V-ați întrebat vreodată cum se face că lumea artistică (de la regizori și scriitori până la actori de talie internațională) susține necondiționat libertatea sexuală totală și celelalte „valori” ale marxismului cultural- corectitudinea politică, disprețul față de religie și politicile pro-imigrație?
E foarte simplu, lumea creatorilor și presa au rolul lor în angrenajul mondial controlat de elite. Inițiatorul curentului Dark Enlightement, Curtis Yarvin (cunoscut sub presudonimul Mencius Moldburg) a expus acest mecanism: „Catedrala are două părți: universitățile și presa mainstream (inclusiv lumea artistică n.r.). Universitățile formulează politicile publice, presa ghidează opinia publică. Cu alte cuvinte, universitățile iau decizii, iar presa obține consimțământul. Este foarte simplu, exact ca un pumn în gură”.
În lumea de zi cu zi, lucrurile sunt clare - cine susține, prin articolele, reportajele, filmele sau cărțile sale noua religie progresistă, primește o finanțare generoasă. Cine se încăpățânează să apere valorile învechite (familie, religie, patriotism) e trecut pe lista neagră și rabdă. Aici nu e vorba numai de generoasele burse oferite de ONG-urile Soros Open Society, ci și de ajutoarele de stat. Iată ce a ieșit la lumină în Franța! Scriitorul Gabriel Matzneff (83 de ani) este în centrul unui uriaș scandal de pedofilie.
Procurorii din Paris au deschis o investigație împotriva sa sub acuzația de viol, la o zi după apariția cărții „Cosimțământul”. Volumul autobiografic, semnat de o veche cunoștință a scriitorului- Vanessa Springora (47 de ani), descrie pe larg relațiile sexuale pe care Matzneff le-a avut cu autoarea în anii `80, pe când aceasta avea numai 14 ani. De altfel, Matzneff nu s-a ferit niciodată să-și exprime în cărțile sale preferințele sexuale pentru fete și băieți, la mijlocul anilor ’70 chiar a publicat un eseu pe care l-a intitulat sugestiv „Les Moins de Seize Ans” (Sub 16 ani).
Nu e prima poveste de acest gen care tulbură boema franceză, scriitori mult mai importanți (precum Jean Paul Sartre și tovarășa sa de viață Simone de Beauvoir) au avut relații chiar mai ciudate cu minori. Interesant este, însă, că acest scriitor manifest pedofil s-a bucurat de-a lungul vieții de un sprijin constant din partea statului francez. Conform publicației franceze Le Journal du Dimanche, Gabriel Matzneff a obținut un ajutor public în valoare de 160.500 de euro.
„Începând din vara anului 2002, Matzneff a primit o „indemnizație anuală pentru autori” de la o instituție publică plasată sub supravegherea Ministerului Culturii. Este vorba despre un program de asistență socială dedicat scriitorilor de vârsta a treia care au venituri mici. Înainte de acest ajutor, pe care l-a încasat între 2002 și 2019, Matzneff a mai avut parte în anii 1976, 1982, 1987 și 1995 și de patru burse de autor pentru a-și scrie romanele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.