcă noi nu avem un cuvânt care să însemneze ambele lucruri, traducătorii trebuie să decidă să aleagă ori unul dintre sensuri ori pe celălalt. Cornilescu a optat pentru ”frumusețe”; traducătorii englezi au decis să aleagă ”bunătate”. Dar nouă ni se impune să medităm puțin la fenomenul acesta: pentru evreu bunătatea și frumusețea se suprapun; cu alte cuvinte, a fi bun înseamnă a fi frumos și invers, a fi rău înseamnă a fi urât. De aceea înțeleptul evreu Solomon a scris că ”Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” (Proverbe 19:22).
Să reținem ideea fundamentală că între bunătate și frumusețe există o legătură de esență. Vom vedea lucrul acesta pe tot parcursul acestei cărți.
Dumnezeu îi cere lui Moise să urce din nou pe Munte și-i spune că acolo i Se va revela, Își va descrie caracterul. Într-adevăr, citim că după ce a urcat pe Munte, Dumnezeu l-a ascuns în crăpătura stâncii, a trecut cu toată slava Lui prin dreptul stâncii și apoi, Moise I-a auzit vocea vorbindu-i:
”Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul...” (Exodul 34:6-7).
Am redat exact traducerea făcută de Cornilescu, dar trebuie să vă arăt că și aici avem probleme de traducere. Ele trebuie semnalate și rectificate. După opinia noastră, textul acesta este cel mai important din tot Vechiul Testament, esteinima revelației de Sine a lui Dumnezeu în Vechiul Testament și de aceea trebuie să-l cunoaștem cu cea mai mare exactitate posibilă atunci când este vorba de o trecere dintr-o limbă în alta.
Expresia centrală a revelației este în cuvintele ”plin de bunătate și credincioșie”. Trebuie să ne familiarizăm cu cuvintele folosite în limba ebraică, deoarece le vom repeta de multe ori în această carte. Acestea sunt hesed și emet.Hesed înseamnă bunătate, dar nu bunătatea obișnuită, ci o bunătate cu totul ieșită din comun, o bunătate față de cineva care nu merită nici îndurare, nici milă, ci numai nimicire, anihilare. Vom vorbi foarte mult despre acest hesed, despre această bunătate ieșită din comun. Celălalt cuvânt, emet,înseamnă adevăr. Fiindcă în context Dumnezeu spune că El este adevăr în sensul că Își ține cuvântul dat, este credincios cuvântului dat, Cornilescu și mulți alți traducători în diferite limbi au optat pentru a traduce emet prin credincioșie, dar noi trebuie să știm că emet nu se reduce la ținerea cuvântului dat, ci este mult mai profund și mai de esență, și de aceea, pe cât posibil, noi vom traduce emet prin adevăr.
O altă problemă de traducere în limba română o creează faptul că Dumitru Cornilescu nu este consecvent, adică nu traduce un cuvânt întotdeauna cu echivalentul lui în limba română, ci îl traduce prin diferite cuvinte care au înțeles similar sau apropiat. Astfel, chiar în acest text de revelație divină, Cornilescu alternează traducerea lui hesed și după ce îl redă întâi prin bunătate, imediat apoi îl redă prindragoste: ”Își ține dragostea...”.
O altă problemă de traducere este folosirea cuvântului ”neamuri” în loc de generații. Vom corecta și acest lucru.
O problemă mult mai profundă este că acolo unde citim, în textul acesta, că Dumnezeu zice iert, în textul ebraic se folosește un cuvânt care înseamnă port.
Să redăm acum textul acesta introducând toate diferențele pe care le-am arătat mai sus:
”Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și de adevăr, care Își ține bunătatea până în mii de generații de oameni, poartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul...” (Exod 34:6-7, traducere după originalul ebraic).
Trebuie să ne uităm acum la impactul pe care l-a avut această revelare de Sine a lui Dumnezeu asupra lui Moise. Nu exagerez dacă impresia produsă asupra lui Moise a echivalat cu cea produsă asupra lui Saul din Tars de întâlnirea cu Isus cel Înviat pe drumul Damascului. Moise a crescut și s-a format în mediul de intrigi, de lupte interne, de trădări, de exterminări de la curtea lui Faraon, Suveranul Egiptului. Acolo răutatea și cruzimea erau la culme, și mila, îndurarea, iertarea, generozitatea, erau complet străine de gândirea și de practica familiei și a aparatului de conducere și de administrație. Zeii manifestau aceeași răutate, cruzime și perversitate. La fel erau și preoții acestor zei. Moise a crescut în această mentalitate de răutate generală.
Când Moise s-a autoexilat și și-a găsit refugiul în familia unui preot din țara Madian, aflată în sudul Iordaniei de astăzi, a găsit exact același mediu, doar mai puțin dezvoltat, mai primitiv, mai plin de sălbăticie. Răutatea, intoleranța și cruzimea erau și aici trăsăturile predominante.
