Ca întreaga Italie napolitanii sunt în izolare. În
case, fără permisiunea de a ieși pe străzi. În cartiere aglomerate, cu străduțe
pe care abia te strecori cu scuterul, oamenii circulă rar. Bisericile sunt
închise. Și atunci frații noștri au găsit soluția: ies la balcoane și-L laudă pe Dumnezeu! Cu mic și mare strigă „Aleluia” lui Hristos!
În dimineața asta am
înțeles mult mai profund că lauda la adresa lui Dumnezeu este cel mai bun
fortifiant (tonic), că muzica creștină este un întăritor de neegalat. Așa au
rezistat martirii în arene: cântând. Așa au rezistat bătrânii noștri
persecutați în închisorile comuniste: cântând. Așa rezistă o mulțime de
biserici unde predici sunt extrem de slabe, pseudopredici: cântând. Așa se
rezistă la boală, la faliment, la batjocură, la necaz în general: lăudând pe
Domnul! Tot așa, regele David când a fost la strâmtorare, „când poporul vorbea
să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet”, s-a sculat și s-a
îmbărbătat pe Dumnezeul lui! El psalmistul a început să cânte!
Am
învățat de la italieni că noi chiar dacă am rămâne izolați în case Domnul iese
pe străzi! Din laudele noastre. Ce-ar fi ca mâine, prima duminică cu bisericile
mari închise în istoria României, creștinii noștri să iasă cântând Domnului de
la balcoane? Sau din curți...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.