Peter Costea 🔴 Un musulman devine creștin – îndemnuri pentru creștinii plictisiți

Continui astăzi comentariul început sâmbăta trecută petema cărții fostului musulman iranian, Sohrab Ahmari, From Fire, by Water, My Journey to the Catholic Faith ("Din foc prin apă, călătoria mea la credința catolică"). Ea conține mărturia autorului despre convertirea lui la creștinism. Primul meu comentariu s-a încheiat cu emigrarea lui Sohrab și a mamei lui din Iran în America.

Sohrab și mama lui își încep noua viață într-un mic orășel mormon din Utah. Locuiesc într-o casă mobilă și tânărul Sohrab începe studiile de liceu. E surprins că americanii nu-l poreclesc, nu fac bancuri pe seama lui ori a religiei lui musulmane și nu-l marginalizează. E surprins că e inclus în activitățile sociale ale liceenilor și se integrează rapid în viața americană. Din nefericire pentru el, se împrietenește cu niște băieți și începe să bea.

La terminarea liceului se înscrie la o universitate din Salt Lake City, unde studiază filosofia. Vreme de doi ani locuiește într-un apartament cu doi băieți mormoni. Continuă să abuzeze alcoolul. Devine ateu. Începe să citească tomurile imense ale marilor scriitori atei, cărți care nu erau disponibile în Iranul totalitar. Ajungând la Marx, devine comunist, iar apoi membru al Partidului Comunist American, cunoscut cu numele de the Socialist Workers' Party. Devine anti-american, anti-imperialist, anti-capitalist, adept al doctrinelor modificărilor climatice. În alte cuvinte "progresist". De la o vârstă foarte fragedă.

Până într-o zi, când, fiind singur în apartament, vede pe masa din sufragerie Biblia. Plictisit, o deschide. La întâmplare, Biblia se deschide la Evanghelia după Matei 25 unde este relatată trădarea Mântuitorului. Mai mult nu citește, închide Biblia, dar istorioara vânzării Mântuitorului îl urmărește. Iată, își zice el, un om care a suferit pe nedrept, a fost vândut, a fost ucis pe nedrept, dar nu s-a opus celor care-l asupreau. Nu a făcut și nici nu a lansat o revoluție împotriva nedreptății făcute Lui. Conform paradigmei lui Sohrab de gândire, Mântuitorul era "victima" unui sistem abuziv, nedrept, asemenea "victimelor" capitalismului imperialist, adică proletariatul.

Următorii doi ani de facultate îi face la University of Washington in Seattle, statul Washington, unde continuă să ducă o viață destrăbălată. Universitatea fiind foarte "progresistă", ea tolera tot felul de stiluri de viață toxice. Rămâne ateu și continuă să-și umple mintea cu idei ateiste si comuniste. Rămâne membru al Partidului Comunist American, grupul comunist din cadrul universității fiind destul de mare. Împreună cu amicii comuniști participă la marșurile anti-capitaliste din Seattle și la grevele muncitorilor de la Boeing și de la fabricile de mașini.

Prilej cu care își dă seama că în America nu există "proletariat", adică materialul de care Marx avea nevoie să schimbe lumea prin revoluția comunistă. Devine surprins să afle salariile exorbitante ale muncitorilor în grevă și începe să pună la îndoială ideile comuniste. Rămâne, însă, ancorat în mișcarea pentru "dreptate socială" și alege să devină învățător la clasele primare.

Prima slujbă pe care o acceptă e în Brownsville, Texas, un oraș unde se întâlnesc două civilizații extreme, cea americană și cea coruptă a Mexicului. Sohrab preda cursuri la clasele elementare la copiii imigranților mexicani și de culoare. Oricâtă răbdare are el cu copiii, învățătura nu se prinde de ei. Din ce cauza? Copiii sunt săraci și dezavantajați. Dacă ar fi din familii bogate, ar învăța mai bine. Așa era învățat să gândească.

În Brownsville, însă, gândirea începe să i se schimbe. Unul dintre învățători e un israelian ortodox care credea în Dumnezeu, ținea Sabatul și nu dădea note de trecere la elevii care nu învățau. Cei doi devin prieteni. În timp, israelianul îi deschide mintea lui Sohrab să înțeleagă că sărăcia nu are nimic de a face cu lipsa de interes a copiilor în a învăța. Totul are de a face cu familia și educația de acasă. Majoritatea copiilor, mai ales a celor de culoare, parveneau din familii unde tata ori mama lipseau, se consuma alcool, droguri, se practica promiscuitatea sexuală, iar copiii trăiau mai mult pe stradă decât în prezența părinților lor.

În timpul verii, Sohrab și toți învățătorii claselor primare sunt trimiși la New York pentru cursuri de specializare. Mai bine zis, spune Sohrab, "cursuri de îndoctrinare". Sohrab își petrece serile și nopțile la New York asemenea unui desfrânat. Se îmbată în fiecare zi, se agață de tinere, înjură, începe să ia droguri.

Până când, într-o miercuri seară, în drum spre un bar, trece pe lângă o catedrală catolică din New York. Se oprește și intră. Până atunci nu mai fusese într-o biserica ori lăcaș de închinare creștin. Ceea ce vede ți aude îl mișcă. Îi plac liturghia, omilia și oamenii din jur. Oameni diferiți de el. Păreau niște "sfinți" scrie Sohrab, parcă neatinși de mizeria imorală din afara clădirii, umili, care se rugau în genunchi. Ce-i face pe oamenii aceștia diferiți, se întreabă Sohrab? Cum de el nu e asemenea lor? Cum de ei cred, dar el nu?

Săptămâna viitoare voi continua, sper, recenzia cărții lui Ahmari, cu comentariul final.

Peter Costea