Sohrab
și mama lui își încep noua viață într-un mic orășel mormon din Utah. Locuiesc
într-o casă mobilă și tânărul Sohrab începe studiile de liceu. E surprins că
americanii nu-l poreclesc, nu fac bancuri pe seama lui ori a religiei lui
musulmane și nu-l marginalizează. E surprins că e inclus în activitățile
sociale ale liceenilor și se integrează rapid în viața americană. Din
nefericire pentru el, se împrietenește cu niște băieți și începe să bea.
La
terminarea liceului se înscrie la o universitate din Salt Lake City, unde
studiază filosofia. Vreme de doi ani locuiește într-un apartament cu doi băieți
mormoni. Continuă să abuzeze alcoolul. Devine ateu. Începe să citească tomurile
imense ale marilor scriitori atei, cărți care nu erau disponibile în Iranul totalitar.
Ajungând la Marx, devine comunist, iar apoi membru al Partidului Comunist
American, cunoscut cu numele de the Socialist Workers' Party. Devine
anti-american, anti-imperialist, anti-capitalist, adept al doctrinelor
modificărilor climatice. În alte cuvinte
"progresist". De la o vârstă foarte fragedă.
Până
într-o zi, când, fiind singur în apartament, vede pe masa din sufragerie
Biblia. Plictisit, o deschide. La întâmplare, Biblia se deschide la Evanghelia
după Matei 25 unde este relatată trădarea Mântuitorului. Mai mult nu citește,
închide Biblia, dar istorioara vânzării Mântuitorului îl urmărește. Iată, își zice el, un om care a suferit pe nedrept, a
fost vândut, a fost ucis pe nedrept, dar nu s-a opus celor care-l asupreau. Nu
a făcut și nici nu a lansat o revoluție împotriva nedreptății făcute Lui.
Conform paradigmei lui Sohrab de gândire, Mântuitorul era "victima"
unui sistem abuziv, nedrept, asemenea "victimelor" capitalismului
imperialist, adică proletariatul.
Următorii
doi ani de facultate îi face la University of Washington in Seattle, statul
Washington, unde continuă să ducă o viață destrăbălată. Universitatea fiind
foarte "progresistă", ea tolera tot felul de stiluri de viață toxice.
Rămâne ateu și continuă să-și umple mintea cu idei ateiste si comuniste. Rămâne
membru al Partidului Comunist American, grupul comunist din cadrul
universității fiind destul de mare. Împreună cu amicii comuniști participă la
marșurile anti-capitaliste din Seattle și la grevele muncitorilor de la Boeing
și de la fabricile de mașini.
Prilej
cu care își dă seama că în America nu există "proletariat", adică
materialul de care Marx avea nevoie să schimbe lumea prin revoluția comunistă.
Devine surprins să afle salariile exorbitante ale muncitorilor în grevă și
începe să pună la îndoială ideile comuniste. Rămâne, însă, ancorat în mișcarea
pentru "dreptate socială" și alege să devină învățător la clasele
primare.
Prima
slujbă pe care o acceptă e în Brownsville, Texas, un oraș unde se întâlnesc
două civilizații extreme, cea americană și cea coruptă a Mexicului. Sohrab
preda cursuri la clasele elementare la copiii imigranților mexicani și de
culoare. Oricâtă răbdare are el cu copiii, învățătura nu se prinde de ei. Din
ce cauza? Copiii sunt săraci și dezavantajați. Dacă ar fi din familii bogate,
ar învăța mai bine. Așa era învățat să gândească.
În
Brownsville, însă, gândirea începe să i se schimbe. Unul dintre învățători e un
israelian ortodox care credea în Dumnezeu, ținea Sabatul și nu dădea note de
trecere la elevii care nu învățau. Cei doi devin prieteni. În timp, israelianul
îi deschide mintea lui Sohrab să înțeleagă că sărăcia nu are nimic de a face cu
lipsa de interes a copiilor în a învăța. Totul are de a face cu familia și
educația de acasă. Majoritatea copiilor, mai ales a celor de culoare, parveneau
din familii unde tata ori mama lipseau, se consuma alcool, droguri, se practica
promiscuitatea sexuală, iar copiii trăiau mai mult pe stradă decât în prezența
părinților lor.
În
timpul verii, Sohrab și toți învățătorii claselor primare sunt trimiși la New
York pentru cursuri de specializare. Mai bine zis, spune Sohrab, "cursuri
de îndoctrinare". Sohrab își petrece serile și nopțile la New York
asemenea unui desfrânat. Se îmbată în fiecare zi, se agață de tinere, înjură, începe
să ia droguri.
Până
când, într-o miercuri seară, în drum spre un bar, trece pe lângă o catedrală
catolică din New York. Se oprește și intră. Până atunci nu mai fusese într-o
biserica ori lăcaș de închinare creștin. Ceea ce vede ți aude îl mișcă. Îi plac
liturghia, omilia și oamenii din jur. Oameni diferiți de el. Păreau niște
"sfinți" scrie Sohrab, parcă neatinși de mizeria imorală din afara
clădirii, umili, care se rugau în genunchi. Ce-i face pe oamenii aceștia
diferiți, se întreabă Sohrab? Cum de el nu e
asemenea lor? Cum de ei cred, dar el nu?
Săptămâna
viitoare voi continua, sper, recenzia cărții lui Ahmari, cu comentariul final.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.