După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

miercuri, 4 martie 2020

Persecuția religioasă din India este în creștere

Aproape o treime din cele 1774 de incidente de persecuție religioasă raportate din India în ultimii patru ani au avut loc în 2019, după cum arată noile date ale organizației Persecution Relief.
Această organizație îi sprijină pe creștinii persecutați din țară prin suport financiar, rugăciune și lobby. Raportul lor anual, publicat în urmă cu două săptămâni, analizează datele de la coordonatorii de stat și din districte, de la voluntarii și personalul lor din cele 28 de state și cele 9 regiuni teritoriale ale Indiei.
Incidentele sunt raportate prin intermediul unei linii directe și pe rețelele de socializare, sunt cercetate, iar dovezi se găsesc în interviuri, fotografii și videoclipuri.
Incidentele raportate au crescut cu 60% – de la 330, la 527 – între 2016 și 2019. Creșterea din 2018 a fost de zece la sută. Cea mai puternică creștere a incidentelor raportate în această perioadă a fost în statul West Bengal: de la 7 până la 26.
Este foarte probabil ca cifrele raportate să fie semnificativ mai mici decât numărul de incidente care au avut loc efectiv, spune raportul, din cauza fricii de represalii și din cauza neimplicării poliției.
Cele mai multe incidente au avut loc în Uttar Pradesh (109), pentru al treilea an consecutiv.
Raportul afirmă: „Uttar Pradesh este guvernat de Partidul Bharatiya Janata. Acest stat din nordul Indiei a devenit centrul violenței anti-creștine, deoarece politicienii folosesc o formă fundamentalistă a hinduismului pentru a intimida comunitățile minoritare. În Uttar Pradesh, mica minoritate creștină de 0,18 la sută, conform recensământului din 2011, este ținta unei violențe crescânde.”
Amenințările, hărțuirea și intimidarea au fost cele mai frecvente forme ale tuturor incidentelor raportate anul trecut (199), urmate de atacuri asupra bisericilor (104), violență fizică (85) și arest (52).
Șaptesprezece incidente au implicat atacuri incendiare asupra bisericilor, iar patru au implicat ucidere.
Raportul mai spune: „Atacurile asupra bisericilor creștine sunt în creștere, în special în timpul adunărilor de închinare și rugăciune de duminică. Slujitorii și membrii sunt bătuți, uneori atât de rău încât picioarele le sunt rupte, iar bisericile sunt vandalizate… Sute de creștini sunt închiși pentru acuzații false de convertire a hindușilor la creștinism.”
Dintre cele 527 de incidente raportate organizației Persecution Relief în 2019, 542 au fost raportate de către mass-media internațională, afirmă aceasta.
Rugați-vă pentru creștinii din India!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.