Peter Costea 🔴 Un musulman devine creștin – îndemnuri pentru creștinii care au nevoie de încurajare

Vezi și:

Peter Costea 🔴 Un musulman devine creștin – îndemnuri pentru cei sceptici sau atei

Peter Costea 🔴 Un musulman devine creștin – îndemnuri pentru creștinii plictisiți

Postez astăzi al treilea și ultimul comentariu pe marginea convertirii la creștinism a iranianului Sohrab Ahmari, descrisă în cartea lui recent publicată, From Fire, by Water, My Journey to the Catholic Faith (Din foc prin apă, călătoria mea la credința catolică). Primele două comentarii le-am publicat luna trecută.

După câțiva ani în Brownsville, Texas unde era profesor de liceu, Sohrab se mută la Boston împreună cu mama lui unde se înscrie la facultatea de drept. După 3 ani de studii devine avocat. Primește o ofertă bună de la una din firmele prestigioase de avocați din Boston, dar alege profesia de jurnalist la prestigiosul cotidian american The Wall Street Journal. Se mută la New York unde își întâlnește viitoarea soție, iar după câțiva ani e transferat cu profesia la Londra în 2014. La Londra muncește ca șef de birou pentru Wall Street Journal. Continuă să trăiască o viață de beție până când în minte începe să audă întrebarea “when are you going to change”? (Pagina 143) (“când te vei schimba”?)

În care direcție să o ia? Era ateu, cu toate că începuse să citească Biblia mai des și cu mai multă atenție. Să se întoarcă la religia străbunilor lui, la islam? Asta pentru el era exclus, în primul rând pentru că iranienii au fost forțați prin violența să se convertească la islam. Islamul nu e o religie nativă a iranienilor. În al doilea rând, nu putea îmbrățișa islamul pentru că a văzut cu ochii lui, iar familia lui a experimentat, fundamentalismul și totalitarismul islamic vreme de 40 de ani.

Creștinismul, însă, îl atrăgea mai mult pentru că, din perspectiva lui, era o religie a dialogului. Mântuitorul dialoga cu oamenii, le răspundea la întrebări, le discută îndoielile. Nu îi constrângea să se convertească la religia lui. Nu îi forța să-L urmeze.

În acei ani Sohrab citește, pe lângă Biblie, și volumele unor gânditori creștini influenți, Leo Strauss (Natual Right and History, publicată în 1953), care l-au influențat să vadă în creștinism nu doar o credință vie și ușor de înțeles, ci și una rațională, una care nu fuge de știință ci care caută să explice în mod rațional știința din punct de vedere al creației lui Dumnezeu.

A fost influențat și de gândirea lui Leo Kass, filosoful evreu al cărui cărți i-au deschis mintea să înțeleagă că “știința e o religie care pretinde dar nu cunoaște adevărul” (“science is a religion which pretends to but does not know the truh”).

Știința nu dă răspunsuri întrebărilor elementare cu care s-au confruntat oamenii de-a lungul mileniilor: de ce existăm? De ce existăm pe planeta Terra și nu pe alta? De ce avem o conștiință? De ce ne gândim și ne preocupă viața veșnică? De ce ne îndrăgostim? Ori, “where did the inner standard or knowledge originate”? (“care e originea standardelor morale, ale cunoștinței?) (Pagina 158)

În timp, Sohrab conștientizează că mândria personală mai mult ca orice îl împiedică să facă ultimul pas: convertirea la creștinism. Încetează să-l mai citească pe Marx și filosofii atei, așa cum făcute pe vremea studenției, și începe să citească cărți care l-au influențat și îndrumat spre creștinism.

Citește The Five Books of Moses, (“Cele cinci cărți ale lui Moise”) publicată de Robert Alter în 2004. Citește și cartea lui Joseph Ratzinger, Jesus of Nazareth (Iisus din Nazaret) care, zice el, l-a influențat cel mai mult, și din care a înțeles că “the road to the fullest freedom ran through the Cross” (“drumul la plinătatea libertății trece pe la Cruce”) (Pagina 167)

Colegii din biroul din Londra îl influențează și ei pe Sohrab spre bine. Mulți dintre ei erau creștini tineri britanici, neo-protestanți, tineri cinstiți care practicau abstinența, curățenia morală, nu foloseau droguri, alcool ori tutun, tineri care respectau tinerele, relațiile dintre tineri și tinere fiind curate.

În acei tineri Sohrab vede practica concretă și autentică a creștinismului. Dacă cărțile intelectualilor creștini i-au deschis mintea să priceapă adevărurile creștine, tinerii creștini practicanți iau arătat fața reală a creștinismului autentic pus în practică.

Tinerii creștini îl invită pe Sohrab la bisericile lor. La început ezită, dar apoi acceptă. Îi plac slujbele bisericești. Începe să frecventeze și bisericile catolice din Londra. Se împrietenește cu un preot cu care poartă discuții lungi și aprofundate privind creștinismul și rolul central a lui Hristos în creștinism. În final, pe 19 decembrie 2016 se încreștinează, fiind botezat într-o biserică catolică.

Un alt eveniment pe care Sohrab îl discută care l-a îndreptat și mai decisiv către creștinism au fost zilele de sfârșit de an a lui 2016. A fost trimis la Istanbul de Wall Street Journal să scrie un articol despre traficul de emigranți din Orientul Mijlociu și Asia în Europa.

Fiind iranian, s-a infiltrat ușor într-o rețea iraniană care facilita trecerea ilegală a iranienilor din Turcia în Grecia. Cu acel prilej descopere, între emigranți, un număr mare de iranieni convertiți la creștinism. Era copleșit observând-și conaționalii citind Noul Testament în farsi și rugându-se lui Iisus.

Trăim în vremuri de răscruce. Vremurile se schimbă. Ceea ce nu e nou. Vremurile s-au schimbat pe parcursul a mii de ani. Dar adevărul etern care îl învățam din Sfintele Scripturi e dovedit din nou în aceste pagini finale ale cărții lui Sohrab: Hristos stă la răscrucea vremurilor. A fost de la început și va fi până la capăt.

Peter Costea