Poporul prostit de ritualuri şi încrezător în supersiţii râmâne orb la orice realitate. Pupă şi se închină fariseic. Crede că este salvat prin gesturi simple. Nu-i bai. Buzunarele altora cresc, vistieriile se lărgesc, veniturile adaugă zerouri fără număr.
Miercuri, în Săptămâna Patimilor, m-am urcat în maşină îndreptându-mă spre cele mai frumoase mănăstiri de pe Valea Oltului. Sperând la o atmosferă de rugăciune şi meditaţie, la câteva ceasuri de linişte şi purificare am aflat contrariul. La celebra Cozie era o vânzoleală deranjantă. În biserică un singur preot îngâna slujba de seară şi un singur călugăr citea la strană. Nu am înţeles nimic din cuvintele rău pronunţate. Sau asta să fie adevărata formă de rugăciune?
Alţi zeci de oameni iesiră agitaţi şi dezamăgiţi că duhovnicul spovedeşte doar mâine la o altă oră. Ca la piaţă. Ceilalţi puţini călugăraşi se preocupau de pomelnice, vânzarea de lumănări, plimbări, râsete şi orice altceva nu avea legătură cu viaţa monahală. Intrau şi ieşeau din biserică şi din sfântul altar ca dintr-o benzinărie. În urma lor rasa în vânt şi mătăniile lungi subliniau aroganţa chipului. Unde or fi fost ceilalţi 30 de călugări şi stareţul? Pesemne nu la rugăciune.
Cert este că mănăstirea istorică în care se odihneşte de 600 de ani Mircea cel Bătrân şi monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazu, are astăzi preocupări lumeşti precum o binemeritată şi rodnică fabricuţă de lumânări (4.000 lumânări/zi), ateliere de tâmplărie şi sculptură, gospodărie, muzeu modern (fără taxă) şi cazare confortabilă (50 de locuri). Are sait modern actualizat (şi în engleză), iar oferta mănăstirii e publicată pe saiturile agenţiilor de turism. Nu-i rău, că tot la staţiune suntem!
La o altă mănăstire aceeaşi constatare. În apropiere, la schitul Ostrov din Călimăneşti, (nu de călugări ci de maici) când am intrat o maică ne-a analizat şi evaluat cu privirea şi a trecut mai departe fără să ne zică ceva. În biserică o altă maică pupa călduros un cuplu ce părăsea locaşul. Noi intrarăm, ne închinarăm, stăturăm puţin în biserică, aceeaşi maică luă un detergent de geamuri şi continuă stropirea icoanelor. Am plecat fără să o deranjăm şi ea fără să ne întrebe ceva. Era rece şi ploua şi poate nu aveau chef de discuţii, dar nici la mănăstirea călugărilor nici la cea de maici nimeni nu ne-a dat bineţe, nu ne-a întrebat cine suntem şi de unde venim. O ignoraţă jenantă şi nedemnă de monahii ce susţin că primesc credincioşii la mănăstire pentru îngrijire sufletească. Că doar era casa lor. Iar noi ne-am văzut de ale nostre.
Ce-i drept nu purtam haine de firmă, nu am coborât din maşini luxoase şi nici nu am telefonat anunţându-ne prezenţa pentru a fi aşteptaţi la poarta mănăstirii precum delegaţiile oficiale sau şmecherii din provincie.
Continuarea în Adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.