Esenţă a
creştinismului, pocăinţa a ajuns să fie considerată de mulţi români doar
părăsirea bisericii tradiţionale şi împărtăşirea crezului unor biserici
protestante. Folosit de multe ori în sens peiorativ, termenul de „pocăit” este
greşit atribuit „sectanţilor”, aşa cum sunt numiţi creştinii din confesiunile
protestante. În realitate, pocăinţa este o stare pe care ar trebu să o
experimenteze orice creştin.
Pocăinţa este vestită pentru prima dată în Sfânta Scriptură de Ioan Botezătorul, care boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor. Mântuitorul Iisus Hristos, iar mai apoi sfinţii apostoli i-au chemat pe oameni la pocăinţă. După 2.000 de ani, foarte mulţi români care se declară creştini, înţeleg greşit pocăinţa, definind-o ca părăsirea Bisericii Ortodoxe şi împărtăşirea crezului altor confesiuni religioase. Inclusiv ediţia electronică a DEX-ului îl defineşte pe „pocăit”, printre altele, ca un adept al unei secte religioase.
În
realitate, pocăinţa este o stare pe care orice om care se declară creştin,
indiferent de confesiune, ar trebui să o experimenteze. Termenul de „pocăinţă”
vine din grecescul „metanoia” şi înseamnă schimbarea modului de gândire,
înnoirea minţii. „Pocăinţa este una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe
şi se referă în primul rând la recunoaşterea păcatelor săvârşite, părerea de
rău pentru acestea şi hotărârea de a nu le mai săvârşi. Practic acest lucru se
realizează în Biserică prin taina spovedaniei, când omul merge la biserică
pentru a-şi mărturisi păcatele şi pentru a încerca să îşi îndrepte viaţa în
adevăratul sens al cuvântului. Ar trebui ca după acest moment al pocăinţei,
omul să îşi schimbe viaţa, să devină un om mai apropiat de Dumnezeu, mai
împăcat cu sine, cu ceilalţi şi mai înclinat spre a săvârşi binele”, a explicat
preotul ortodox de la Mitropolia Banatului, Zaharia Pereş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.