De ce atâtor de mulți
le este greu să creadă în miracole? Sunt chiar și preoți care, pretinzând că
sunt raționaliști, le este greu să-și exprime încrederea în multele miracole
descrise în Bible.
Aceasta se întâmplă
pentru că noi oamenii nu percepem propria existență, propria conștiință,
simțurile și mintea noastră, ca pe cel mai unic miracol, ceva fără comparație.
Viața este dincolo de implicația simplistă a cauzei și efectului. Propria
noastră existență este un "semn" al "puterii"
"lucrării" lui Dumnezeu. Domnul Iisus încearcă să-și convingă
neîncrezătorii preoți evrei ai acelori timpuri, că ei sunt un miracol,
"sunteți dumnezei" (Ioan 10:34) și că există miracolul învierii din
morți pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii și nu al celor morți
(Luca 20:38.) Când cineva este scăldat într-o lumină puternică, orbitoare, îi
va fi foarte greu să distingă lumina unei lumânări. Apostolul Ioan scrie despre
această "adevarată Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. ”
(Ioan 1:9). Fiind noi înșine un miracol în desfășurare căutăm să negăm lumina
orbitoare și să ne ascundem în întunericul necredinței.
Corpul nostru,
conștiența noastră, mintea, cele cinci simțuri ale ei, nu sunt “obișnuite”.
Suntem cu toții nimic altceva decât miracole ambulante. Cel care nu crede în
miracolele lui Dumnezeu se aseamănă nebunului din poveste, care când se uita în
oglindă își putea vedea corpul dar se întreba unde îi este capul.
Ceva care se întâmplă
în afara înțelegerii noastre naturale a cauzei și efectului îl numim miracol.
Orice ne înconjoară și noi oamenii pretindem că înțelegem, dar de asemeni, și
ceea ce ne înconjoară și nu înțelegem, ambele sunt în întregime de înțeles
pentru Creatorul nostu, pentru Dumnezeu.
Pentru Tatăl nostru atotputernic totul vine în
mod natural. Pentru noi ceea ce este natură este ceea ce înțelegem și în mod
subiectiv, numim ceea ce nu înțelegem ca fiind în afara naturii. Pentru cei ce
se încred în providența Domnului, totul vine în mod natural. Din punctul de
vedere al fizicianului, tot ce se întâmplă în biologie pare o minune. Din
perspectiva unei pietre, o plantă crescând de dedesuptul și în jurul ei, este
un miracol. La fel, pentru un copac, psihicul nostru uman plin de idei, de
dorințe, este un miracol. Copilașii neavând discernământ se știe că duc
nevinovat toate obiectele la gură, ca și cum s-ar putea mânca. Fiind total
orbiți de lumina conștienței noastre, noi oamenii imităm comportamentul lipsit
de rațiune al apostolului Petru, martor al Miracolului Transfigurării. Pe când
se afla pe munte, fiind orbit deodată de fața strălucitoare a Domnului, Petru
s-a gândit că ar putea fi în stare să păstreze momentul miraculous în piatră,
propunând construirea a trei colibe. Pe bună dreptate, Luca, autorul
evangheliei adaugă: "nu știa ce spune. " (Luca 9:33.)
Apariția pe Pământ a
Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus, a fost un miracol. Cea mai bună
dovadă că întreaga umanitate a fost atât de impresionată, încât a decis să-și
împartă istoria într-o perioadă (eră) înainte de Hristos (ÎC) și o perioadă
după nașterea Lui (DC.) De ce ne-am îndoi de acțiunile miraculoase ale lui Iisus, de puterea Lui?
Mintea noastră muritoare ar vrea să ocupe acest pământ; ne-ar plăcea să păstrăm
momente de conștiență pentru totdeauna. Neîncrederea în miracolele lui Dumnezeu
provine dintr-o astfel de gândire primitivă, crezând că ar trebui să avem
controlul vieții, al unei țări. Omul, în mândria lui devine prost și
într-adevăr începe să nu mai știe despre ce vorbește. Cu toate acestea, Biblia
scrie:” Al Domnului este pamântul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o
locuiesc! (Psalm 24:1.) “Psalmul 103:15 spune:” Omul! Zilele lui sunt ca iarba,
și înflorește ca floarea de pe câmp.”
Nu, oamenii pe pământ, între naștere și moarte nu-și pot închipui a fi
cineva. Nu avem altă variantă decât să avem încredere în Creatorul nostru și în
puterile Lui. Cei care nu cred în puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, gândesc
în obișnuitul mod prostesc. Precum animalele primitive marchează un teritoriu,
asupresc precum în dictaturile comuniste pe tovarășii lor umani.
Iubirea, speranța, credința nu vin natural prin vreun fel de evoluție, din
mâncare, din metal sau piatră. Aceste virtuți sunt miracole. Cea mai bună
dovadă este că nu există lucrare ateistă de caritate, nu există orfelinate
ateiste, spitale ateiste, în timp ce nenumărați creștini lucrează din
generozitate. Un slujitor al Domnului necredincios seamănă cu un hoț care a
devenit ofițer de poliție. Cine ar avea nevoie de un astfel de polițist?
Textul din Evanghelie citat mai sus vorbește și despre minunea minunilor
care ne permite nouă oamenilor să credem în miracole: un suflet creștin născut
din nou. Acest miracol apare iar și iar în toți creștinii credincioși și prin
urmare devin încredințați de miracolele lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.