Vorbind duminică la Biserica Baptistă Prestonwood din Texas, secretarul de stat Mike Pompeo a subliniat responsabilitatea Americii de a fi un model de comportament creștin și de a fi o lumină pentru lume, pe fondul presiunii criticilor care spun că credința trebuie ținută în afara pieței publice.
Jack Graham, pastorul bisericii, l-a prezentat pe secretarul Pompeo, spunând că CV-ul său este incredibil, dar „în primul rând este un ucenic al Domnului Isus Hristos și un credincios al Mântuitorului nostru”.
Pompeo a spus că lumea urmărește exemplul Americii și trebuie să vadă „temelia Americii ca națiune iudeo-creștină”.
„Credința în piața publică este nu numai legală, ci și necesară. Această credință nu este numai puternică, ci este cerută de tradiția americană ", a spus el, citându-l pe unul dintre părinții fondatori, George Washington: „Dintre toate dispozițiile și obiceiurile care duc la prosperitate politică, religia și moralitatea sunt indispensabile. "
Pompeo a spus că părinții fondatori „au pus protecția demnității și libertății umane în centrul documentelor noastre fondatoare... Până în prezent, America reflectă acest lucru”.
Activitatea Departamentului de Stat, a menționat secretarul, trebuie să reflecte și asta.
Dând un exemplu despre cum aratp o națiune fără Dumnezeu, el s-a referit la China comunistă, unde musulmanii uiguri sunt ținuți în lagăre în regiunea autonomă Xinjiang. Estimările sugerează că între 1 milion și 3 milioane de musulmani uiguri și alte grupuri minoritare din China de Vest sunt ținuți în lagăre.
Pompeo a declarat că Statele Unite iau acest lucru în serios pentru prima dată sub administrația Trump.
În mai 2020, Congresul a adoptat aproape în unanimitate o Decizie privind drepturile omului pentru populația uigură, cu scopul de a proteja drepturile acestui grup minoritar religios.
Pompeo a împărtășit congregației că soția unui credincios creștin chinez i-a scris, chemând la rugăciune pentru soțul ei, care este ținut în secret într-o închisoare din China.
Responsabilitatea de a ne ruga este fundamental americană, a spus secretarul. „Ar trebui să ne rugăm; acesta este lucrul cel mai important. "
El a continuat: „Dacă îți ascunzi lumina într-o societate deschisă ca a noastră, asta transmite un mesaj cumplit în locuri mai dificile”.
El a recunoscut că vor exista întotdeauna critici care vor susține că nu e bine să vorbești despre credința ta. „Dar nu te descuraja; înseamnă că ai convingere și că ai arătat-o. ”
Pompeo a declarat că un fost consilier de securitate națională l-a criticat, argumentând că „ faptul că Mike Pompeo este în mod evident religios reprezintă o problemă”. Se referea la fostul ambasador al SUA la Organizația Națiunilor Unite, Susan Rice, care a făcut comentariile luna trecută.
El a citat și The New York Times, care a spus: „Niciun secretar de stat din ultimele decenii n-a atât de deschis și de fervent ca Mike Pompeo în a discuta despre creștinism și politică externă în aceeași suflare.”
Pompeo a subliniat: „Conectarea credinței la politica externă a Americii este imperativă. Este un lucru bun." El a spus acum aproximativ o săptămână că a văzut asta la Casa Albă, unde liderii a două națiuni musulmane au făcut pace cu statul Israel.
Într-o declarație comună, luna trecută, președintele Donald Trump, prim-ministrul israelian Beniamin Netanyahu și prințul moștenitor de la Abu Dhabi, șeicul Mohammed Bin Zayed au spus că părțile au „fost de acord cu normalizarea deplină a relațiilor dintre Israel și Emiratele Arabe Unite”.
La începutul acestei luni, un membru al Parlamentului norvegian, Christian Tybring-Gjedde, l-a nominalizat pe Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace din 2021 pentru activitatea lui în sprijinul intermedierii unui acord istoric de pace între Israel și Emiratele Arabe Unite.
„Credința întărește diplomația americană, nu o subminează”, a spus Pompeo.
„În locurile în care credința este îngrădită sau se încearcă suprimarea ei vedem brutalitatea și răul, iar oamenii trăiesc sub teroare.”
Pompeo a spus că este „un privilegiu să fie al 70-lea Secretar de Stat al Americii. Doar datorită harului lui Dumnezeu am avut această șansă ".
El a spus că are o Biblie pe o măsuță la birou și că citește din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi.
A citat din Galateni 6:9: „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” „Nu renunțați, mergeți înainte, fiți lumini.” a subliniat el. „Duceți credința în viața publică. Mergeți cu Domnul și țineți-vă de El. Continuați să credeți. Toți împreună, vom face din această națiune o lumină pentru lumea înteagă".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.