Răspunsul la această întrebare trebuie căutat în
agenda unor organizaţii internaţionale şi naţionale care se pare că au această
preocupare. Strategia
acestor organizaţii este foarte bine alcătuită şi, printre altele, include:
- Pregătirea activiştilor anti-creştinism şi
anti-familie la şcoli prestigioase din occident. În aceste şcoli, tinerii
români au fost goliţi de orice urmă de credinţă şi moralitate creştină, pe de o
parte, şi îndoctrinaţi cu ideile şi argumentele pluralismului şi relativismului
secularist ateu, pe de altă parte. Acest proiect a început în anii 90 şi
continuă. De dragul adevărului trebuie spus că nu toţi tinerii români care au
plecat la studii în străinătate se încadrează în această categorie şi de aceia
nu toţi sunt înrolaţi în lupta împotriva creştinismului şi a familiei.
- Inserţia acestor absolvenţi/activişti
anti-creştinism şi anti-familie în toate instituţiile din România cu aura de
mari specialişti/experţi sau tehnocraţi;
- Diseminarea pe toate canalele media a ideilor
anti-creştine şi anti-familie;
- Implementarea unor programe/proiecte finanţate
din exterior, bine marketate şi mediatizate, care la suprafaţă promovează
toleranţa, incluziunea şi diversitatea. În realitate, ideologia din spatele
acestor proiecte promovează intoleranţa şi discriminarea agresivă faţă de
valorilecreştine şi faţă de familie;
- Implicarea tot mai vizibilă şi agresivă a unor
ambasade străine în promovarea ideilor/proiectelor anti-creştine şi
anti-familie;
- Promovarea unei ideologii seculare
anti-creştine şi anti-familie prin intermediul tuturor mijloacelor posibile –
de la desene animate pentru copii, filme, muzică, programe documentare,
dezbateri, mese rotunde, articole, manuale şcolare, legi şi norme metodologice,
etc.,
- Atragerea în acest proiect a instituţiilor
media, a universităţilor, a politicienilor, a magistraţilor, a tinerilor şi a
societăţii civile prin intermediul unor programe de cercetare sau formare
profesională generos finanţate din exterior.
Ideologia anti-creştină şi anti-familie
foloseşte un marketing social care, pe de o parte, demonizează şi discreditează
valorile culturii creştine, iar pe de alta, divinizează şi promovează ideile
împotriva credinţei şi a familiei. Astfel:
- Moralitatea creştină şi valorile pro-familie
sunt prezentate ca fiind anacronice, retrograde, oprimatoare, caracteristice
Evului Mediu;
- Ideile anti-creştine şi anti-familie sunt
prezentate ca fiind progresiste, inovatoare, europene;
- Instituţiile care susţin valorile creştine
pro-familie sunt discreditate mediatic ca fiind anti-progres, compromise,
depășite, anti-europene. Aşa se explică atacul concertat din ultimii ani
împotriva Bisericii. Antiteza biserici-şcoli sau biserici-spitale este invocată
mediatic nu datorită preocupării acestor activişti pentru binele copiilor sau a
pacienţilor, ci pentru a stârni ura și dispreţul faţă de Biserică. Activişii
anti-creştinism și anti-familie ştiu că odată discreditată Biserica, au cale
liberă să distrugă familia.
- Organizaţiile şi ideologia anti-creştină şi
anti-familie sunt marketate mediatic ca fiind moderne, iluminate, progresiste,
civilizate, europene. Se poate înţelege acum de ce promotorii acestei ideologii
apără şi susţin, de exemplu, acţiunile Agenţiei pentru protecţia copilului din
Norvegia. În același spirit militează ca şi România să adopte legi și măsuri
similare;
- Atribuirea unor „etichete lingvistice”
susţinătorilor valorilor creştine pro-familie care să-i discrediteze şi să-i
stigmatizeze în faţa opiniei publice. Astfel, susţinătorii valorilor creştine
pro-familie sunt etichetaţi ca fiind: „homofobi”, „extremişti”, „fanatici”,
„jihadişti”, „conservatori radicali”, „putiniştii”, sau „cei care promovează
putinizarea României.”
Invocarea lui Vladimir Putin şi a presupusei
implicaţii ruseşti în manifestările pro-familie din ultimii ani nu este altceva
decât o altă faţetă a luptei ideologilor anti-creştini şi anti-familie
împotriva credinţei creştine, a familiei şi în cele din urmă a istoriei şi
fiinţei poporului român.
Orice om normal înţelege că nu este şi nici nu
poate fi vreo legătură între manifestaţiile creştine pro-familie şi pericolul
rusesc. Cu siguranță serviciile secrete româneşti ştiu şi mai bine acest lucru.
Afirmaţia cu pricina are drept scop:
- Întoxicarea opiniei publice;
- Discreditarea manifestaţiilor pro-familie;
- Inducerea unui sentiment de vinovăţie în
sufletul celor care susţin valorile creştine pro-familie;
- Pregătirea cadrului mediatic pentru
următoarele atacuri îndreptate împotriva credinţei creştine şi a familiei.
Cine are urechi de auzit, să audă și cel ce are
ochi de văzut, să vadă...
Samy Tuțac
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.