Dintotdeauna
oamenii au fost impacientați, îngrijorați și contrariați de cataclismele și
pandemiile cu care s-au confruntat, fie ele rezultatul unor cauze naturale, cum
ar fi secete, inundații, ori cauzate de natura umană, cum ar fi războaie ori,
uneori, foamete.
Au
vrut să știe când se va sfârși calamitatea ori pandemia și cum va arăta lumea
după sfârșitul pandemiei. Unii se întrebau dacă vor supraviețui, ori dacă chiar
specia umană va supraviețui.
Dacă
aceste întrebări și preocupări au rămas constante și adânc înrădăcinate în
natura noastră, modul în care am căutat răspunsuri la aceste întrebări a fost
diferit de la epoca la epocă. Cu mii de ani în urmă oamenii mergeau la
vrăjitori, văzători, profeți, oracole (cel din Delpfi ori din Egipt), cititori
în stele, cititori în cărți. Sacrificau animale, făceau diferite ritualuri și
se dădeau la comportamente bizare pentru a pronostica și cunoaște viitorul.
Cei
puternici și cei slabi făceau același lucru. În egală măsură.
Împărații
făceau pelerinaje la cei care pretindeau să cunoască viitorul, plăteau sume
mari pentru a le câștiga bunăvoința, și aduceau jertfe mari „dumnezeilor”
păgâni, anticipând răspunsuri după placul lor. Erau nerăbdători ca cineva, o
autoritate mai mare și în tema decât ei, să le confirme planurile și să le
spună că vor birui în războaie ori că dușmanii lor vor fi înfrânți.
Iar
când mergeau la război, împărații aduceau cu ei un alai de ghicitori,
vrăjitori, preoți păgâni și cititori în stele care să le îndrume acțiunile și
să le citească visele. Un exemplu cunoscut
nouă tuturor apare în cartea profetului Daniel.
Oamenii
de rând făceau la fel, dar după puterea lor economică. Mergeau la vrăjitori,
plăteau bani pentru sacrificarea unui animal ale cărui măruntaie se presupunea
a prevesti viitorul, urmăreau ridicarea fumului din cadavrul în flăcări,
corelau ridicarea fumului cu bătaia vântului, și trăgeau concluzii. Spre bine
ori spre rău. O deșertăciune și o amăgire.
În
final, însă, vrăjitorii se pricepeau să dea răspunsuri după placul celor care
îi plăteau.
În
aceste zile ne comportam la fel. Avem aceleași îngrijorări și căutăm aceleași
răspunsuri. Natura umană nu s-a schimbat de atunci până azi. Diferența, însă,
este că în zilele noastre nu mai alergăm la vrăjitori, ci la „experți”, la
economiști, politologi, epidemiologi, oameni de știință, specialiști în
medicină, psihologi, și cei din breasla lor.
În
zilele noastre avem „specialiști” în domeniul futurologiei, asemenea
meteorologilor care prezic vremea. Sunt „experți” bine plătiți pentru
impresiile lor. Apar zilnic la televizor, ne dau o mulțime de date statistice
pe care nu le înțelege nimeni, și atribuie chiar procente de probabilitate
pentru panoramele post-COVID pe care și le imaginează.
În
aceste vremuri de pandemie, am devenit dependenți de acești oameni care pretind
să cunoască viitorul.
În
ultimele mai bine de două luni am urmărit evoluția acestei perspective ori
unghi în preocuparea celor care stăpânesc peste noi. Deja se reliefează la
orizont o lume post-COVID, așa cum s-a reliefat și s-a conturat după oricare
mare cataclism cunoscut istoriei.
E
practic imposibil să prezici cu o acuratețe de sută la sută cum va arăta lumea
post-COVID. Există, însă, câteva principii imuabile comune tuturor societăților
post-pandemice ori post-cataclismice. Discernem de fapt, în istorie, existența
unei arte a configurării ori reconfigurării lumii după încetarea unui cataclism
ori pandemii.
Acesta
va fi unul dintre subiectele pe care voi încerca să le abordez în zilele și
săptămânile viitoare, în măsura în care timpul îmi va permite: cum va arăta
lumea post-COVID19?
Perspectiva
creștină privind acest subiect care frământă neamurile e cea mai relevantă, ea
există, și voi încerca să o abordez. După
2.000 de ani de creștinism, creștinismul se află din nou în pragul unei
oportunități unice pentru a schimba cursul istoriei. Într-o
direcție bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.