Am auzit prima data despre fratele Pitt Popovici în casa părintească din
Coșteiul de Sus, județul Timiș. Erau pe atunci trei posturi de radio pe care
tatăl meu le asculta cu mare atenție și ne-a molipsit pe toți din casă: Vocea
Americii, Monte Carlo și Europa Liberă. Prin intermediul acestor posturi de
radio, am luat pentru prima dată cunoștința cu vocea inegalabilă a
predicatorului Petru Popovici.
Deși au trecut zeci de ani de atunci, înca imi amintesc cum așteptam cu
nerăbdare în fiecare duminică pe la amiază să auzim fermecătoarele cuvinte
rostite articulat de către fratele Pitt: “De pe meleagurile însorite ale
Californiei, programul creștin Vestea Bună...”Apoi tata știa cine urmează să
predice la Monte Carlo în fiecare seară, iar predicile fratelui Pitt nu puteau
fi ratate pentru că mergeau direct la inimă.
Apoi au urmat carțile fratelui Pitt. Tatăl meu iubea cărțile și a știut
să-mi insufle aceeași dragoste și mie. Imi amintesc și acum cum citeam cărțile
acelea primite clandestin: Lumini peste veacuri, Biblia este totuși adevărată ,
Glasul proorociilor, Glasul martirilor creștini, Colțul de rai și altele. Dintre toate cel mai mult m-a impresionat Rugul în flăcări, o carte
despre viața lui D.L. Moody.
Nu mai știu acum dacă era o carte scrisă de către fratele Pitt sau era
doar o traducere. Ce știu cu siguranță este că acea carte, citită pe la 14-15
ani m-a influențat pentru eternitate. Nu am uitat niciodată dedicarea lui Moody
pentru sufletele oamenilor, dar mai ales pentru copii și tineri. Dedicarea mea
de mai târziu în lucrarea cu tinerii români de pretutindeni are legătură cu
cartea aceea.
Și mai este ceva din acea carte care mi-a marcat slujirea și mai ales
predicarea. Îmi aminesc, de parcă azi aș fi citit, că atunci când Moody a fost
întrebat cum vede predicatorul viitoarelor secole, el a răspuns cam așa: “Îl
văd deschizând Biblia, citind din ea, dar apoi punând-o jos și vorbind de la
sine. Mi-e scârbă de un astfel de predicator.”
Deși eram doar un copil, deși nu eram încă botezat, știam că voi fi un
predicator, dar am decis atunci că nu voi fi unul dintre aceea despre care
vorbea Moody. Am hotărât atunci că întotdeauna voi predica Cuvântul sau nu voi
predica. Am avut ocazia să-i mulțumesc fratelui Pitt pentru aceste cărți și
să-i spun că prin acele lucrări simple, dar pline de putere, Dumnezeu l-a
folosit să-i îndrepte pe mulți spre Domnul și spre slujirea Lui, inclusiv pe
mine.
Prin harul lui Dumnezeu din anul 1992 mi-am început slujirea ca păstor
în Biserica Baptistă nr. 1 BETEL din Timișoara, biserică în care a slujit
pentru o vreme și fratele Pitt. În această responsabilitate l-am întâlnit pe
fratele Pitt de multe ori și m-am bucurat să-l aud predicând așa cum îl auzisem
la radio în casa părintească.
M-am bucurat sa-l pot însoți în diferite vizite și să putem împartăși
impreună din Cuvăntul Domnului și din experiența bogată de slujire pe care o
avea. M-a impresionat foarte mult cumpatarea dumnealui, un lucru de care au
nevoie toți creștinii, iar pastorii în special. Eram uimit de memoria care o
avea, fiind capabil să-și amintească cu lux de amănunte evenimente din trecut,
dar și nume de oameni pe care nu-i mai vazuse de mulți ani.
M-am bucurat să-l pot vizita și acasă la Atlanta împreună cu Paul si
Raoul, băieții nostri cei mari, prin 2008. Era plin de energie, deși pe atunci
se apropia de 90 de ani și lucra la o carte. Ultima dată l-am vizitat împreună
cu prietenul meu Cornel Hanes în anul 2016, însă am continuat să păstrăm
legătura la telefon. Cel mai mult îmi placea să-l sun la aniversarea zilei de
naștere și să-l întreb ce transmite fraților din Timișoara. Am vorbit ultima
dată când împlinea 101 ani.
Deși a fost un predicator excelent știa și să-i asculte pe alții. Eram
așa de încurajat când îl vedeam în primul rând ascultând cu atenție predicile
mele la Atlanta. Și nu uita nici odata să-mi spună: “Domnul să te binecuvânteze
frate Samy!” Pentru mine, care aveam jumătate din anii dumnealui, această
atitudine umilă a fost nu doar o încurajare, ci și un model de urmat.
Într-o dimineața am avut harul să iau micul dejun împreună cu fratele
Pitt la un restaurant din Timișoara. Era în timpul uneia dintre vizitele făcute
la Timișoara în anii nouăzeci. Mi-a spus multe lucruri atunci, dar ceva m-a
marcat profund. Trecuse deja entuziasmul acela mare de după Revoluție și
bisericile începuseră să se confrunte cu apatia și comoditatea. Multe biserici
se angajaseră în proiecte de construcție peste puterile lor, iar lucrarea de
misiune și salvare a sufletelor era neglijată.
Fratele Pitt a observat această nouă direcție a bisericilor și mi-a
spus: “Frate Samy, Biserica care nu misionează, demisionează!” Cuvintele
acestea simple, dar sincere și pline de dragoste și compasiune au avut și încă
au un impact major în slujirea mea. Mulțumesc Domnului ca deși nu am petrecut
prea mult timp împreună cu fratele Pitt, timpul petrecut a fost prețios. Direct
sau indirect, prin predici sau prin cărți, prin radio sau din amvon, fratele
Pitt a lăsat și asupra mea o inflență binecuvântată.
Am convingerea că este bine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru acei
slujitori ai Săi care au rămas lângă El și lângă frații pe care i-au slujit,
până la capăt. Cu siguranța Domnul este cel care va oferi fratelui Pitt
răsplata pentru credincioșia demonstrată în cei peste 100 de ani, iar eu am
dorit să-mi arăt încă odată aprecierea pentru predici, pentru încurajări,
pentru cărți, dar mai ales pentru exemplul oferit de fratele Pitt, un patriar
al zilelor noastre.
Samy Tuțac
Photo: Atlanta 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.