Credința ar trebui să aducă acele răspunsuri care să înlăture teama. Paradoxal e faptul că adâncindu-te în credință descoperi ceva atât de profund și diferit de tot ce ști încât te apucă teama.
Mulți resping credința din teama că ar putea să descopere că tot ce știu e de fapt o minciună. Putem trăi cu minciunile celor din jur dar nu putem trăi atunci când noi înșine suntem o minciună.
Și iată cum unii crezând iar alții refuzând să creadă ajungem toți, în fața temerilor.
Pe mare ucenicii au fost cuprinși de o frică mare și au exclamat: Marcu 4:41 "… „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”" Din ce în ce mai des sufletul meu e copleșit de teama de a sta în fața unui Dumnezeu de o măreție fără asemănare. Îi simt iubirea dar îl cunosc atât de puțin și cu atât mai puțin îl înțeleg. Sunt evenimente în viață când ajungi să simți exact ca Iov: Iov 42:5 "„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut." 42:6 "De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”"
Belșațar a trait o experiență supranaturală care i-a zguduit mintea și sufletul: Daniel 5:9 "Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit, şi mai marii lui au rămas încremeniţi." Frica i-a paralizat și blocați în necredință și-au pierdut viața. E imposibil aproape să poți crede la sfârșit ceea ce o viață întreagă ai disprețuit. Ce trist e să nu vezi niciodată, în timpul vieții, mâna lui Dumnezeu și să o vezi doar la momentul sentinței definitive.
Și ucenicii și Belșașar au fost cuprinși de teamă. Necredința aduce teamă dar și credința aduce teamă.
Credința aduce frica de Dumnezeu care mă înțelepțește, mă smerește, mă ajută să îmi văd starea slabă, inima rea și mă conduce în fața unui Dumnezeu care mă întărește, mă iartă, mă ridică. Frica de Dumnezeu mă ajută să înțeleg că trăiesc prin har, că am fost răscumpărat și că trebuie să am evlavie și mulțumire față de un Dumnezeu atât de mare.
Poate că cineva se va grăbi să spună: 1 Ioan 4:18 "În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste." Când iubești nu te temi de persoana pe care o iubești ci de faptul că poți să o dezamăgești. Dumnezeu înseamnă atât de mult pentru inima mea încât mă tem la gândul că aș putea să îl întristez: Efeseni 4:30 "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării."
Frica de Dumnezeu mi-a mutat privirea de la mine spre El. Nu vreau să îl dezamăgesc!
Frica de Dumnezeu mă ajută să înțeleg că niciodată nu sunt și nu am fost egalul lui Dumnezeu. Trăiesc prin har fiindcă așa a vrut Dumnezeu, prin Hristos!
Necredința aduce teama care încremenește toate simțurile, te lasă fară suflare și te conduce către rânjetul diavolului golindu-ți sufletul de orice putere, de orice nădejde. Oameni care își declară ateismul ascund de fapt în inima lor teama de a crede.
Toată goana după distracții, filosofiile pestrițe, potopul de desfrâu la care aleargă, declarațiile pline de obrăznicie nu sunt decăt frica mascată de a crede.
Mulți nu vor să audă de Dumnezeu, mulți preferă să disprețuiască Biblia doar ca să nu fie nevoiți să se privească prin ochii lui Dumnezeu.
Căci cine crede trebuie să trăiască diferit!
De cine alegi să îți fie teamă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.