Caravaggio ni-l arată pe Toma cu degetul murdar
adânc împlântat în rana unui Hristos hotărât să nu lase loc de interpretări.
Dar dacă priviţi atent pe Toma, acesta se uită pieziş pe lângă Mântuitor,
lăsându-i pe alţii să privească urma lăsată de suliţă.
El ştie că Hristos e viu, Hristos ştie că o
îndoială zdravănă e mai de preţ decât o credinţă pe jumătate şi astfel cei doi
sunt aproximativ mulţumiţi. Toma cu ochii pierduţi în metoda carteziană, iar
Hristos cu faţa prinsă în giulgiul din Torino ce pus sub microscoape ne-a
dăruit chipul unui Crist grăsuliu ce seamănă cu deputaţii din Parlamentul
României.
Lipsiţi de îndoieli sunt
doar clienţii spitalelor psihiatrice… Acolo o să găsiţi certitudini beton
ascunse după gratii, oameni ce s-au izolat pe-o oază ancorată într-o lume
relativistă cu nisipuri mişcătoare.
Toma a rămas lângă
Hristos când o mare parte din ucenici s-au transformat în iepuri fugăcioşi. A
fost umplut cu Duhul Sfânt la Rusalii, dar a făcut o declaraţie uluitoare
înainte de a fi botezat în Duhul Sfânt. Isus e Dumnezeu şi înainte şi după
Rusalii.
A murit cu aceeaşi
privire piezişă în India la Madras, străpuns de o lance ca cea folosită pe
trupul lui Hristos. Cu aceleaşi degete murdare a încercat să-şi oprească
sângele din rană, dar apoi şi-a adus aminte că doar sângele care curge poate fi
sămânţă pentru biserică. Urmaşii lui în India s-au numit „tomiţi”, adică
îndoielnici, adică nu tot ce zboară se mănâncă (avioanele sunt exemplu clar) şi
nu orice hristos este Hristos.
Toma se mai numeşte şi Didimus adică geamăn. Nu
ştim mare lucru despre celălalt. Ştim doar că fraţi cu
Toma putem fi toţi care înţelegem că certitudinea este a fi convins 100% de
lucruri absolut incerte. Isus e Dumnezeu şi e viu. Ce mai rămâne e sub
semnul întrebării.
Vladimir Pustan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.