Dacă Slăbănogul va fi suferit pentru 38 de ani, acest lucru ar fi putut să însemne minim 38 de ani sau chiar 50 de ani. La 12 ani, copilăria fiind încheiată pentru un copil evreu, a ieșit din casă și s-a așezat în scăldători căutînd azi și mîine și poimîine vindecarea.
La 50 de ani, într-o epocă în care preoții ieșeau obligatoriu din slujire la această vîrstă, la 50 de ani, cînd media de vîrstă este de 38 de ani, viața este epuizată. Nu mai este nimic de făcut. Nu mai este nicio speranță, niciun nou început. Trecutul este paralizant, viitorul nu mai există.
Isus trece printre toți orbii, slăbănogii, uscații, paraliticii și se apropie de cel mai fără speranță, de disperatul ultim, omul care se obișnuise deja cu mirosul puroiului și pentru care zacerea nu mai avea alternativă.
Întrebarea lui Isus: MAI vrei să te faci sănătos? este aiuritoare pentru cineva care aștepta bolborosirea apelor. Este însă întrebarea potrivită pentru cel încarcerat în propriul trecut, legat de propriile experimentări ale neputinței. Cea mai grea boală spirituală este deznădejdea. Este adevărata paralizie.
Isus îl întreabă pe acesta dacă vrea să se facă sănătos, deși ar fi putut să îi poruncească direct, fără să îi ceară să-și caute sămînța credinței prin colțurile prăfuite ale inimii. Nu putem decît să ne imaginăm schimbul de priviri dintre Domnul și slăbănog, dar minunea are loc. Tradiția zilelor petrecute într-o rînă ia sfîrșit, slăbănogul sare, își ia patul și se îndreaptă direct spre locul în care nu avea voie să pășească, spre Templu.
Există, dragi prieteni, între voi dintre aceia care, după încercări repetate și nereușite de a păși în scăldătoare, după ce veți fi fost învinși de atîtea ori, există între voi din aceia care și-au piedut orice nădejde că poate fi un nou început? Toate încercările tale de a te lăsa de fumat lunea, de a te lăsa de băut joia, toate curele de slăbire ratate, toate promisiunile încălcate, toate acestea ți-au slăbit nu numai voința, toate acestea te-au condus nu numai la disprețul de sine, toate acestea ți-au condus spre minte viermele care își roade gîndul cum că Dumnezeu se mai poate apropia de tine, că te mai vrea prin preajma Lui.
Istoria Slăbănogului ne dă speranță. Isus se apropie de tine și te-a ales din mijlocul tuturor celorlalți slăbănogi. Lasă-i pe ei să aștepte îngeri, la tine a venit direct Îngerul Domnului, Fiul lui Dumnezeu Însuși, lasă-i pe ei să aștepte horcăiala apei, la tine a venit să vorbească prin cuvinte Cuvîntul Însuși, lasă-i pe aceia în lungă așteptare, tu trebuie să te ridici acum să sari și să te îndrepți spre Templu.
Să pună mușchi pe oase, să învioreze ligamente, să întărească oasele. Toate acestea sînt nimic pentru Cel prin care toate s-au făcut. Aproape 40 de ani de suferință sînt nimic față de ce l-ar fi putut aștepta pe Slăbănog. Du-te, să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întîmple ceva mai rău… Ce poate fi mai rău? O veșnicie în disperare, în durere, în așteptarea unei vindecări care nu va mai veni niciodată.
Mîine seară ne întîlnim la Iris, în Cluj, la orele 18.00 ca să vedem ce facem cu trecutul nostru și deznădejdile noastre.
După cum vedeți, decorul realizat de Liviu Mocan, Iurie Cojocaru, Dănuț Tonea și Radu Pop, reprezintă un scaun blocat între pietrele îngrijorărilor, acuzelor, învinuirilor false (de ce nu pot coborî spre scăldătoare? din cauza îngerului care este desincronizat cu mine, a arhitectului care a făcut prea multe scări, a celorlalți care sînt mai rapizi, a rudeniilor celorlați, care sînt mai multe, a porticului, care îmi stă în față), scaunul blocat între bolovani, de nemișcat din interior, este întors cu spatele spre noi, într-o rînă, privind spre un albastru de Iurie Cojocaru, albastru care reprezintă nădejdea.
În spatele scaunului este trecutul. Care este relația între credință, anamneză și trecut? Cum credem cînd trecutul ne oferă toate probele că restaurarea este imposibilă? Vom afla mîine, dacă Dumnezeu ne va da viață.
Sursa AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.