Obișnuit cu această mentalitate, care părea a fi universală atât în lumea zeilor cât și în cea a oamenilor, Moise află dintr-o dată că Dumnezeul strămoșilor lui, care este singurul Dumnezeu real și este și singurul Dumnezeu atotputernic, este un Dumnezeu plin de bunătate și de adevăr, este îndurător și plin de milă, care nu se irită, ci Își păstrează atitudinea binevoitoare. Mai mult, pus în fața micimii umane, a nestatorniciei, a răzvrătirii, a corupției, a păcătoșeniei umane, El, în loc să nimicească acest soi de oameni, le poartă El nevrednicia, și ia asupra Lui răutatea lor, Își ia răspunderea pentru această răutate și rezolvă totul prin această identificare cu omenirea atât de pervertită!
Impactul acestei revelații asupra lui Moise se vede în mai multe domenii. Să le luăm pe rând.
Mai întâi, să vedem reacția imediată a lui Moise: ”Îndată Moise s-a plecat până la pământ și s-a închinat. El a zis: Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este într-adevăr un popor încăpățânat, dar iartă-ne fărădelegile și păcatele noastre și ia-ne în stăpânirea Ta!” (Exod 34:8-9. Sublinierea noastră. I.Ț.).
Esența reacției lui Moise se află în cuvintele subliniate de noi: ”Ia-ne în stăpânirea Ta!” Dumnezeu se oferise deja să le fie Stăpân, și ei să fie proprietatea Lui. Și exact lucrul acesta era consemnat în actul de Legământ. Dar poporul a călcat legământul de a fi în exclusivitate ai lui Iehova și și-au făcut un dumnezeu sub formă de vițel de aur și s-au închinat (dăruit!) lui. Moise însuși nu era sigur că făcuse o dăruire totală și exclusivă lui Iehova. Acum, însă, când a auzit ce fel de Ființă este El, ce fel de a fi, ce fel de caracter are El, totul în el a strigat că vrea ca Acesta să fie Proprietarul lui. Cu alte cuvinte, Moise îi spunea lui Dumnezeu: ”Dacă așa ești Tu, dacă ești milos și îndurător și dacă nu ești capricios ca zeii pe care i-am cunoscut eu, dacă ești plin de bunătate și de adevăr și dacă ai uluitoarea capacitate să absorbi și să neutralizezi în Tine greșelile noastre, eu vreau să-Ți aparțin cu toată ființa, în așa fel încât caracterul Tău să se imprime în mine și să fiu și eu ca Tine!”
Dăruirea aceasta de sine a lui Moise Dumnezeului care tocmai i S-a revelat a avut efect profund în caracterul lui și chiar și în aspectul lui fizic: ”Când se cobora de pe Munte, nu știa că pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Dumnezeu. Aaron (fratele său) și toți copiii lui Israel s-au uitat la Moise și iată că pielea lui strălucea; și se temeau să se apropie de el” (Exod 34:29-30).
Să ne amintim că Moise ceruse să vadă slava lui Dumnezeu (33:18), și că Dumnezeu i-a spus că va face să treacă pe dinaintea lui toată bunătatea/frumusețea Lui. Felul cum sunt puse în paralel slava cu bunătatea/frumusețea Lui, înseamnă că slava lui Dumnezeu stă în bunătatea și în strălucirea Lui. Prin urmare, când Moise s-a dăruit pe sine totalmente lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu, bunătatea/frumusețea lui Dumnezeu s-au imprimat în Moise, și rezultatul vizibil al acestui fenomen a fost strălucirea feței lui.
Un alt impact al acestei revelații asupra lui Moise s-a văzut când a izbucnit o criză în tabără. Mai mulți evrei s-au răsculat împotriva autorității lui Moise și lor li s-a alăturat chiar și Maria, sora lui Moise. Dumnezeu a pedepsit-o, făcând să se umple instantaneu de lepră.
La începutul carierei lui de lider, Moise era foarte dur și pedepsea fără cruțare orice rebeliune. Acum, înainte de a ni se spune care a fost reacția lui Moise, ni se spune: ”Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului”. Și apoi citim că Moise a mijlocit pentru sora lui rebelă și s-a rugat pentru vindecarea ei, iar Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și a vindecat-o (Numeri 12:1-16).
Bunătatea lui Dumnezeu s-a imprimat cu adevărat în caracterul și în felul de a fi al lui Moise!
Există un al treilea impact al acestei revelații asupra lui Moise: Întreaga lui concepție despre lume și viață a fost afectată. Lucrul acesta se vede din modul în care a scris el cartea Geneza.
Sursa: www.iosif-ton-mesaje.eu
Vezi și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.