Cred în Dumnezeu tot așa cum cred în Oxigenul din atmosferă. Nu pentru că îl văd. Ci pentru că îl simt!
Cred în Dumnezeu tot așa cum cred în răsăritul Soarelui. Eu știu că noaptea e împrăștiată în fiecare dimineață de prezența luminii.
Credința în Hristos mă face să urc pe o scară chiar dacă afară e întuneric beznă și nu pot vedea decât prima treaptă! Știu că la capătul ei El mă așteaptă!
Credința crede că imposibilul devine posibil. Imposibilul e ceva ceea ce nu poți face de unul singur. Ceea ce poți realiza tu nu e credință. E vederea pusă în acțiune.
Credinţa nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuie făcute, ci trece la înfăptuirea lor fără nici un fel de întrebare, zice M. Luther. De aceea oamenii trec pe lângă semenii lor ca pe lângă copaci. Nu cred în problemele lor. Și nici atât în rezolvare!
Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu, zicea Liviu Rebreannu. Adică leagă nevăzutul de văzut, aș zice eu!
Credința vede ceea ce ochii nu pot!
Dacă cred în Dumnezeu? Eu nu doar cred. Eu îl văd!
(Nicolae.Geantă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.