Citând o luare de poziție a episcopului Ignatie al Hușilor referitoare la declarațiile blasfemiatoare ale deputatului USR Iulian Bulai despre Familia și Nașterea Domnului, dar și Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel, deputatul PNL Matei Dobrovie afirmă, luni, într-o postare pe pagina lui de Facebook, că „denigrarea creștinismului de către ateismul agresiv de tip neomarxist” este, de fapt, o continuare a luptei „împotriva familiei și a credinței dusă de comunism”.
....
Nu poți să intri cu bocancii într-o asemenea taină precum Nașterea Mântuitorului, decât dacă nu ai caracter, iar dorința de imagine, de a șoca cu orice preț, îți ia orice brumă de rațiune. La fel, nu este demn să-ți faci imagine pe seama celor peste 50.000 de copii aflați în sistemul de protecție din România. Ce legătură au cu Nașterea Domnului? Niciuna! Dacă deputatul Bulai ar fi citit Pastorala Patriarhului Daniel ar fi aflat multe, inclusiv că anul 2020 este dedicat pastorației părinților și copiilor. De ce?
Pentru că „În societatea contemporană, familia creștină trăiește într-o lume indiferentă sau confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată, adeseori, cu multiple provocări și crize precum sărăcia, migrația, șomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorțul și nesiguranța zilei de mâine. Astăzi, când ni se propun modele străine de valorile creștine, este necesar să fie afirmate cu tărie sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației și a fraternității, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire și coresponsabilitate”.
Dar deputatul nu este interesat decât de un exercițiu de imagine proprie, se autogratulează că a iscat o dezbatere, în fapt o ordinară blasfemie, pentru un scop mic - să mai adune câteva like-uri și notorietate. În rest, el continuă trendul de denigrare a creștinismului de către ateismul agresiv de tip neomarxist, care-și propune să continue lupta împotriva familiei și a credinței dusă de comunism. Nu ar trebui să mă mire dat fiind că același fost coleg lăuda la un moment dat China comunistă ca fiind o adevărată democrație”, a scris deputatul PNL Matei Dobrovie, luni, pe pagina lui de social media.
De notat este faptul că, dacă deputatul userist și-a permis să publice controversatele declarații în chiar prima zi de Crăciun, replica lui Matei Dobrovie (PNL) a venit într-o zi obișnuită, nedorind să inflameze și mai mult spiritele în timpul celor trei zile sfinte dedicate sărbătorii Nașterii Domnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.