Sunt
șase săptămâni de când în Spania, am intrat în această perioadă sinistră, a
statului acasă, a bisericilor închise, a incertitudinii pentru cei mai mulți, a
suferinței pentru unii și chiar a despărțirii de cei dragi pentru alții.
Totuși,
ultimele zile se pare că sunt ceva mai încurajatoare. Azi a fost prima zi când
numărul zilnic de morți, a scăzut sub cifra 300 (288 în ultimele 24 de ore),
cifră ce nu se vedea din 20 Martie încoace, și azi a fost de asemenea prima zi,
când am putut vedea copiii, însoțiți de unul din părinți, că pot ieși la
plimbare, însă respectând anumite reguli stricte, impuse de guvernanți.
S-ar
zice că, dacă tendința aceasta de regres a cifrelor de contagieri și decese, va
continua, peste o săptămână, se va permite ieșirea din case și a altor
categorii de persoane, pentru sport și plimbări scurte.
Ne
întrebăm, când ne vor permite să deschidem bisericile și dacă ne vor permite,
ce condiții ne vor impune. Ne vor limita la un anumit număr de persoane, ne vor
obliga să purtăm mască pe față, va trebui să evităm orice contact fizic? În mod
sigur, deschiderea bisericilor se va face în mod gradual și probabil cu multe
restricții, cum ar fi cele enumerate anterior. Oricum, actualii guvernanți, nu
sunt prea interesați de situația în care se află bisericile și credincioșii ce
tânjesc după întrunirile de duminică.
Ne-am
rugat pentru frații noștri ce au trecut prin suferință. Ne-am rugat pentru cei
ce și-au pierdut pe cei dragi, răpuși de coronavirus și va trebui să ne rugăm
în continuare pentru cei ce încă mai luptă cu boala și incertitudinea. Încă mai
avem doi frați în comă, precum încă alte câteva persoane ce continuă
convalescența în spital sau acasă. Domnul să lucreze și să aducă și pentru
aceștia izbăvirea.
Dar
în același timp, simt că trebuie să ne rugăm mai mult de aici încolo, pentru ca
Dumnezeu să aducă, cât mai curând, ziua în care să ne putem aduna din nou la
Casa Domnului. Ne rugăm acasă, ascultăm predici, urmărim programe în direct, la
care păstorii predică având în față scaunele goale, dar nici una din acestea
(deși sunt importante), nu pot înlocui acele momente de părtășie, împreună cu
frații de credință. Cât de actuale sunt cuvintele psalmistului:
„Cât
de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi
tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către
Dumnezeul cel Viu!” (Psalmi 84:1-2)
Domnul
să aducă acele zile cât mai curând!
Beni Drădici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.