Impulsul de a scrie acest articol mi‑a fost dat de un interviu recent la Radio România Cultural, luat traducătorului uneia dintre cărţile lui Chomsky publicate în româneşte, intitulată Cum merge lumea. Ceea ce m‑a frapat era entuziasmul juvenil al traducătorului, Paul Gabriel Sandu, faţă de ideile politice controversabile şi contestabile al cunoscutului lingvist şi eseist american. Autoprezentându‑se ca doctor în filozofie la Freiburg cu o teză despre Heidegger, dl. Sandu pare să împărtăşească integral şi necritic ideile anarho-socialiste şi cripto-marxiste chomskyene, ceea ce, pentru mine, care m‑am „bucurat” din plin de „binefacerile” comunismului real, este surprinzător şi neliniştitor. Sper să mă înşel în evaluările mele, iar „idealurile” marxism-leninismului, fie ele şi re-cosmetizate şi prezentate într‑un ambalaj atractiv, libertar şi „cognitivist”, să nu infecteze minţile tinerilor noştri compatrioţi. Este însă un fapt că, o dată cu ştiinţa de carte, mulţi dintre tinerii români care studiază în universităţi occidentale de prestigiu, din Europa sau SUA, primesc şi germenii „gândirii politice corecte” sau ai „corectitudinii politice” (politically correct thinking, political correctness), ideologie larg răspândită, dacă nu cumva majoritară, între studenţii şi profesorii din Occident.
Conceptul de „gândire politică corectă” este prea complex pentru ca, nefiind politolog sau sociolog, să îmi pot permite o analiză adecvată şi avizată. Nucleul ideatic ar consta în respingerea integrală şi radicală a umanismului clasic european şi, implicit, a modelului politic capitalist, bazat pe competiţie şi liber schimb, în favoarea unei societăţi ideale a „incluziunii”, în care toate minorităţile (rasiale, etnice, sociale, sexuale etc.) să se bucure de egalitate deplină şi de dreptul de a participa la luarea deciziilor politice. Ca ideal, acest deziderat nu sună rău, însă, aplicarea corectitudinii politice conduce la marginalizarea şi ruinarea criteriilor şi a valorilor pe care societatea europeană se bazează de peste două mii de ani. Jos cultura clasică şi marea literatură, jos personajele istorice, mari scriitori, filosofi, oameni de ştiinţă, exploratori, oameni politici providenţiali pentru naţiunile lor, căci toţi au în biografiile lor „pete” inavuabile relative la discriminarea celor mai slabi şi mai fragili: femei, categorii sociale defavorizate, etnii şi popoare întregi! Jos cu educaţia performantă, jos cu rafinamentul artistic, fiindcă sunt forme de elitism care conduc la discriminarea şi excluziunea celor care nu au acces la ele! Din aceleaşi motive, imaginea-model a bărbatului european alb, creştin, inteligent, civilizat, cultivat este nu doar desconsiderată, ci şi condamnată, ca o vină istorică majoră. A te declara european în sensul tradiţiei, înseamnă a fi nociv, reacţionar, patriarhal şi falocratic, sexist, misogin, rasist şi homofob.
