După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 19 octombrie 2020

Eutanasierea copiilor sub 12 ani, legală în Olanda

 

Guvernul olandez urmează să permită eutanasierea copiiilor bolnavi în stadiu terminal cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, informează BBC.

Ministrul Sănătății, Hugo de Jonge, a declarat marți că noua lege îi va împiedica pe unii copii să "sufere mult fără rost".

Eutanasierea este legală în Olanda pentru copiii peste 12 ani, însă este nevoie de acordul pacientului și al părinților. Nu există însă clauze prevăzute pentru copiii între 1 și 12 ani aflați în stadiu terminal, subiectul fiind intens dezbătut în ultimele luni în coaliția de guvernare.

După ce guvernul a susținut această inițiativa, ministrul Sănătății a declarat că va redacta noi reguli pentru această practică. Hugo de Jonge a pus că un studiu realizat de experți evidențiază nevoia unei schimbări. "Studiul arată că este nevoie de o încheiere activă a vieții în rândul doctorilor și părinților copiiilor bolnavi în stadiu terminal, care suferă foarte tare fără rost și vor muri în viitorul apropiat", a scris de Jonge într-o scrisoare către parlamentul olandez. Ministrul olandez spune că studiul relevă că între 5 și 10 copii vor fi afectați de inițiativă în fiecare an.

Legea curentă nu trebuie schimbată, a spus de Jonge, însă doctorii nu vor mai fi trimiși în judecată dacă realizează o eutanasie aprobată în rândul copiiilor între 1 și 12 ani.

La fel ca în cazul copiiilor de peste 12 ani, acordul părinților va fi necesar, iar pacientul trebuie să îndure "o suferință fără sfârșit". Totodată, procedura trebuie să fie aprobată de cel puțin doi doctori.

Noua inițiativă urmează să fie implementată în următoarele luni.

Eutanasia și sinuciderea asistată sunt legale în Olanda din 2002, iar Belgia a urmat exemplul țării vecine câteva luni mai târziu, ele fiind primele două țări din lume care au legalizat aceste practici, însă desfășurate sub condiții stricte.

În 2014, Belgia a devenit prima țară din lume care a introdus eutanasia voluntară în rândul copiiilor bolnavi în stadiu terminal care au acordul părinților. Olanda a introdus aceeași regulă la scurt timp, însă doar pentru copiii de peste 12 ani.

Sursă: Alfa Omega TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.