„Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică.” (Iuda 20 – 21)
Pace,
În conformitate cu cartea Iuda, versetele 20 si 21, sunt patru caracteristici ale unei credințe mântuitoare:
1. Zidirea personală în credința preasfântă (v.20a). Adevărata credință nu numai ca merge la mănăstire, ci face o mănăstire din viata personală prin pocaința personală față de păcat și transformarea vieții în asemănarea Domnului Isus.
2. Rugăciune prin Duhul Sfant (v.20b). Credința mântuitoare nu numai citește rugăciunile frumoase și adevărate ale altora, ci le și trăiește. La provocările și încercările vieții acesteia, Duhul Sfânt ne învață să răspundem prin rugăciune. Neputința noastră este umplută de puterea lui Dumnezeu. Păcatul nostru este spălat de sângele Domnului Isus. Nevoile noastre sunt acoperite din plinătatea lui Dumnezeu.
3. Păstrare în dragostea lui Dumnezeu (v.21a). Nu este de ajuns să aparținem dreptei credințe, ci să trăim în conformitate cu dreptul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este dragoste de Dumnezeu. Cuvântul care ne izbăvește și ne mântuiește este Evanghelia Domnului Isus după cum este dată în Noul Testament. Aceasta își are suportul deplin în Vechiul Testament.
4. Așteptarea milei Domnului Isus pentru viața veșnică (v.21b). Pentru un adevărat copil al lui Dumnezeu, niciodată mila Bisericii, a sfinților, a Maicii Domnului, și a oricui din lumea aceasta nu va fi de ajuns. Adevărata milă de care avem nevoie este cea a Domnului Isus pentru că El, singur, a murit pentru păcatele noastre. Și numai El va reveni să ne ia în cer.
Mergând pe calea spre cer, săptămâna aceasta avem următoarele motive să Îi multumim lui Dumnezeu:
1. Duminică am avut din nou o părtașie frumoasă cu cei din sat în casa noastră.
2. Copii sunt mai mult implicați în părtășiile zilnice.
3. Copiii citesc tot mai bine în bengaleză, nepali și engleză.
4. Învățăm cântări noi în bengaleză și hindi.
5. Proiectele noastre de construcție a bazinul pentru toaletele din casă și pentru sala de mese avansează.
6. Am învățat să construim alei pietruite.
7. Copii prind în fiecare zi peștișori la pârâiașul unde se scaldă.
Rugați-vă și pentru următoarele lucruri:
1. Frații și surorile din Jalpaiguri ne cheamă să îi vizităm. Dar drumul nu este încă deschis.
2. Sora Mary ar dori să se reîntoarca la noi în Raigaon. Dar ea, fiind bolnavă, trebuie să viziteze mereu spitalul care nu este așa de aproape ca în Jalpaiguri.
3. David s-a încurcat din nou cu o fată și a lăsat în urmă o marturie urâtă. Rugați-vă pentru pocăință.
4. Akash cade mereu în depresii (de obicei pe fond sentimental).
5. Sora Rebeka, care este cu noi, încă nu arată semne de echilibru spiritual. Rugați-vă pentru pace în inima ei. Dânsa simte mult și lipsa medicamentelor pe care obișnuia să le cumpere în Jalpaiguri.
6. Urechea unui baiețel (Rohit) îi curge din nou. Rugați-vă pentru vindecare.
7. Persoane care fuseseră plecate la muncă sau studii în alte locuri s-au reîntors în Raigaon. Aceasta a creat o teamă de contaminare. Rugați-vă pentru ocrotirea lui Dumnezeu.
Tată, pastrează-mă Tu pe calea curată a credinței în Domnul Isus și a pocăinței față de păcat care duce în cer! Amin.
Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.