Din întâmplare găsesc o imagine formidabilă cu o încărcătură socio-politică de excepție. Până la urmă nici înalții demnitari, nici eforturile diplomatice, nici organizațiile mondiale nu sunt responsabile pentru buna conviețuire, ci omenia. Este în avantajul nostru să credem asta, altfel am găsi toată viața vinovați în loc să căutăm motive de a fi oameni.
Frontiera dintre San Diego, California și Tijuana, Baja California transmite un mesaj puternic. Copiii din cele două țări care joacă volei, având drept fileu frontiera . Ei arată mersul normal al lucrurilor. Asemenea celor doi pești giganți realizați în lanul de grâu de către artiștii ucrainieni și polonezi între cele două state sau teatrul construit simbolic pe frontiera dintre Canada și America, amfiteatrul pe tărâmul canadian, iar scena pe teritoriul S.U.A. Toate aceste mesaje arată deschiderea spre dialog și civilizație.
La polul opus se află „marele zid mexican”, adesea presărat cu violență și treceri frauduloase. Sau frontiera care desparte cele două țări asiatice cu același nume, pe care se presupune că nu ar fi trecut-o nimeni fraudulos de la înființare și alte granițe armate bine păzite. Istoria ne afișează o îngustime a minții și predispoziție la fanatism în țările cu granițele nepenetrabile.
Creatorul ne-a lăsat în libertate pe o planetă liberă, iar noi ne construim ziduri și garduri psihologice care ne separă. Vă invit la un volei, este un titlu generic, ce vrea a chema la negocieri civilizate, dialog elegant, respectând normele elocinței de înaltă calitate. Dacă tot nu avem nimic de împărțit, atunci de ce ne-am împărți prin ură și dezbinare.
Ne certăm doctrinar, ne batem dogmatic, ne distribuim confesional, ne împrăștiem filosofic, iar până la urmă semănăm atât de bine unii cu alții. Suntem după chipul și asemănarea Creatorului însuși. Ce ar fi să renunțăm la toate invențiile omenești numite „religii”, și să respectăm omul.
În lupta aprigă de amendare a lucrurilor pe care Dumnezeu le condamnă și suntem obligați să le condamnăm și noi, dacă ne pretindem creștini, să nu cădem în ispita de a condamna omul. El trebuie iubit, respectat, apreciat pentru chipul lui Dumnezeu din el. Acest chip revendicabil are drept la respect.
Vă invit la un volei. Dincolo de dogme și filosofii, să prețuim omul pentru care și-a dat Hristos viața, să ne rugăm pentru el, să întindem o mână celui căzut, să fim solidari, cam asta am învățat eu din pandemie.
Spuneți-mi care confesiune a fost scutită de pandemie? E adevărat că niciuna? Noi ne împărțim confesional în mii de nuanțe, dar Hristos ne împarte doar în două: oi sau capre, robi buni și credincioși sau robi vicleni și leneși.
Vă invit la un volei. La o analiză realistă și responsabilă, să „servim” prietenos și creștinește mingea dialogului unul altuia, că de ghiulele distribuite de „catapultele” infernale ni s-au sterpezit sufletele în noi.
Haideți să construim poduri, nu ziduri, să împărțim iubire și roade, nu „rachete” verbale, să ne îmbrățișăm prietenos, nu cu mănuși de box, astfel ne vom asemăna cu Domnul nostru, iar faptele noastre devin roade ale neprihănirii și nu fapte penale.
Ce ziceți, vă place „să jucăm volei”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.