Eram pornit să scriu ca titlu „Empatia
salvează România”! Pentru că urmărind fenomenul Covid-19, dincolo de drama
medicală și economică, descoperi o
dramă mult mai adâncă. Drama lacunelor
educaționale! Și nu, nu e vorba
de școala românească ci de tot ce înseamnă complexul educațional al firii
noastre de români. Indiferența și aroganța prin care reacționează unii infectați cu Covid-19 – cazul fostului
ofițer Mai sau a
persoanei care-și scuipă medicii ori îngrijitorii sunt
numai un revers al situației- este aproape
sufocantă. Ceea ce constați este o lipsă cumplită de empatie. Nu.
Nu la nivelul oamenilor care oricum se înscriau în viața comunității cu vocația lor socială. Ci al unora
care cred că există drepturi numai în ceea ce-i privește nu și în ce privește comunitatea.
Scriu aceste rânduri și după ce am citit o
serie de comentarii ale unor atotștiutori „facebook-iști”, unii fiindu-mi
chiar colegi de slujire ori de
confesiune care tocmai acum s-au apucat să moralizeze și să descopere
teoriile unei întregi conspirații. Drept este că acest Covirus-19
a descoperit niște frustrări cumplite.
Unele de castă, altele religioase ori ideologice. Nu e vremea afișării lor. Măcar acum să căutăm să ne vindecăm de grandilocvența nulă a epatării unor cunoștințe pe care nu le
stăpânim. Să căutăm să nu provocăm și nici să menținem tot soiul de
ironii ieftine care chiar nu bucură sufletul.
Cred că dincolo de toate e nevoie să
ne imunizăm la minciună și manipulare, la
zvonistică și ideologii
grobiene, la criticisme ieftine. E vremea unei reașezări în cultura comunicării, dialogului și răbdării. Nu poți construi
rezistența unei națiuni numai pe
vorbe. Comunitatea românilor
responsabili este chemată să aducă aminte
iresponsabililor că nu sunt numai ei
în comunitatea de
risc a momentului.
Nu-i ispită mai mare decât să crezi că poate lipsi
Dumnezeu din vindecarea unui popor. Cum nu cred că putem construi imunitate de
grup la Covid-19. Riscurile sunt mult prea mari. Dar ne putem imuniza la ură și minciună, la hoție programată și comunitarism
egoist. Cred că e momentul să învățăm. Ce putem face
pentru a nu ne fi greutate unii altora. Ce putem face pentru ca să nu ne
cuprindă cinismul dreptății particulare
dinaintea unui efort luminos, de recuperare a omeniei noastre.
Creștinismul nu înseamnă critică neroditoare și nici ambiția de a dovedi cu
prețul jignirii conținutul unei
dreptăți particulare.
Dese ori provenită dintr-o reflecție îndoielnică asupra realității. Creștinismul e cruce.
Duminica aceasta, care se apropie, este despre cum nu poți minimaliza forța crucii prin încrucișări de interese.
Pentru că religia creștină nu-i simplă înșirare de percepte
ori tonuri de cultură. Ci este viața în Hristos. iar la
aceasta suntem chemați toți.
Nevoia de empatie a momentului de
acum este în fond un apel la bunul simț, cumințenie și ascultare de aceia care știu ce au de
făcut. Orice lipsă de vitamine din organism poate fi reacordată medicamentos.
Dar niciodată nu există medicamente pentru vindecarea de nesimțire. E nevoie să ne reactualizăm programele de
educație și școală? Poate. Dar mai
presus de asta e nevoie să ne învățăm copiii să fie conectați la sinceritate și empatie. Să refuze egoismul
ca unic mod de viață.
Nevoia de empatie descoperă că e nevoie de noi
ca oameni. Nu ca sisteme ori entități individuale. Ci ca oameni, faceri
după chipul lui
Dumnezeu. Înțelegând că
empatia ne aduce un plus de asemănare cu Dumnezeu! Nu se pot emite certificate
pentru empatie. Dar nesimțirea în care ne sufocă unii chiar se
vede. E momentul să facem să se vadă și empatia, munca în cumințenie a bunului
simț.
Pr. Constantin Necula
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.