Suntem
cu toții luați prin surprindere de creșterea vertiginoasă a numărului
infectărilor cu Covid 19, atât în România, cât și în alte țări. Am fost șocați
săptămâna trecută când, zilnic, numărul celor infectați a crescut cu 800 ori
chiar 900. O explozie numerică se petrece și
în SUA, mai ales în Arizona, Texas și Florida. În Texas, într-o singură zi din
săptămâna trecută numărul celor infectați a crescut cu 17.000.
Cauza
principală a acestor creșteri vertiginoase suntem noi, oamenii. Firea noastră
frivolă, evidențiată în comportamentul nostru frivol, previne controlul și
eradicarea virusului. Creșterea vertiginoasă se datorează iresponsabilității.
Barurile,
cluburile de noapte și plajele au devenit focarele principale care răspândesc
infectările. Atât timp cât nu ne vom disciplina, șansele de a elimina pandemia
vor rămâne mici.
Ceea
ce impune o discuție a raportului dintre responsabilitatea personală și
drepturile civile. Trăim în democrații și ne atribuim anumite drepturi.
Constituția nu este suspendată, abrogată ori sistată, temporar ori plenar, pe
durata pandemiei. Ea rămâne în vigoare la fel ca și drepturile pe care ni le
garantează. Atunci, unde e ieșirea din această dilemă?
Săptămâna
trecută Senatul a adoptat Legea Carantinării, ca răspuns la deciziile recente
ale Curții Constituționale. Intenționez să discut subiectul acesta sâmbătă, în
direct pe Facebook. Legea încearcă un echilibru între drepturile
constituționale și nevoia controlării pandemiei. Ambele sunt obiective
legitime. În opinia mea, însă, orice încercare de a atinge un echilibru perfect
care să mulțumească pe toată lumea va eșua.
Propunerea
mea este să ne exercităm drepturile constituționale cu responsabilitate și
prudență. În sprijinul afirmației mele îl aduc pe Wesley Hohfeld, ilustrul
jurist decedat în 1918, o persoană mult mai dotată decât mine în domeniul
jurisprudenței. Oricare student în drept i-a memorizat faimosul lui axiom ca
“to every right corresponds an obligation / fiecărui drept îi corespunde o
obligație / responsabilitate”.
Sunt
de acord. Occidentul zilelor noastre ne pune la dispoziție o inflație de
drepturi, dar accentuează puțin responsabilitățile și obligațiile către semeni.
Cei
care își petrec zilele pe plajă iar nopțile în baruri și cluburi de noapte sunt
cei care își ignoră responsabilitățile și obligațiile față de societate și
semeni. O persoană inebriată nu respectă regulile, nu e prudentă, și inevitabil
va infecta membrii familiei, pe cei din jur și colegii de muncă. Nu e drept.
Cei care sunt responsabili poartă consecințele comportamentului nociv al celor
care insistă să își exercite dreptul de a-și petrece timpul în baruri, cluburi
de noapte ori pe plajă fără a respecta regulile.
Acest
fel de comportament nu e tocmai nou. Există precedent și face parte din natura
umană. Cu luni în urma am comentat asupra cărții lui Daniel Defoe, A Journal of
the Plague Year / Jurnalul anului epidemiei, publicat în 1722. În 1666, Marea
Britanie a fost lovită de o ciumă serioasă care a ucis, doar în Londra, 97.000
de oameni. La paginile 148 și 149 ale cărții, Defoe observă că oamenii din
vremea lui intenționat infectau pe alții: “there was a seeming propensity, or a
wicked Inclination in those that were infected to infect others / exista o
propensitate, ori o inclinație răutăcioasă de partea celor infectați să
infecteze pe alții”.
Natural,
nu afirmăm că cei care merg la baruri, la plaja, ori la cluburile de noapte o
fac cu intenția de a infecta ori de a răspândi în mod voit virusul. E de
netăgăduit, însă, că alegerile pe care le fac și comportamentul lor duc la
același rezultat nedorit.
Ceea
ce mă face să afirm din nou, cum am afirmat-o deja de mai multe ori din martie
încoace: factorul uman a fost responsabil pentru izbucnirea pandemiei, factorul
principal pentru răspândirea pandemiei, și tot el va fi factorul principal
pentru încetarea pandemiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.