Caci
Tu esti mare si faci minuni, numai Tu esti Dumnezeu. (Ps.86:10)
Cred că realizăm
cât de mici suntem, dar la fel sunt și problemele în fața unui Creator așa de
mare. Poate ne-ar sta mai bine să medităm, să ne concetrăm tot mai mult la
Dumnezeul măreț și atotputernic. Pe măsură ce privim la El, ne dăm seama că
suntem așa de neputincioși. Ne cuprinde emoția, panica, teama, îngrijorarea
zilei de mâine. Problema este că privim strict la noi și la știrile care se
vehiculează pe toate canalele. Știrea adevărată este că avem de-a face cu un
Dumnezeu mare și plin de îndurare față de noi. Tot ce se petrece în jurul
nostru și cu noi este un mesaj clar că
El există și că noi depindem de El. În toată istoria, în astfel de situații, oamenii
au capitulat în fața Lui și au realizat cât de mici și falimentari sunt.
Soluția pentru orice
situație de criză este la Dumnezeu! Cea mai importanta decizie a noastră ar fi
să ne rezolvăm problema cu El și atunci vom fi în siguranță. Cele mai mari
temeri apar atunci când ne știm lacunele, neputințele, starea noastră reală și
realizăm pe cine avem în față.
Nu vă tulburați,
nu vă temeți, nu intrați în disperare, Dumnezeu este mare și vrednic de toată
cinstea. El nu ne lasă, El nu ne-a uitat, El nu întârzâie! Dacă ne punem toată
încrederea în El, dacă suntem serioși cu El, dacă ne punem viața în rânduială,
nu este niciun pericol. Teama cea mai mare și panica ar trebui să îi cuprindă
pe cei care știu că nu au o stare bună, știu că relația cu Creatorul este
stricată.
Soluția este
simplă. Să ne apropiem de Cel care face minuni! Da, avem nevoie de o minune! El
poate, El este în acțiune și vom vedea Slava Lui.
O întrebare care
mă frământă este: după ce vom vedea aceste minuni, după ce va trece necazul,
vom fi la fel de sensibili și credincioși? Nu aș dori să avem o credință de
circumstanță, ci acest duș rece să ne trezească și să putem fi oameni devotați,
dedicați, autentici în mânile unui Dumnezeu mare!
Vezi și:
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.