Biruit-a gândul din nou şi nu mi-a dat pace să nu scriu și rândurile care urmează. Aş vrea ca şi gândul vostru să „se sparie”, vorba cronicarului, să semene cu al meu şi să răspândiţi ceea ce am scris. Poate, poate, împreună vom schimba gândurile ”andrisanților” noştri.
Doamna ambasador nu ne-a răspuns la scrisoarea deschisă pe care am scris-o pentru Guvernul Norvegiei din două motive: ori nu a vrut, ori nu a putut. Dacă nu a vrut, înseamnă că are incompatibilități cu poporul român și atunci orice ambasador știe ce este onorabil să facă. Dacă nu a putut, adică dacă un înalt funcționar al statului norvegian nu are libertatea de a răspunde oricăror probleme legale care îi sunt solicitate în calitatea pe care o are, înseamnă că democrația este în suferință în Norvegia.
Voi analiza, concret, încălcările Convenției ONU pentru Drepturile Copilului de către Norvegia. Menționez că această Convenție, la fel ca și Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza căreia a fost emisă, au fost ratificate și de Norvegia, iar odată ratificate, au valoare de norme constituționale.
Primele trei alineate, care ne interesează, din articolul 9, au următorul conținut:
1. Statele părți vor veghea ca niciun copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltratați sau neglijați de părinți sau în cazul în care părinții trăiesc separat și se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reședință al copilului.
2. În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol toate părțile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri și de a-și face cunoscute punctele de vedere.
3. Statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.
Vezi și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.