Un prieten care a fost lăsat de nevastă dupa 20 de ani
de căsătorie, pentru că ea l-a regăsit “la întâmplare” pe Facebook pe iubitul
din liceu, îmi spune în fiecare dimineață “Bună dimineața, Toni!” Atât, și-și
continuă ziua. Pentru că nu mai are cui să-i spună acasă acest salut îmi dă mie
mesaj. Nevoia de a împărtăși, de a
iubi, de a schimba măcar 3 cuvinte e acolo și trebuie să o satisfacă.
O bătrânică mi-a dat toată adolescența mea, duminică
de dumincă, câte 20 de lei, pentru că nepoții ei erau departe și dorea să
dăruiască cuiva din bănuții ei. M-a ales pe mine ca un fel de nepot. Pentru că
nevoia ei de a iubi și de a dărui era acolo și trebuia satisfăcută.
Un domn care și-a pierdut copilul într-un accident m-a
întrebat dacă doresc să fiu eu copilul lui pierdut, de atunci mă consideră ca
un fiu și se poartă cu mine providențial ca un tată, pentru că nevoia de a iubi
și de a fi tată e acolo în el și trebuie satifăcută.
Când eram singur, când nu o găsisem încă pe Gabriela,
visam la o fată nu pentru că voiam să fiu eu răsfățat și desmierdat, ci pentru
că aveam nevoie de cineva ca să-i dăruiesc flori, să-i fac zilnic complimente,
practic să-mi descarc toată iubirea asupra ei. Asta mă face fericit și azi, iar
ce primesc înapoi este extra bonus.
Cea mai mare nevoie a noastră nu e de a fi iubiți, ci
de a iubi. Iar când Cristos ne-a spus ca poruncă să ne iubim aproapele ca pe
noi înșine ne-a dat de fapt rețeta fericirii. Aplică azi, mâine și mereu
această rețetă a fericirii și vei fi din Dumnezeu, vei fi ca Isus, vei fi
fericit și nu vei duce lipsă de iubire.
Cu prețuire,
Toni Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.