Că
viitorul va fi afectat în mod radical de COVID-19 e neîndoielnic, dar
întrebarea este cum? Presimt că de acum înainte economiștii, politologii și
intelectualii vor împărți timpul ori evenimentele istorice viitoare în lumea
pre-COVID-19 și lumea post-COVID-19. Presimțirea asta mi-e generată de
materialele pe care le citesc cu regularitate și care sunt scrise de
intelectuali care încă se consideră relevanți anului 2020.
Panica
globală care se desfășoară sub ochii noștri îi face pe mulți dintre ei să
speculeze: cum va arăta societatea globală post-COVID-19? Vom
putea păstra democrația? Vom putea păstra statul de drept? Ori vom descinde în
tiranie și barbarism? Are democrația
un viitor?
Subiectul
acesta nu este tocmai nou. De când dl Trump a devenit președinte al Statelor
Unite, politologii, în marea lor majoritate de orientare stânga ori
„progresistă”, ne spun că democrația e sub asediu. Lista țărilor în care ei
pretind că democrația e sub asediu e cunoscută: SUA, Polonia, Ungaria, iar
capul răutăților e Trump.
În
spatele lui sunt imaginate hoarde imense de populiști, extremiști rasiști,
xenofobi, homofobi și lista continuă fără sfârșit. Nu doar în America, ci și în
Europa. Pericolul pentru democrație, spun ei, vine doar dintr-o singură
direcție: din partea segmentului conservator al populației, al
tradiționaliștilor și al creștinilor. Ironic, islamismul nu e inclus în lista
amenințărilor la adresa democrației.
E
clar, însă, că martie 2020 va schimba în întregime nuanțele acestei dezbateri,
dimensiunile ei, direcțiile ei. Probabil că se va produce un scramble / un
amalgam de idei, curente, mișcări sociale, unele noi, altele vechi și grupuri
extremiste.
Unul
dintre scenariile de viitor peste care am dat recent este numit the pink police
state / statul polițienesc pink. Cred că e important să cunoașteți acest
concept, să înțelegeți de ce drepturile noastre ca și creștini sunt subordonate
libertăților mișcărilor de emancipare socială. Tribunalele deja încep să
instituie acest concept în deciziile lor.
Am
dat peste acest concept în cartea intelectualului creștin american Ross
Douthat, The Decadent Society - How we Became the Victims of our own Success /
Societatea decadentă - cum am devenit victime ale propriului nostru succes.
Douthat este un comentator pentru New York Times. Nu scrie teologie, ci
analizează evenimentele zilei și evoluția societății dintr-o perspectivă
conservatoare. Intenționez să revin asupra acestei cărți extrem de interesante
și utile cu o altă ocazie.
Am
mai scris un mic comentariu despre cartea lui Douthat în zilele pre-COVID-19,
pe marginea unui comentariu publicat de el în New York Times pe 7 februarie.
[Link: www.nytimes.com]
În
paginile 140 et seq. ale cărții lui, Douthat discută conceptul de pink police
state / statul polițienesc pink, un concept pe care eu l-aș converti în
românește ca statul semi-autoritar de coloratură roz / pink. În America, pink e
culoarea favorită a femeilor, iar albastru e culoarea care desemnează sexul
masculin. Douthat, însă, folosește culoarea pink pentru a desemna statul ori
societatea care e decăzută în imoralitate, hedonism, o lume în care hedonismul
este instituționalizat prin legi și decizii judecătorești, iar drepturile
persoanelor tradiționale, inclusiv ale creștinilor, sunt subordonate.
E
numit stat polițienesc pentru că îngrădește, din necesitate, libertățile
segmentului responsabil al societății, dar e permisiv privind manifestările
hedoniste și imorale ale segmentului iresponsabil al societății. După Douthat,
segmentul responsabil este format din persoanele tradiționale, adică noi,
creștinii. Segmentul iresponsabil este segmentul persoanelor ne-tradiționale,
secularizate, hedoniste, inclusiv cele care practică promiscuitatea sexuală,
activiștii pentru drepturi ecologice, adepții ideologiei climatice etc.
De
ce statul pink adoptă poziții benevole față de hedoniști? Pentru a menține,
zice Douthat, stabilitatea socială. Spre deosebire de segmentul hedonist,
persoanele tradiționale nu ies în stradă, nu produc instabilitate socială, iar
dacă ies în stradă se manifestă în mod nonviolent, spre deosebire de primii.
Douthat
definește statul polițienesc pink în felul următor: „public authority
aggressively intervening in the intimate details of everyday life as a friend
to some kinds of civil liberties but as an enemy of others / autoritatea
publică care intervine agresiv în detaliile intime ale vieții zilnice ale
unora, dar ca prieten al libertăților lor civile, dar ca și un inamic al
altora”. Conceptul de egalitate dispare în statul polițienesc pink, cei care
s-au revoltat acum o generație împotriva „discriminării” devenind, azi, tiranii
care își protejează drepturile și se declară inamicii celor care nu agreează cu
ei.
Istoria
cerne lumea în aceste zile. Poate mai mult ca oricând în ultima sută de ani e
nevoie de discernământ, să înțelegem conceptele, ideile și ideologiile care
sunt vânturate în toată lumea. Vă recomand să stați lângă Adevăr și tot ce
declară Adevărul. Adevărul a fost încercat și dovedit adevărat de-a lungul
istoriei și este reconfirmat azi, sub ochii noștri. Cu
Adevărul nu poți da greș.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.