Peter Costea 🔴 Ross Douthat: Cum se va produce moartea decadenței?

Era decadenței va avea sfârșit, scrie Douthat în Partea a Treia a cărții lui, The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.

Primul comentariu privind această carte l-am făcut ieri. Azi revin cu impresiile autorului privind cum și când va muri decadența.

Douthat discută trei posibile modalități.

Primul model e „a catastrophe / o catastrofă”.

Douthat prevede posibilitatea unei catastrofe care va pune capăt decadenței, dând, printre altele, exemplul civilizației aztece și maya. Dă exemplul și altor pandemii, iar în zilele noastre dă exemplul scăpării tehnologiei de sub control, ori un act terorist care implică arme de distrugere în masă.

Un citat chiar remarcabil, scris de Douthat înainte de izbucnirea pandemiei, s-a dovedit a fi în întregime corect în lumina experiențelor noastre din ultimele trei luni: „our planes and trains and automobiles create endless vectors for deadly diseases to move more swiftly between societies than ever before / avioanele și trenurile noastre creează vectori care transmit viruși letali mai repede de la societate la societate ca oricând în trecut". (Pagina 191)

Alte catastrofe capabile să distrugă decadența sunt (1) nesustenabilitatea prosperității datorată îmbătrânirii societății globale; (2) modificările climatice; și (3) expansiunea demografică a Africii în Europa.

Agreez cu posibilitatea primei catastrofe, nu agreez cu a doua și sunt sceptic privind a treia.

Declinul demografic al Occidentului (în special al Europei) e un dat indiscutabil. La fel e îmbătrânirea populației, inclusiv al Chinei. Avortul, hedonismul și carierismul ne-au dus la situația demografică precară în care ne aflăm. Nu văd cum putem ieși din această dilemă.

Al doilea model e posibilitatea unei „renașteri / renaissance”. Cum? Prin renașterea Bisericii și a Creștinismului. Practic vorbind, însă, cine va revitaliza Creștinismul european? Douthat atribuie un rol important creștinilor africani în acest sens.

Dar dacă o renaștere spirituală și valorică nu e posibilă, Douthat ne pune în față alternativa unui viitor „tehno-utopic”, lipsit de conținut ideologic tradițional, dar susținut de o religie nouă: credința în știință.

Ar putea fi un viitor în care oamenii „don't believe God or politics can save us, but some of them still think that science alone will suffice to do the trick / nu cred că Dumnezeu ori politica ne pot scăpa, dar cred că știința ne va putea salva”.

Douthat numește a treia posibilitate pentru distrugerea decadenței „providence / providența”.

În acest capitol exprimă perspectiva creștină a finalității decadenței. El face observația interesantă că nicio civilizație cunoscută omenirii nu a supraviețuit în absența unui substrat spiritual: „no civilization has thrived without a confidence that there was more to the human story than just the material world as we understand it / nicio civilizație nu a dăinuit mult fără a avea încrederea că istoria omului conține un alt aspect dincolo de aspectul material”. (Pagina 237)

Exemplul dat de Daouthat în sprijinul argumentului lui e decadența Romei. Roma clasică s-a prăbușit când nu a mai avut un substrat spiritual care să contrabalanseze decadența. S-a produs un gol spiritual care a fost umplut de Creștinism, un creștinism care a revitalizat civilizația romană, transformând-o în civilizația europeană creștină cunoscută nouă tuturor.

Dumnezeu, insistă Douthat, a intervenit în istoria omenirii tocmai când Roma a atins apogeul decadenței ei. Pe de o parte Roma s-a prăbușit, dar prin Iisus Hristos a renăscut. Intervenția lui Dumnezeu deci nu e o coincidență. A intervenit „când s-a împlinit vremea”, adică atunci când decadența ajunsese la culme și se părea că nu mai e scăpare.

Cuvintele exacte ale lui Douthat sunt: „it wasn't that Rome's rise prepared the way for Christianity, it was that Rome's decadence demonstrated the need for a Messiah - that God … at precisely that moment when He sent His Son to save the world from itself / nu doar că ridicarea Romei a pavat drumul pentru Creștinism, a fost decadența Romei care a demonstrat nevoia unui Mesia – ca Dumnezeu … chiar în acel moment a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea, s-o scape de ea însăși”. (Paginile 237-238)

Cine și cum va interveni pentru noi, astăzi, în aceste zile de pandemie, să ne dea o nădejde și un viitor? Să scape lumea de ea însăși? Răspunsul meu e ușor de anticipat. E identic cu a lui Douthat: Fiul și valorile creștine.

Peter Costea

www.facebook.com