După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 10 martie 2014

Gazeta de Sud: Sute de doljeni nevoiaşi aşteaptă mâncarea oferită de Ethos

Sunt foarte mulţi cei care fac eforturi mari să aibă zilnic o felie de pâine pe masă. Pentru aceşti oameni nevoiaşi ai judeţului Dolj nu există o cantină socială. Cei mai mulţi sunt vârstnici, bolnavi, persoane cu dizabilităţi care trăiesc din venituri extrem de modeste. De patru ori pe săptămână, aceşti nevoiaşi, pe care îi privim indiferenţi, chiar dacă trăiesc lângă noi, aşteaptă cu nerăbdare prânzul pentru că atunci nişte persoane cu suflet le oferă, dezinteresat, câte o pâine şi o porţie de mâncare pentru fiecare membru al familiei. Acest gest nu este de o săptămână sau un an, ci de aproximativ 14 ani. Nu aparţine autorităţilor, nu sunt nici măcar ajutoare de la Uniunea Europeană, sunt fapte caritabile ale unor persoane care nu au dorit ca iniţiativa lor să pară o laudă în ochii nimănui. O fac pentru că aşa simt, aşa este „omeneşte“...
Aproximativ 500 de persoane, adică 171 de familii, au posibilitatea să aibă pe masă hrană caldă, măcar de câteva ori pe săptămână. Cei nevoiaşi, dar aflaţi în putere, se deplasează la orele prânzului la Casa Ethos, pe strada Păltiniş, unde sunt primiţi cu drag, fără a fi etichetaţi sau ignoraţi, ci poftiţi la masă. Cei care nu se pot deplasa însă, oameni nevoiaşi din diferite cartiere ale Craiovei, dar şi din localităţi din judeţ, aşteaptă ca maşina cu porţiile de mâncare să ajungă la ei. Până la Leu, Celaru, Întorsura, Filiaşi, Scaieşti, Bistreţ, Ţuglui, Brabova etc., maşina cu mâncare ajunge negreşit. Sunt familii chiar şi cu câte 15 copii, pentru care aceste porţii generoase de mâncare ajung chiar şi pentru două zile.
„Din 2000 am început propriu-zis să oferim o masă caldă celor aflaţi în nevoie. Selecţia acestor persoane o facem în urma unor anchete sociale. Aflăm despre aceşti oameni aflaţi în dificultate şi ne deplasăm pentru a-i cunoaşte, a le afla povestea de viaţă, a-i ajuta şi în alte situaţii, în caz de nevoie. Luni, marţi, joi şi vineri bucătarii noştri angajaţi pregătesc hrană pentru cei cu situaţie materială precară. În momentul în care cunoaştem un om, aflăm imediat şi nevoile pe care acesta le are. Astfel, am mers cu zeci de vârstnici la spitale de-a lungul anilor, ne-am deplasat cu alte zeci persoane la Bucureşti pentru diferite intervenţii chirurgicale, am plătit chiar şi cheltuielile de întreţinere pentru alţii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita datoriile. Avem persoane la care mergem chiar şi de opt, zece ani. Sunt şi oameni care vin la noi să îi susţinem măcar pentru o perioadă, până îşi găsesc un loc de muncă, până îşi plătesc datoriile. Ce bucurie mai mare şi satisfacţie poţi avea decât să vezi o familie cu zece suflete care te aşteaptă cu drag în casa lor să le aduci hrana pentru acea zi? Am construit chiar şi o casă pentru unul dintre oamenii care a apelat la sprijinul nostru, am găsit soluţii pentru un tânăr care a părăsit sistemul instituţionalizat şi care risca să ajungă în stradă. I-am oferit un loc de muncă, cu ajutorul unei fundaţii din Bucureşti. Suntem oameni, iar responsabilitatea noastră este să-i ajutăm pe cei care strigă după ajutor“, a spus Stelian Onea, asistent social la Casa Ethos.  
Continuarea in Gazeta de Sud 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.