Mass-media, în special cea de stânga, ne acuză, pe noi cei care transmitem informații ori interpretări alternative și diferite de cele aflate în presa tradițională, de răspândirea de fake news. Din când în când e nevoie ca mass-media tradițională să se privească în oglindă și să vadă cât de mare i-a crescut nasul. Astăzi discutam cazul New York Times / NYT.
Fake News - lui New York Times ii creste nasul
Mass-media tradițională nu se simte în apele ei în era internetului. Oamenii citesc mai puțin ziarele tradiționale, ziarele fac mai puțini bani din reclame, și sunt forțate să-și găsească surse alternative pentru a evita falimentul. Furia lor e în special direcționată către oamenii de rând care subscriu la surse alternative pentru a fi informați.
La fel Mark Zukenberg și Facebook. În tandem cu declinul veniturilor ziarelor, veniturile lui Mark Zuckenberg au crescut enorm. Mass-media a devenit invidioasă și, pentru a-și menține poziția dominantă, face ceea ce mass-media se pricepe să facă mai bine: își acuză opoziția de transmiterea de fake news, ori știri false, inclusiv pe Mark Zuckenberg.
Dacă mass-media s-ar privi în oglindă, însă, ar putea vedea că și ea are o sumedenie de lacune. Recent am dat peste un articol care ni-a amintit de câteva comentarii pe care deja le-am scris în ultimii ani despre NYT ca focar de fake news. [www.firstthings.com/
Unul din puținele ziare de atunci care avea corespondenți în Uniunea Sovietică era NYT, Walter Duranty fiind corespondentul ziarului în Moscova. NYT și Duranty informau occidentalii că viața în Uniunea Sovietică sub Stalin "nu era chiar așa de grea cum se credea în Occident" și că nimeni în Uniunea Sovietică nu murea de foame pe vremea genocidului chiaburilor.
Însoțit de KGB-ul sovietic, Duranty vizita diferite sate și regiuni din Uniunea Sovietică, pe trasee dinainte stabilite de bolșevici. Deși auzea de la alți corespondenți occidentali că foametea ucidea milioane de oameni, Duranty refuza să transmită astfel de știri șefului lui de la NYT pentru a informa publicul.
Povestea lui Duranty e lungă, interesantă, dar mai ales tragică. Merită să fie citită și cunoscută. Minciunile scrise de el despre Uniunea Sovietică le-a spus și despre atrocitățile comuniștilor chinezi din anii 30 și 40.
Ipocrizia celui mai mare ziar din lume a fost dovedită, tot pe vremea foametei, când un tânăr britanic, creștin, a avut șansa să locuiască în Uniunea Sovietică aproape un an. Povestea lui e la fel de interesantă, el având norocul, prin intermediul unui diplomat occidental, să călătorească cu trenul în Ucraina, unde a reușit să se debaraseze de KBG și să viziteze mai multe sate ucrainene unde oamenii leșinau de foame, mureau, și, din lipsă de puteri, unii oameni zăceau morți în case cu zilele, cei inca in viata neavind puterea sa-I ingroape.
Tânărul britanic a ajuns la Berlin unde a ținut o conferință de presă dezvăluind lucrurile pe care le-a văzut. Presa occidentală l-a ignorat, continuând să preia propaganda pro-stalinistă a lui Duranty și NYT.
Duranty a primit Pulitzer Price pentru jurnalism pentru articolele scrise pe vremea când era în Uniunea Sovietică. Un coleg de breaslă, tot jurnalist, care l-a cunoscut îndeaproape pe Duranty, l-a numit "the greatest liar of any journalist I have met in 50 years of journalism / cel mai mare mincinos dintre jurnaliștii pe care i-am cunoscut în 50 de ani de jurnalism".
Dezinformarea publicistică
Citind câteva comentarii și depeșe publicate recent de Parlamentul European ne-am dat seama că elita jurnalistică pare să trăiască într-o lume diferită de a noastră, izolată și separată de realitățile care ne preocupă zilnic. Uneori esti tentat să crezi că, dacă presa obișnuia să fie un pilon al democrației și al statului de drept, astăzi nu mai este.
Un virus bântuie prin lumea jurnalistică anglo-saxonă și erodează integritatea profesiei. Acest virus se numește cancel culture, un termen care nu poate fi tradus cuvânt cu cuvânt în română, dar care denotă practica de a ceda presiunii și doleanțelor anarhiei, de a "pedepsi" și demoniza pe cei care se împotrivesc curentelor zilei și gândirii de moment.
"Cancel" înseamnă a "anula", dând de înțeles că persoanele care în trecut au zis ori făcut ceva (ori în aceste zile afirmă ceva) care contravine frivolităților la modă în vara lui 2020, sunt "anulate", șterse din memoria colectivă și condamnați la o irelevanță permanentă.
Cine sunt acești oameni destinați irelevanței permanente? Mai fiecare dintre noi: persoanele tradiționale, creștinii, intelectualii conservatori, politicienii conservatori, sportivii care refuză să îngenuncheze înainte de începerea evenimentelor sportive pentru a comemora memoria "victimelor" de toate felurile, politicienii care refuză să îngenuncheze în memoria "martirilor" anarhiei anului 2020, jurnaliștii care refuză să subscrie la rescrierea istoriei, profesori universitari care refuză să dea note de trecere studenților care nu vin la cursuri și ies în stradă la proteste ș.a.m.d.
Săptămâna trecuta, cele mai influente două ziare din Occident au luat poziții total opuse privind subiectul. În cercurile editoriale ale lui New York Times / NYT se practică cancel culture, dar în cele ale ziarului Wall Street Journal / WSJ, nu.
Chiar mai mult, unele publicații influente, The Atlantic fiind unele dintre ele, publică articole scrise de jurnaliști de culoare care sunt ulterior dovedite a conține falsități. E la modă publicarea de articole în care jurnaliști ori intelectuali de culoare pretind să fi fost discriminați ori să fi avut membri de familie, prieteni arestați ori abuzați de "polițiști albi", iar în timp aceste afirmații să fie dovedite ca fiind false.
NYT deja a concediat mai mulți jurnaliști care s-au opus politicii de dezinformare și politizare a știrilor de către ziar și editorii lui. Chiar săptămâna trecută, jurnalista NYT Bari Weiss și-a dat demisia acuzând ziarul de politizarea subiectelor, cenzură internă, frică și intimidarea pe care o simt jurnaliștii de la NYT și teama de a fi concediați dacă scriu ori postează puncte de vedere contradictorii pozițiilor oficiale ale bordului editorial. [Link: www.bariweiss.
De exemplu, e tabu pentru NYT să publice anumite subiecte (de exemplu persecuția creștinilor în China ori articole negative la adresa Scandinaviei), în timp ce aproape fiecare articol ori opinie a editorilor e negativă la adresa lui Trump. Vă oferim și vă recomandam să lecturați scrisoarea deschisă a lui Bari Wise: www.bariweiss.
În contrast, WSJ refuză să cedeze. Săptămâna trecuta, un grup de 280 de jurnaliști și intelectuali care lucrează pentru ziar și-au criticat propriul ziar pentru că a publicat un articol al dlui Mike Pence privind coronavirusul. WSJ nu a cedat. Dimpotrivă, a răspuns public, reafirmând atașamentul ziarului față de jurnalismul independent și imparțial, și declarând, răspicat că ziarul "won't wilt under cancel culture presure/ ziarul nu va ceda presiunii de tipul cancel culture". [Link: www.wsj.com/
Material furnizat de către Alianța Familiilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.