Nu mai pot.
E prea mult.
Nu mai rezist.
De prea mult timp...
Sunt câteva dintre cuvintele pe care le primesc zilnic prin mesaje, alături de ,,iartă-mă, frate că te împovărez”. Sincer, nu aveți cum să mă împovărați pentru că m-am despovărat de iluzia că viața este o plimbare prin parc într-o zi însorită de toamnă sub privirile binevoitoare ale semenilor.
Cui să îi spui despre suferința care ți-a gâtuit fericirea, ți-a tocit nădejdea și te-a condamnat la o tristețe care nu mai trece? Singurătatea în suferință este piatra de hotar pe care mulți nu o pot trece.
Nimeni nu vrea să vadă lacrimile semenului, nimeni nu vrea să audă tânguirile lui, nimeni nu vrea să ridice pe cine căzut între tălharii de bucurie, nimeni nu vrea să cheltuie un bănuț pentru rănile care se vindecă doar prin bunătate si odihnă.
Privirea oamenilor este îndreptată spre distracția cotidiană, spre strălucirea pestriță a divertismentului de carton unde dacă se sting reflectoarele rămân în urmă mormane de cutii, sticle de băutură, mucuri de țigări si scuipat pe jos.
Lumea a devenit un loc plin de viclenie si furtișaguri în care cea mai mare hoție este aceea că la sfârșit, maestrul circului, bufonul șef, mamona, pleacă cu sufletul tău în iad.
Dis de dimineață, cu gândul la voi, dar si la sufletul meu, au răsunat cuvintele Sfintelor Scripturi: Evrei 4:15 – "Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat."
Am sorbit cuvânt cu cuvânt medicamentul ceresc pentru suflet.
Slăbiciunile noastre...
Neputințele noastre...
Infirmitățile noastre...
Cusururile noastre...
Nu ai crezut că vei fi atât de slab, de istovit sufletește. Toate aceste neputințe ale vieții au afectat tăria ta în fața ispitelor. Ai cedat în fața supărării, a amărăciunii, a resentimentelor. Ai izbucnit deseori plin de mânie ca mai apoi să rămâi sleit si cu sufletul pustiit de furtuna de nervi.
Ai văzut cu frică că începi chiar să urăști pe cei care te-au adus aici. Mintea a început să zămislească gânduri pe care nu credeai că le vei avea. Demult a început un proces de destrămare lăuntrică si simți că viața ta stă într-un singur fir, atât de fragil.
Vino în grădină.
Nu cea din curtea ta, ci grădina Ghetimani.
Hristos a fost cuprins de o întristare de moarte.
Nu, nu ești un ciudat că nu mai poți să te bucuri. Marele Preot, Hristos, care a străbătut veacurile știe ce simți și nu te condamnă. Uite ce a simțit Hristos: Psalmii 22:14 – "Am ajuns ca apa care se scurge şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu. "Psalmii 22:15 – "Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii; m-ai adus în ţărâna morţii. "
Hristos a fost părăsit, neînțeles de cei pe care îi iubea.
I-a căutat pe cei iubiți, i-a rugat să fie alături de ei, dar aceleași somn ca atunci este astăzi printre credincioși, aceeași nepăsare, aceeași insensibilitate față de cel ajuns de necazuri: Psalmii 69:20 – "Ocara îmi rupe inima şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc niciunul. "
Hristos a fost dezamăgit, a dat tot si nu a primit nimic.
Știu că te-ai săturat să faci atâtea pentru cei din casa ta, din jur si să capeți doar reproșuri, nimeni să nu îți să spună o vorbă bună, un ,,mulțumesc frumos”. Deseori frustrarea, dimpreună cu oboseala îți chircește sufletul si îți mănâncă puterea. Hristos a cerut un ceas de rugăciune din partea celor pe care îi iubea. Ce a primit? Psalmii 69:8 – "Am ajuns un străin pentru fraţii mei şi un necunoscut pentru fiii mamei mele. "Matei 26:56 – " Atunci, toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit."
El simte tot ce simți tu. El cunoaște fiecare infirmitate lăuntrică, fiecare neputință a ta. Nimic din slăbiciunile tale nu îi sunt străine Lui.
El are milă de tine.
El îți spune astăzi: Evrei 4:16 – "Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie."
Tu ai un Izbăvitor, tu ai un scaun al harului pe care te poți prăbuși în neputințele tale. Tu ai un Salvator care îți oferă acum îndurarea Sa. E o vreme în care spui: am ajuns în necaz, iar El îți spune că în această vreme de necaz te ajută.
Orice om caută pe cineva mare care să îl ajute.
Noi, avem un Mare Preot, pe Isus Hristos.
Dumnezeu să ne vină în ajutor.
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.