Noutate editorială: Cu Dumnezeu în Diaspora - de Nicolae Geantă

Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor unde să aterizeze Duhul Sfânt. A misiona înseamnă a muri puțin de frica de a trece nepăsător pe lângă oamenii care nu s-au intersectat cu Fiul lui Dumnezeu. De fapt, al doilea eveniment din istorie ca importanță, după venirea lui Hristos în lume să aducă Cerul în inima pacătoșilor, este plecarea Bisericii în lume să o conducă spre Cer.

Misionarii nu predică de la amvoane, nu consiliază în cabinete de pluș, nu duc bisericilor doctrine împătimitoare. Nu au resurse la dispoziție, și de cele mai multe ori nici oameni care-i plac. Adesea sunt considerați dușmani. Sunt destul de des prigoniți, și de cele mai multe ori singuri. Ei, Hristos și rugăciunea. Înfruntă boli, viruși, demoni. Se expun grozav la risc. Dar au ceva nebunie ruptă din Cruce. Aceea de a merge în misiuni imposibile. Misionarii sunt oameni cu curaj... Și nebunie. Aici se potrivește excelent ce au spus doi ofițeri musulmani despre Francisc DꞌAssisi când mergea nepăsător prin tabăra lor spre cortul sultanului: „Ăsta sigur e un nebun!”„Nu, e un sfânt!” „Tot aia este...”

Era anul 2009 când un prieten mi-a spus că „trebuie” să predic în Spania. Nu ieșisem de 15 ani din țară. Eu am crezut că este o simplă invitație! Era de fapt glasul lui Dumnezeu. Nu știam că voi fi chemat ca lampadar care să fac găuri prin întunericul continentelor! Sau să zburd prin țară ca medicii de la SMURD. Gata oricând să bandajezi răniți la locul accidentului.

După prima călătorie misionară în Spania au urmat 10 ani de deplasări în diaspora. Probabil am făcut cu avionul mai mult de trei ture de ecuator! Am ajuns în locuri pe care nu le visam! Și atunci am înțeles de ce Dumnezeu mă pregătise de mic. Când avem vreo 10 ani visam să fiu pirat! Citisem cărți cu pirați și visul meu era să explorez lumea. Să caut comori prin insulele îndepărtate ale oceanelor. Pasiunea asta m-a împins la Facultatea de Geografie. Unde 5 ani am învățat despre locuri, oameni și culturi. Le aveam doar în cap! După 10 ani am ajuns să le calc cu talpa piciorului. Să le văd cu ochii! Și să le-ating cu inima!

În Diaspora românească – cea mai mare dintre țările Europei în ultimii ani, am cunoscut oameni minunați. Sfinți. În Europa dar și în America, m-am întâlnit cu zeci de mii de români care rupți de munca zilei au construit biserici impresionante! Au dus pe Dumnezeu cu ei peste hotare! Știu, ne e greu în țară cu toți tineri plecați peste graniță. Dar Dumnezeu a îngăduit așa: românii au înființat cele mai multe bisericii evanghelice de pe bătrânul continent! În timp ce vesticii devin tot mai seculari pe zi ce trece, românii țin candela lui Hristos aprinsă! În călătoriile de peste graniță am călcat (la propiu) pe urmele sfinților biblici! Dar și a celor contemporani. Am fost în biserica lui Policarp la Smirna, am călcat în Efesul lui Ioan, am pășit pe urmele lui Pavel în Laodiceea, sau chiar ale lui Petru la Roma, am pășit pe treptele papilor...; am intrat în casa lui Billy Graham, în biserica lui Spurgeon, am urcat la amvonul lui Moody, ori la pupitrele celor mai renumiți predicatori români contemporani. Toate doar prin harul lui Dumnezeu! Am înțeles apoi că misionarii sunt mult mai mari exploratori decât geografii!

„Cu Dumnezeu în diaspora” adună impresiile unui călător printre semeni. Impresii care împletesc misiunea creștină cu jurnalismul, istoria și geografia. Impresii care mi-au schimbat inima, viziunea, și părerea despre Dumnezeu. Impresii care au devenit comorile din visul copilului ce dorea să fie pirat. Dumnezeu m-a îmbogățit cu diamantele Sale!

Am introdus în partea doua a cărții și câteva jurnale din misiunea prin România. Asta pentru că Hristosul care ne-a chemat la misiune a spus că mai întâi trebuie să duci Evanghelia la ai tăi. Apoi în toată lumea!

Mult har și binecuvântări sfinte tuturor celor ce alergați la maratonul Evangheliei. Să nu uitați: "Cine seamănă cu lacrimi va secera cu bucurie!” Și cu Cer veșnic!

Nicolae.Geantă