Văd
cum în media, fie de pe rețelele de socializare, fie de la Tv, există enorm de
multă manipulare, minciună, infuzie de teamă, paralizarea societății și dorința
de a o ține într-o panică, care face mult mai rău decât acest Covid. Lunile
acestea am consiliat și m-am rugat pentru mii de persoane afectate de frică,
anxietate, panică și chiar depresie pe fondul pandemiei. Am văzut mii de oameni
afectați de frică însă n-am văzut pe niciunul din apropiații mei (și am mulți)
afectați grav de acest Covid, care există, dar care cum spunea cineva nu e
Godzilla. Riscul de a muri de Covid este totuși mic, nicidecum atât de
periculos încât să stârnească o așa isterie. Cei din timpul Ciumei Bubonice
s-ar prăpădi de râs dacă ar auzi de Covid-ul acesta.
Una
dintre miile de minciuni ar fi un articol care tot circula pe internet în care
ni se spunea că Franța și Germania își vor închide granițele pe doi ani. Chiar
mă gândeam ce dor îmi va fi în acest timp de Biserica Profides Paris, că doi
ani nu-i voi mai vedea, recunosc că m-am lăsat mințit. Ce să vă zic, zilele
trecute tocmai m-am întors din Franța, mai exact din Paris. Franța mult mai
afectată decât România e țară verde, dar iată că începe să se teamă de isteria
noastră.
Am tot
citit articole despre cât de prost crescuți sunt românii și ce indisciplinați
au fost ei în stările acestea de urgență și de alertă. Poate vă întrebați cum e
acolo, în Franța. Nu, nu sunt mai civilizați și mai obedienți decât noi. De
exemplu sunt mii de magazine în care nu ți se cerea mască, vedeam francezi care
intrau fără mască, fără vreun stres si fără să urle cineva la ei, unele
magazine îți cereau politicos să ți-o pui, altele nu. Da, în Franța se mănâncă
și în interiorul restaurantelor, deși le-au murit zeci de mii de oameni. Ei își
continuă viața ca și cum virusul ar fi dispărut deja. Au realizat că mai
periculos e să paralizezi o țară decât orice altceva. Eram la coadă pentru a
intra într-un magazin și am rămas uimit cum mă înghesuiau francezii, eu fiind
obișnuit cu rigurozitatea din România, în spatele meu chiar erau doi bătrânei
care-mi suflau în ceafă. Nu aveau
niciun stres că se pot îmbolnăvi de la mine sau de la alții. De ce? Pentru că
au învins teama.
Ce
mă sperie pe mine este zelul televiziunilor în care s-au pompat zeci de
milioane și care cred eu că fac mai mult decât li se cere, toată ziua ne
infectează cu un virus mai periculos decât toate, un virus care afectează
creierul, un virus numit frică. Chiar cineva din Paris îmi spunea că mare parte
a televiunilor din Franța refuză să mai abordeze subiectul acesta și au revenit
la știri obișnuite, ignorând Covidul. Măi oameni din media, chiar nu v-ați
săturat? Înțeleg că v-au scos pe unii din faliment sau v-au îmbogățit bugetele
banii de la stat, dar mai lăsați-ne cu Covidul. Învățați-ne cum să ne punem
masca și cum să ne spălăm pe mâini, dar nu ne mai agresați atât. Pentru că văd cum apar cazuri grosolane de minciună
precum domnul care a murit de infarct provocat de obezitate iar voi l-ați băgat
la morți de Covid pentru că a refuzat internarea. Fals!
Sfatul
meu este să vă protejați, purtați mască unde trebuie, spălați-vă pe mâini, dar
mai presus de orice protejați-vă mințile de teamă, pentru că altfel, în timp ce
unii fac milioane și chefuiesc fără restricții, voi intrați în depresie, o
boala mult mai grea decât Covid!
Iar
pentru cei care mint le las acest verset:
“Voi
sunteţi de la tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui
vostru! El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el
nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbeşte din ale lui,
pentru că este mincinos şi tatăl minciunii!” - Ioan 8:44
Cu
prețuire,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.